Cronica unei duminici fără planuri prea mari

8483494da980b2a0ffd53f6989674f82

De fapt am avut un plan: să dorm mai mult și să cumpăr cadouri de Crăciun.

Când vine weekendul, principala mea prioritate este să stau mai mult cu mine, să reușesc să mai fac din lucrurile pe care mi le-am propus în ultimul timp și, având în vedere că mai sunt două săptămâni până la Crăciun, să cumpăr cadouri pentru familie și prieteni.

Cam astea sunt lucrurile de pe lista mea în perioada asta. Iar azi, într-o zi cam gri și fără planuri prea mari (cu excepția ăstora de mai sus, evident), am reușit și să stau cu mine, și să dorm mai mult, dar și să cumpăr cadouri. Mi-am petrecut ziua cam așa:

10:00 – m-am trezit mai târziu de ora 8 în weekend, lucru mare pentru mine

10:30- am băut un cappuccino și am mâncat două vafe

11:00 – 12:00 – mi-am făcut ordine în cameră, am șters praful, am măturat, mi-am schimbat așternuturile

12:00 – am făcut un duș ca să dau jos tot praful de pe mine

12:30 – ne-am uitat la „Diana: In her own words” pe Netflix

Continue Reading

E super ok să spui „nu” atunci când simți că e cazul să spui „nu”

df61de22830bcf18d77ab8a70c29e696

Știți filmul ăla ”Yes Man” în care Jim Carrey spunea „da” la orice. Și probabil că știți și toate video-urile alea de tip „yes man” în care vloggeri, în general, se filmau în timp ce primeau provocări la care ziceau „da” și erau apoi obligați să le facă.

Ei, pe mine mă sperie numai gândul la ideea de „yes man”. Sunt super atentă cu ce zic că fac, dar de multe ori îmi dau singură teme pe care nu vreau neapărat să le fac. Mi le dau fără să-mi dau seama, iar apoi sunt nevoită să le fac. Nu știu dacă înțelegeți sau dacă am explicat eu bine, dar ideea e că, în cazul meu, e ceva mai mult decât un „yes man” obișnuit, pentru că eu îmi și dau teme, le și accept, iar apoi le și fac, ca să fie treaba treabă. În fine, deja am luat-o pe alei.

Totuși, ce vreau să zic? Probabil asta e întrebarea.

Vreau să zic că de multe ori suntem executanți și avem tendința de a zice „da” cam la orice ni se cere sau ni se propune. Chiar dacă vrem/putem să facem acele lucruri sau nu. Noi zicem da, că așa e frumos și politicos.

Însă, dacă zici „da” unui lucru care nu te convinge, șansele să-l faci prost sunt mult prea mari ca să merite măcar efortul de a accepta să-l faci. Așa că, iată, ăsta e unul dintre momentele în care ar fi bine să amâni răspunsul sau chiar să zici „nu” din start, dacă nu te simți confortabil cu ce ți se cere.

Iar asta o zic eu, această ființă care-și dă singură teme pe care nu vrea să le facă. Dar o zic tocmai pentru că știu ce frustrări nasc toate momentele astea în care ajungem să facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Ne super demoralizăm, ne enervăm, ne frustrăm, ne supărăm pe oameni, se supără oamenii pe noi și, în fond, ce rezolvăm? Avem un motiv în plus să ne plângem că facem mereu chestii care nu ne plac.

Când, de fapt, e mai simplu decât credem să le mai și refuzăm uneori.

Așa că, data viitoare când nu vrem să facem ceva pentru că nu suntem siguri pe noi, haide să mai zicem și un „nu”. Și să evităm oportunitatea de a face acel lucru superficial sau prost. Nu ne ajută nici pe noi, nici pe cel care ne-a cerut să-l facem.

Hai să zicem „nu” atunci când simțim că e cazul să spunem „nu”. Și să nu ne fie frică de cuvântul ăsta, pentru că, de foarte multe ori, e super liniștitor să-l pronunțăm.

Merci, Ioana, acum hai apucă-te de treabă, că sâmbăta e scurtă.

Nu, mă duc să cumpăr cadouri.

Continue Reading

De mers zilele astea fiindca e foarte misto | Next Stop: Vintage // Pop-up store @Eden

47342454_2446161972092943_2723563114581721088_n

Dacă tot am avut zilele trecute o listă cu recomandări de cadouri, azi am o recomandare de eveniment care se întâmplă azi (as we speak) și mâine, și care știu că e foarte mișto. Am vrut să postez mai devreme azi, dar nu mi-a ieșit de nici o culoare.

Ce se întâmplă?

Vlad e un prieten super pasionat de haine și chestii mișto, în general.

De ceva timp, Vlad și-a lansat un magazin online, Next Stop: Vintage Shop, în care vinde haine vintage foarte, foarte faine (de la Carhartt, Stussy, Adidas, Nike, Ralph Lauren, tot felul de nebunii). Ei bine, azi și mâine (adică azi fix în momentul ăsta în care eu scriu aici după ce am zis toată ziua că scriu mai repede) îsi duce proiectul Next Stop: Vintage Shop la Eden. Mai multe detalii sunt pe pagina eventului, dar ce trebuie sã știți e cã meritã sã dați o fugã aici mâine de la ora 17:00, ca să luați la rând hainele, pentru că, trust me, sunt foarte cool și are omul multe must have-uri pe acolo.

Go shop vintage!

Continue Reading

Ce am învãțat în anii de dupã școala generalã | Adicã de vreo 13 ani încoace

6f3e966883c8e4222ae786e0e3bc3a81

O sã încep prin a spune cã atunci când eram micã eram foarte slabã la matematicã. Deci mã credeam foarte proastã.

Eram și o tipã ștearsã, fãrã prea mult farmec și cu 0 încredere în mine, deci stãteam pe fundul meu, nu îmi plãcea sã ies cu nimic în evidențã și tãceam prea mult.

Nici la ora de românã nu excelam, mi-era fricã sã comentez opere literare ca nu cumva sã fi înțeles eu greșit ce zice autorul acolo. De scris nici nu mai zic, eram tãcutã și-n scris.

În fine. Am crescut și am mers la liceu. Vârsta: 14 ani. La timp ca sã prind primele secrete ale vieții.

Primii ani de liceu au fost foarte frumosi, plini de lectii si întâmplãri pe care nu cred cã o sã le uit vreodatã. Am început sã am încredere în mine, sã-mi exprim punctul de vedere, sã îmi fac prieteni si sã descopãr cã, de fapt, mã cam pricep cu vorbele. Am uitat cum e sã nu prea vorbesti si cum e sã stai în banca ta si am început sã vreau sã ies în evidentã. N-a trecut mult pânã sã realizez cã:

  • Prietenii nu vin mereu singuri spre tine, mai trebuie sã mergi și tu spre ei.
  • Sã nu fii bun la o materie de la școalã nu e o rușine. O sã fii extraordinar la altele.
  • Da, buletinul îl iei cu tine peste tot.
  • Dacã faci o tâmpenie și o ascunzi, tâmpenia crește cu fiecare minut în care e ascunsã.
  • Notele sunt importante doar dacã te fac pe tine sã te simți bine. Nu iei note pentru alții.

Astea au fost cam primele constatãri de adolescent super matur care m-au lovit prin clasele a 9-a și a 10-a. Vreo doi ani mai târziu, pe la finalul clasei a 11-a, am fãcut 17 ani si am învãțat, desigur, alte câteva lucruri inedite:

  • Nu existã clișee mai deranjante ca alea din filmele lui John Hughes.
  • Muzica rock salveaza minti.
  • E ok sã riști, dar dacã riști fãrã un plan de back-up, ești dator sã-ți asumi singur riscul, indiferent de rezultat.
  • În liceu chiar se scriu cele mai mișto povești și prietenii.
  • Da, e important sã te gândești din liceu cam ce vrei sã faci în viațã.
  • Și dacã te simți rebel poți, totusi, sã fii un om responsabil.
  • Dacã primești o minge în cap nu fugi, o iei și-o dai înapoi.
  • Timiditatea dispare ca prin farmec dacã-ți iei chitara și urci pe o scenã sau dacã-ți iei colanții negri și bagi un dans irlandez la un spectacol de Crãciun de la teatrul din oraș. Colanții, și genunchii la piept, ãia omoarã orice urmã de timiditate.

Iar astea-s doar câteva lectii decente, așa, la primul gând. Pentru cã adolescența trece repede și te trezești la facultate, cu niște responsabilitãți și un pas mai aproape de lumea realã. Și acolo mai înveți niște adevãruri crunte:

  • Dacã cineva îți spune cã are încredere în tine, fã bine și ai și tu.
  • Cu cât faci mai multe chestii, cu atât nu-ti mai e fricã de noi provocãri.
  • Povestile se scriu atunci când iesi din casã, cunosti oameni si înveti de la ei.
  • Nu e un capãt de lume sã ai restante la facultate sau la facturi, dar e un capãt de lume sã fii delãsãtor si sã-ti lasi responsabilitãtile pe seama altora.
  • Fã greseli si dupã aia râzi de ele.

Mã gândesc des la lucrurile astea si-mi dau seama cât am crescut. Si cum mã tot gândesc, îmi dau seama cã cel mai important lucru din ultimii 13 ani rãmâne, totusi, un sfat pe care mi l-am dat eu însãmi, atunci când am aterizat în America în 2012, singurã, dupã primul zbor cu avionul din viata mea care a durat 13 ore, cu un rucsac si un troler de carat si fãrã nici un mod în care puteam sã vorbesc cu ai mei în urmãtoarele câteva ore. M-am asezat pe o bancã în aeroportul din Denver, Colorado, la 20 de ani, si mi-am zis: nu mai lãsa pe nimeni sã-ti spunã vreodatã cã nu poti sã faci ceva.

Poti sã faci orice vrei, oricând vrei si oricum vrei. Numai sã-ti asumi cã ai fãcut-o.

Când eram în scoala generalã am fãcut o listã cu lucrurile pe care vreau sã le fac în viatã. Pe primul loc: sã ajung în America pânã la 20 de ani. Si am reusit sã fac asta cu ajutorul alor mei si al mãtusii mele, Leta, care mi-a sugerat atunci cã ar fi timpul sã plec si eu, in sfarsit, în America. M-a împins de la spate, mi-a împrumutat bani si am plecat. La 20 de ani m-am urcat în avion si am trecut oceanul. Exact asa cum scrisesem pe foaia aia in urma cu aproape 10 ani.

De atunci stiu sigur cã pot sã fac orice îmi doresc pe lumea asta. Iar azi mi-am dorit sã-mi amintesc lectiile pe care le-am invatat pana acum. Si bine am fãcut. Mai ales cã azi ar fi fost ziua de nume a Letei (o chema Nicoleta) si sunt sigurã cã, oriunde ar fi acum, îmi citeste clar blogul si e atentã la tot ce fac aici pe Pãmânt. Si cu sigurantã asteaptã nerãbdãtoare sã plec iar.

Dar pana plec din nou, mai zic doar asta: nu mai lãsati pe nimeni sã va spunã vreodatã cã nu puteti sã faceti ceva.

Cover photo: William Brinson

Continue Reading

Trei recomandări de cadouri super drăguțe și cu poveste

46634476_364873324057670_2797968384988282880_n

Ideea de recomandări a venit de la Monica.

Monica face în fiecare an, de 10 ani încoace, recomandări de cadouri de Crăciun în toată luna decembrie. O treaba super utilă și cu idei foarte faine (anul trecut am luat și eu un cadou după recomandările ei).

Așa , m-am gândit ca azi dau și eu trei recomandări de cadouri, dintre care unul vine chiar din partea Monicăi. Zilele trecute a lansat VORBE-n POM, adică seturi de cuvinte pe care le agăți în pom anul asta. Și o ai un brad cu poveste și cu poveșți.

Poți faci cadou un set de 6 cuvinte x 2 = 12 cuvinte. Fiecare cuvânt e realizat dintr-un plexiglass sablat. Cuvintele vin cu agățătoare, în cutie din carton natur și au o înălțime de 4cm. Aici a scris Monica despre fiecare set în parte și cum poți le comanzi.

A doua idee vine de la Fabrica de hârtie, adică de la Andra, o tipă foarte mișto care face niște decorațiuni din hârtie cum n-am mai văzut până acum. Sunt super activi pe pagină lor de Facebook și, din câte știu, livrează super bine și rapid în Brașov, dar și în alte orașe. Oricum, cu un simplu mail pe adresa de pe Facebook și de pe site afli rapid ce și cum.

Nu în ultimul rând, tot din Brașov vin cu o idee de cadou dulce și incredibil de bun. Pretty Baked e ideea unor fete cu super pasiune pentru dulciuri. Iar pasiunea asta se vede foarte bine în rezultatele muncii lor: dulciurile de la Pretty Baked au un gust deosebit, sunt de o super calitate și, odată ce le-ai gustat, o te întorci fără discuție la ele. În perioada asta au și un gift box drăguț, cu produse de-ți lasă gura apă. Știu fetele livrează produsele doar în Brașov, sunt foarte drăguțe și trebuie doar le scrieți aflați mai multe detalii.

Acestea fiind zise, las aici niște vorbe-n pom:

47305057_10216546921499933_5556664168842526720_n 46891359_10216546923379980_5873745764466819072_n 47084533_10216546923259977_6625012690739789824_n

Și niște frumuseți de la Fabrica de hârtie:

46816800_364866560725013_1189516008948236288_n 46634476_364873324057670_2797968384988282880_n 46681361_364181164126886_8999504563132170240_n 44918338_352104592001210_3431033658041958400_n 46984668_364873377390998_7988371886155235328_n

Și câteva dulciuri Pretty Baked:

45374115_272720626919338_3703344703551307776_n 43676309_266061044251963_575913247052398592_n 47083136_287009888823745_463349623172366336_n 47047998_287546605436740_5216402948254334976_n 46802666_285803568944377_1071342371800612864_n

Continue Reading

Seri de iarnă cu minus 10 grade și cum să faci să fie și ele niște seri faine

e3c8b981a04d9b8ab3f5d7d55a33e1f4

Sau, mã rog, câte grade or fi acum afarã.

Fiind din Brașov, unde în copilãrie iernile însemnau frig de îți îngheța pãrul și zãpadã pânã la fund, am fost întotdeauna obișnuitã cu iernile foarte friguroase, cu hainele groase și cu autobuzele cu geamuri înghețate pe care le rãzuiai cu unghiile pânã ajungeai la destinație. De aceea, mi-a plãcut întotdeauna iarna, cu tot cu frigul și gheața ei. De la Moș Nicolae încolo e una dintre cele mai faine perioade pentru mine și, în fiecare an, mã super entuziasmez și ascult colinde de Crãciun, ca sã intru, cum se zice, în mood-ul de sãrbãtori.

De când m-am mutat mi-am fãcut și o oarecare rutinã pentru zile friguroase, astfel cã cinstesc cât pot de mult orice moment mai liber am. Iar serile îmi sunt cele mai dragi. De asta am zis cã nu stricã sã prezint aici o searã obișnuitã de iarnã, cu tot ce înseamnã ea, de când intru în casã și pânã când adorm.

Continue Reading

Un pas greșit și un gând departe | Și puțină atenție la pașii pe care-i facem

cropped-12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n-2.jpg

Nu am un scop anume în seara asta, dar am avut douã momente care m-au pus pe gânduri în ultimele 24 de ore, așa cã le las aici, ca lecții de viațã. Sunt foarte profundã azi.

O sã încep cu lucruri și motive pentru care se întâmplã lucrurile astea.

Anul ãsta am avut cel puțin trei ocazii în care mi-am exersat spaniola aproape impecabilã pe care am învãțat-o în peste 10 ani de școalã și telenovele, și anume am stat de vorbã cu un Pablo, cu un Juan Carlos și cu încã un nene al cãrui nume nu mi-l amintesc pentru cã nici mãcar nu cred cã ne-am prezentat. Iar asearã am descoperit de ce m-a adus natura în situațiile astea de recapitulare și cât de adevãrat e cã lucrurile nu se întâmplã fãrã un motiv.

România e în grupã cu Spania la Euro 2020. Și cine e pregãtitã și exersatã în caz de nevoie conversaționalã în urmãtoarea perioadã? Ați ghicit. Urmeazã zile interesante.

În fine, după această constatare existențială a motivelor vieții, o sã continui cu momentul de neputințã pe care l-am trãit în seara asta.

Trebuie sã recunosc cã, de-a lungul timpului, au fost ocazii în care am fost a 5-a roatã la cãruțã pentru cuplurile din jurul meu. Ni se întâmplã multora dintre noi în anumite momente ale vieții. Însã, niciodatã în ocaziile astea de 5-a roatã nu m-am simțit mai neputincioasã ca în seara asta, când, cu un un singur pas greșit și un gând departe (nici nu știu unde era gândul meu în momentul ãla), am urcat pe o scarã rulantã și am nimerit fix între un el și o ea, tare nedumeriți cum naiba au ajuns sã stea pe scarã așa departe unul de altul. Adicã la o treaptã distanțã unul de altul. Adicã treapta pe care eram eu.

Continue Reading

Sunt recunoscătoare pentru multe lucruri, dar mai ales pentru cele care se întâmplă azi

47286832_345191372880827_7807069367992057856_n

Adică sunt recunoscătoare pentru faptul că am șansa de a exista azi. E o mare șansă.

Scriam acum o lună că mi-am cumpărat un Grattitude Journal, adică un carnețel mic în care am scris în fiecare zi din luna noiembrie lucrurile pentru care am fost recunoscătoare în ziua respectivă.

Au fost multe, de la primul meu interviu acordat colegilor din PRIME România, până la recunoștința pe care o simt deseori pentru faptul că am răbdare și încredere în mine. Imi dau seama câte lucruri bune și mișto mi se înâmplă zilnic și de multe ori nici nu le dau importanță.

Ăsta-i motivul pentru care azi o să enumăr aici câteva lucruri pentru care am fost super recunoscătoare anul ăsta. Sunt foarte multe, dar aici rămân cele care-s top of mind. Și care m-au ajutat să revin cu picioarele pe pământ în momente mai grele.

Continue Reading

Refresh și de la capãt | Dacã tot am ajuns pânã aici

48dd4a9e48d146c2577321f0a38c38be

Douã expresii pe care mi se pare cã le folosesc de prea multe ori sunt “avem perioade si perioade” & “sunt zile si zile”. Douã expresii extraordinar de profunde care pot fi ușor traduse în “uneori ne e mai greu”.

Nu știu de ce am început sã le folosesc dar mã trezesc de multe ori, mai ales în zile mai grele, cã zic “eh, sunt zile și zile, perioade mai pline sau mai lejere”. Și mã enerveazã când mã aud spunând asta.

Da, avem zile grele uneori. Așa, și? Trec și astea la fel cum trec și zilele alea foarte faine în care totul merge minunat și n-avem de ce sã ne plângem. Toate zilele trec, fie ele triste sau frumoase. De asta, e bine sã ne amintim din când în când sã ne dãm un refresh. Și apoi sã o luãm de la capãt.

Când simt cã am prea mult haos în jur îmi dau seama cã am nevoie de acest refresh. În momentele astea fac unul din urmãtoarele lucruri:

1. Merg acasã, la Brașov, unde am în jur oameni pe care-i cunosc, la care țin și care mã fac sã uit de haosul ultimelor zile.

2. Îmi iau un “weekend de calm”, așa îmi place sã-l numesc, în care nu îmi fac nici un plan, în care singurele deplasãri sunt pânã la magazin și înapoi (uneori nici pe astea nu le fac dacã am apã și mâncare în casã) și îmi petrec sâmbãta și duminica în pijamale sau în haine super comode, mã uit la filme și seriale, citesc, scriu și dorm.

Mi-a luat mult timp sã înteleg cã sã fii singur nu e nici rușinos, nici penibil, și cã sã mergi acasã nu înseamnã cã îți bagi picioarele și fugi de greutãți ca sã aibã ai tãi grijã de tine. Nevoia de refresh e constantã și depinde foarte mult de noi sã ne dãm seama când e timpul sã ne permitem un moment din ãsta de reconectare.

Anul ãsta am mers destul de des acasã, însã nu mi-am rezervat decât vreo 4-5 weekenduri de calm. Ãsta e un numãr mic pentru mine. Totuși, momentele de refresh pe care le-am avut au venit cu efecte pe termen lung, iar asta mi-a reamintit cât de necesare sunt.

Imediat se încheie anul și vine perioada aia în care ne simțim parcã datori sã ne facem planuri mãrețe pentru anul ce vine. Este, de asemenea, și perioada perfectã în care sã ne dãm un refresh și sã o luãm de la capãt.

Hai s-o facem și pe asta, dacã tot am ajuns pânã aici.

Cover photo: Pinterest

Continue Reading

Lucrurile simple și recunoștința

91181DF8-0EF9-4A09-8B58-555E9953502B

E duminică dimineața și simt că am în jur o atmosferă incredibil de hygge. Stând eu așa și mirosind cea mai faină lumânare parfumată pe care mi-am luat-o vreodată, mi-am dat seama ce simple pot fi uneori lucrurile. Și cum. uneori, cea mai mare problemă este lenea de a te ridica de la birou ca să-ți faci un cappuccino.

Am început să-mi notez în fiecare zi lucrurile pentru care sunt recunoscătoare și am început să citesc din nou, un obicei pe care l-am lăsat deoparte în ultima vreme din cauză de plictiseală și lene, probabil. De vreo două luni și jumătate încoace am preferat să ajung seara acasă, să mă arunc în pat și să butonez televizorul (da, televizorul!). Și atât.

De multe ori am uitat să-mi aprind lumânări parfumate, deși e partea mea preferată când ajung acasă, și mi s-a întâmplat să uit și să deschid laptopul (nu e neapărat un lucru rău, pentru că oricum îl folosesc non-stop în timpul zilei).

De câteva ori am uitat și să mănânc. Și mă trezeam pe la 22:30-23:00 la o pauză de butonat că parcă aș vrea să mănânc ceva. Dar mi-era prea lene să mă ridic din pat. Lene, din nou lene. 

Continue Reading
1 2 3 34