Lucruri care ne fac bine, dar ne fac și rău & ce naiba facem cu ele

hqdefault

Piesa mea preferată de la Arctic Monkeys se numește „505”. Mi-a plăcut încă de când am ascultată-o prima dată, datorită ritmului care crește în intensitate pe tot parcursul piesei.

Am aflat la mult timp după ce am ascultat pentru prima dată piesa la ce se referă titlul: 505 = Pronounced Five-Oh-Five. The thing which is simultaneously keeping you alive and killing you, often used to describe a person who you’re in love with (but who may be bad for you). | din Urban Dictionary.

Dar na, mie îmi place să nu limitez explicația doar la o persoană. Cred că poate fi și o activitate pe care o faci în mod recurent, poate fi și un obicei pe care îl ai. Și, dacă tot umblu la explicație, aș simplifica un pic și treaba cu „keeping you alive & killing you” în „lucru care-ți face bine și rău în același timp”. Indiferent despre ce bine sau rău vorbim.

Și, în ceea ce mă privește, pot să mă gândesc la câteva lucruri care sunt „505”-ul meu. Și sigur suntem mai mulți care nu avem nevoie de mult timp ca să ne dăm seama ce e 505 pentru noi.

Întrebarea mare este: ce facem cu 505-ul nostru? Ne dăm seama care e, dar totuși, care-i pasul următor?

Eu mă gândesc la ea de ceva timp și, momentan, reușesc să împac cumva ambele tabere. Ne auzim când nu o să mai am ce împăca. Sau când o să mă împace taberele astea două pe mine. Nu se știe, poate și eu sunt un 505 pentru vreuna dintre ele.

Continue Reading

15 ore de fugă fără condiție fizică și echipament | Întoarcerea la realitate

cropped-12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n-1.jpg

Super titlu, super moment să-l pun pe alb și să explic ce am vrut să zic acolo.

E simplu, serios. E despre un moment care ni se întâmplă uneori, unora sau altora, cunoscuți sau necunoscuți. Ție sau mie. Sau poate amândurora.

Momentul în care fugim de realitate, doar un pic, dar uităm să ne întoarcem. Ne ascundem de lume, de oportunități, amânăm lucruri pe care ne doream de ceva timp încoace să le facem și fugim de realitatea imediată în liniștea și confortul unei camere, al unui apartament, al unui pat. Și stăm acolo o perioadă nedeterminată, până când ceva ne trezește și ne întoarce înapoi în momentul prezent.

Am făcut asta chiar acum câteva zile. Mi-am amânat niște lucruri pe care doream de mult timp să le fac, mi-am adus lângă pat 2 sticle de apă și, probabil vreo 15 ore, cam așa, am stat.  Am zăcut în pat, am dat play sezonului 4 din Prison Break și în câteva ore a trecut ziua. O parte din zi am dormit-o, o parte am petrecut-o cu ochii în tavan, o parte cu ochii în laptop, o parte citind niște mesaje pe telefon, o parte mâncând un ou și două felii de pâine. Și apoi s-a făcut noapte.

Când eram mică și rămâneam singură acasă, aprindeam toate luminile din casă și televizorul trebuia să meargă constant. Dacă aveam deja laptop, mergea și el în paralel cu televizorul. Desigur, se întâmpla mai rar să rămân chiar singură acasă, având în vedere că am un frate și, de obicei, rămâneam amândoi. Dar erau momente în care da, eram și singură. Doar eu și zecile de oameni din televizor și din laptop. Zecile de oameni din filme și seriale. Oameni pe care îi lăsam să stea în jurul meu chiar și atunci când nu voiam să stau cu alți oameni. Dar despre asta vorbim altă dată.

Revenind. Acum câteva zile am fugit un pic de realitate. Câteva ore, pe fundal de Prison Break, că na, așa s-a nimerit în momentul ăla, cu două sticle de apă lângă mine și cu ochii în tavan sau în vise. Am fugit o zi și fuga asta nu a făcut decât să mă amorțească și să îmi pună întrebări și să îmi amintească de sutele de fugi de acum câțiva ani. Am fugit până când m-a oprit din fugă somnul și, fără să pot să mă bat cu el, m-a luat de acolo și m-a dus alte câteva ore în tot felul de lumi îndepărtate pe care nu aș putea să vi le descriu acum.

Apoi, a venit duminică, ziua de după fugă. Și era 9:07 dimineața și timp de 40 de minute m-am gândit dacă să mai fug un pic.

Și apoi m-am gândit că e duminică, e o zi de weekend și în weekend am învățat că trebuie să ne relaxăm. Și fuga nu e relaxare, chiar dacă de multe ori așa pare.

Deci nu am mai fugit. Am băut niște apă din sticla care mi-a mai rămas, am dat play încă unui episod din Prison Break, mi-am făcut o cafea, am mâncat bine și mi-am făcut o listă de cumpărături. Apoi, am primit un mesaj de la cineva cu care nu am vorbit de foarte mult timp. Și, brusc, aveam de planificat pentru ziua asta doar niște cumpărături și, pe neașteptate, o ieșire la ceai.

M-am gândit toată ziua. Cum ar fi fost să stau eu frumos în patul meu, cu oamenii din serial în fața mea și cu sticla aia de apă lângă mine? Fără să fac nimic special, fără să planific cum să fac niște lucruri, doar punându-mi întrebări și îngrijorându-mă pentru ele. Da, asta e fuga mea. Fug de realitate și ajung în gânduri. Și gândurile mele…

Dar m-am gândit și că ultimele 15 ore de fugă m-au obosit un pic. M-au obosit și m-au îngrijorat și m-au făcut să îmi pun întrebări și să nu găsesc răspunsuri. Așa că, măcar o perioadă nu vreau să mai fug. Oricum, niciodată când îmi vine să fug nu am condiție fizică și nici echipamentul necesar. Fuga asta vine pe neașteptate și, ciudat, nu îți dă febră musculară, obraji roșii sau un corp de senzație. Te lasă doar transpirat și cu dureri.

În fine, am vrut doar să zic că zilele trecute am avut parte de o fugă a minții. Prima pe anul ăsta. Pentru un moment m-am bucurat de ea. Apoi m-a supărat, m-a enervat, m-a dezamăgit. M-a durut și m-a amorțit. Și m-a făcut să-mi fie rușine că am fugit. M-a făcut să-mi amintesc și de alte fugi.

Așa că am scris-o aici, ca s-o fac pe ea de rușine. Și, data viitoare când fuga de realitate are chef să mă scoată iar din cotidian, poate o să se gândească de două ori. Eu așa aș face.

Continue Reading

Ce e fericirea? | O direcție și niște idei

14055765_579221335590826_136450174_n

Zilele astea citesc niște eseuri și articole despre self-care, fericire și cum să o găsești în viața ta, depresie și cum să treci prin ea, ascultare activă și cât de importantă e ea în viețile noastre.

Ce mi-a atras cel mai mult atenția, însă, e căutarea fericirii, un drum pe care îl urmăm fiecare dintre noi la un moment dat.

Și, căutând o definiție a fericirii, o concluzie pe care ar trebui s-o avem atunci când, în sfârșit, găsim fericirea, am dat peste un lucru interesant: în loc să cauți constant fericirea, de ce nu te concentrezi să îți dai seama care sunt momentele în care te bucuri de anumite lucruri și care sunt lucrurile de care te bucuri? În momentul în care te bucură ceva ești fericit.

Nu e prima dată când scriu despre bucurii (bucuriile mici sunt marea mea slăbiciune). Iar ideea de mai sus m-a pus pe gânduri. M-a dus în căutarea bucuriilor pe care uneori le ratez. A pornit un exercițiu de atenție în sinea mea: să țin ochii deschiși ca să văd, atunci când simt că mă bucur pentru ceva, care este sursa bucuriei.

Uneori e faptul că am plecat mai repede de acasă și am timp pentru mine înainte de muncă, alteori e faptul că mi-am dedicat câteva ore ca să scriu ceva și sunt mulțumită de rezultat, alteori e o cafea to go de la cafenea Ted’s de pe Calea Victoriei, alteori e o după-amiază de vineri în care sunt în tren spre Brașov sau o dimineață de sâmbătă în care am dormit până la 9:30.

Și, căutând sursele astea de bucurie, observ că o parte bunicică din ele sunt surse materiale. Și de foarte multe ori este atât de ușor să ne oferim sursele astea materiale, încât nu înțeleg de ce nu o facem mai des. Sau, mă rog, de ce nu o fac mai des. Să îmi ofer lucruri materiale pe care știu unde le găsesc este încântător, în comparație cu nevoia de a-mi oferi stări de bine sau gânduri bune, acestea aflându-se într-o zonă incredibil de greu de controlat.

Așa că, deschid ochii și, când simt nevoia, mă gândesc la sursele mele de bucurie. Și fac promisiunea că, de fiecare dată când o să am nevoie de ele, o să mi le ofer. Fără analize în plus, fără pro și contra, fără griji. Pur și simplu o să mi le ofer și o să mă bucur încă o dată de ele.

Și atunci o să fiu fericită.

Continue Reading

3 dorințe pentru anul ăsta încă nou

702B36AE-C89A-4D10-9A30-F2D041DAD8B4

Nu, nu o să înșir aici dorințele alea super personale sau pe cele fără profunzime pe care le poți îndeplini dacă îți dorești suficient de mult. O sã le scriu pe cele la care am început deja sã lucrez, dorințele care-mi sunt tare dragi și pe care vreau mult sã le îndeplinesc anul ãsta.

Cred cã e important sã ne stabilim periodic planuri și dorințe, pentru cã, lucrând pentru ele, ne menținem motivați și avem mereu câte un scop care ne amintește sã nu ne dãm bãtuți. Așa vãd eu toate dorințele pe care mi le stabilesc în fiecare an, drept o sursã de energie, motivație și încredere în forțele mele. Acestea fiind zise, 2019, fă să se întâmple următoarele:

– Economie de griji, gânduri și bani – adică vreau să “stop overthinking”, cum se zice la noi, și să încep să economisesc grijile pe care mi le fac inutil pentru momentele în care chiar o să-și aibă și ele locul în capul meu. Asta pentru că știm cu toții cât de frustrant e să te îngrijorezi des și degeaba. În plus, pe partea materială a economiilor, vreau să strâng ca lumea bani pentru scopurile mărețe pe care mi le-am setat anul ăsta.

– Atenție la oportunitãți și curaj sã le primesc. Cred cã în fiecare zi ne lovesc oportunitãți din toate pãrțile, doar cã uneori nu le vedem sau nu vrem sã le acceptãm. Îmi doresc sã fiu mai deschisã cu oportunitãțile care îmi apar în cale și sã mai risc din când în când sã le accept.

– Încredere în mine și în întrebările pe care mi le pun. Uneori ne pierdem încrederea în noi și ăsta e cel mai trist lucru. Poate anul ăsta o să-mi pun mai multe întrebări și o să găsesc mai multe răspunsuri care să mă ajute să cred în mine atunci când am nevoie.

Poate o să ridic și vocea mai des și o să fac mai multe pentru mine. Om vedea și om trăi.

Continue Reading

Când intri în bloc și nu mai trebuie să apeși pe buton, pentru că liftul e deja la parter.

A2BDC6FF-61D1-43D8-8CE3-AF111C9A570F

Uneori, lucrurile se așează frumos și tu trebuie doar să le iei așa cum sunt și să-ți vezi de treabă. Alteori, ai de lucru cu ele pentru că trebuie să ți le așezi singur(ă).

Procesul de a-ți așeza lucrurile în ordine astfel încât să reușești să faci ce îți dorești așa cum îți dorești e, în general, obositor, dar plin de împliniri. Te bucuri că încet, încet, lucrurile se pun în ordine și tu poți să-ți vezi de altceva. Totuși, sunt momente în care nu ai deloc chef să intri în procesul ăsta care presupune muncă și dedicare pentru a duce un lucru la bun sfârșit. Și ai vrea ca, printr-o minune, să descoperi că lucrul ăla e mai ușor de realizat decât pare. Sau e deja făcut și tu pur și simplu nu ți-ai dat seama.

Compar momentele astea cu ușurarea de a ajunge în bloc cu 3 pungi pline în brațe și descoperirea că liftul e deja la parter și tu nu mai trebuie să stai cu alea în brațe, să apeși butonul și să aștepți să vină să te urce acasă. Un moment care nu se întâmplă nici foarte des, dar nici rar. Și e exact ca momentele alea în care descoperi că cineva te-a ajutat și ți-a făcut din treabă.

Doar că na, liftul nu e mereu la parter și oamenii nu-ți fac mereu treaba. Așa că ia momentele astea ca pe niște pauze care să te ambiționeze să faci tu mai multe lucruri. Ce zici?

Continue Reading

Sâmbăta de ne-stat degeaba e o sâmbătă așa cum trebuie

50265694_360157911230977_2665464353234354176_n

Și, evident, că o să povestesc ce am făcut ieri, într-o sâmbătă care a fost exact așa cum mi-am dorit.

Am mai scris de câteva ori că, din când în când, îmi place să am câte o zi, două în care să nu-mi fac planuri și să îmi petrec orele făcând lucruri care-mi plac sau pe care am vrut să le fac de mult timp încoace. O astfel de zi a fost ieri.

Ce am făcut ieri? Am stat toată ziua în casă (o idee bună și necesară, dacă e să fiu sinceră, pentru că m-a prins răceala și capul meu stă să sară de pe umeri). Și, stând toată ziua în casă, am putut să fac niște lucruri pe care îmi doream să le fac de ceva timp încoace.

Spre exemplu, un gând și o dorință pentru anul ăsta este să gătesc mai des. Nu doar că îmi pregătesc lucruri care-mi plac, dar mai și economisesc banii pe care i-aș da în mod normal pe mâncare în fiecare zi. Din calculele mele, dacă îmi gătesc în fiecare săptămână, economisesc vreo câteva zeci de lei pe care pot să-i folosesc pentru alte lucruri pe care-mi doresc să le fac sau să mi le iau.

Continue Reading