Am două iubiri mari în viață: marea și cerul. Printre alte iubiri mari.


 

Anul trecut, prin ianuarie așa, am hotărât să-mi fac mai multe cadouri. Am hotărât că merit mai multe cafele to go, că pot să-mi mai iau câte o rochie sau câte o pereche de pantofi fără să mă gândesc câți bani îmi mai rămân. Am hotărât că merit să mă plimb mai mult și să văd locurile pe care vreau să le văd.

Așa că, toamna trecută mi-am făcut primul cadou pentru ziua mea de anul ăsta: o excursie în Franța. Nu voiam Paris, așa c-am venit în Marsilia.

Și am nimerit într-o super vreme de primăvară – 16-17-19 grade. Am ajuns vineri, într-un vânt de zile mari care ne-a amețit mai rău ca rose-ul băut la cină, cu un cod cu aioli care nu pot să zic că mi-a plăcut.

Am petrecut prima seară plimbându-ne prin portul vechi, am văzut catedrala La Major, cartierul La Panier (unde și stăm zilele astea) și am apucat să facem și activitatea mea preferată când merg într-un oraș nou, anume, deplasarea cu metroul.

A doua zi

Am început-o cu un espresso și două croissante + un pretzel, că mi se pare aiurea să zici ‘nu’ unui pretzel, wtf. Apoi ne-am luat bilete pentru vaporaș, ca să mergem să vizităm Chateau d’If (fortăreața de pe insula If, unde a fost închis Contele de Monte Cristo) și insula Frioul. Am citit pe internet că ar trebui văzute la prima vizită în Marsilia.

Bun, biletul dus-întors pentru vaporaș, pentru vizitarea ambelor locuri, costă 16,70 euro. La Chateau d’If mai plătești și 6 euro vizita.

Deși Chateau D’If se vizitează repede și e interesantă mai ales datorită Contelui, zic că merită vizitat măcar o dată pentru poveste și atmosferă.

Asta am făcut și noi, am stat vreo oră aici, după care am luat iar vaporașul spre Frioul. Iar aici am găsit o insulă incredibil de faină, cu o apă curată și de un verde-albastru așa frumos, că-mi venea să plâng. Am urcat pe dealuri, am văzut ruine și cred că sute de pescăruși care și-au făcut case pe zidurile lor. Iar de la înălțime am stat și ne-am uitat la bărcile de pe mare și la doi băieți care se antrenau pentru ceva concurs într-un caiac portocaliu.

Am mâncat în portul insulei, la o cherhana numită Pub Marina, niște midii bune cu 10,50 euro și am băut un vin alb ok (se poate mai bine) cu 3 euro paharul.

Apoi ne-am îmbarcat iar ca să ne întoarcem în Marsilia, unde ne-am încheiat ziua cu un platouaș cu brânzeturi.

La finalul acestor prime două zile mai zic doar că mă bucur de norocul pe care-l am de multe ori, de șansele care-mi apar când mă aștept mai puțin și de oamenii care sunt suficient de drăguți și respectuoși ca să-mi zică “hai” chiar și atunci când zic prostii.

D68FBC82-B2B4-4D1E-9CCB-444B221F4ABD

81AFE1E9-22ED-443E-AFE6-E5ABA00ED1E9

EF3A98E2-D564-4B08-AF2C-4020DA5243AE

E056C733-1660-49F7-86AD-CA2E0D6A4452

23324841-65D7-4CA5-9E52-39F6676359DD

5643725F-C029-4B77-9814-8ACFEF34C8C6

296AE28E-5C43-44C8-B871-C3A26AD14D2C

CC0DA27A-95C5-483D-A36E-9DEDCB448616

Continue Reading

O banchetă dubioasă dintr-un restaurant din centrul orașului

În primul rând, dați play la asta și ascultați pe repeat. În al doilea rând, o să zic o poveste.

Acum mai mulți ani,  într-un oraș nici prea mare, nici prea mic, două fete stăteau pe bancheta acoperită cu o imitație dubioasă de piele a unui restaurant din centrul orașului. Vorbeau despre una și despre alta, despre chestii interesante și altele deloc interesante. Una dintre ele plângea, cealaltă vorbea prea mult. Erau prietene și colege într-o asociație de studenți, proaspăt numite în câte o funcție din board-ul asociației.

Fetele noastre își petrecuseră ultimele săptămâni făcând planuri, învățându-și noul rol, cunoscându-și mai bine colegii și încercând să mențină în picioare povestea asociației, o poveste foarte faină, de altfel. 

Continue Reading