O viață de vechituri

Două ființe o să trăiască pe lumea asta mai mult decât mine: nucul din curtea de acasă de la Brașov și broasca țestoasă pe care o avem de vreo 17 ani.

Două frici mă conving întotdeauna să mă ridic din pat dimineața fără amânări inutile: frica să nu cumva să ratez ceva și frica de a nu lăsa timpul să treacă pe lângă mine.

Două obiecte nu mă pot abține să cumpăr, oricât de multe din aceeași familie aș avea: agende și lumânări parfumate.

Două lucruri nu o să-mi placă niciodată: schimbările bruște și lenea.

Trăiesc cu toate cele de mai sus, mă bucur de ele, le accept și văd cum își fac loc în viața mea în fiecare zi. Și pe lângă ele apar alte obiceiuri, frici, obiecte de care se pare că am nevoie mai mult decât credeam, lucruri care nu-mi plac sau care-mi plac prea mult. Le accept și pe astea și trăiesc cu ele. Și o să tot fac asta până în ziua în care o să realizez că nu mai am nevoie de ele și o să bag o curățenie rapidă în lucruri și-n viață.

Trec cu ai mei printr-o curățenie chiar zilele astea. Scăpăm de vechiturile strânse de tata și bunicul în ultimii nu știu câți zeci de ani. Lucruri vechi, inutile și cele mai multe dintre ele imposibil de reparat. Unele cred că stau în pod de 40,50, 60 de ani, cine mai știe? O viață de om. O viață de vechituri. Dar sunt ale noastre, unele-i posibil să reziste pe lumea asta mai mult decât o să rezistăm noi, de altele ne e frică, pe unele istoria a arătat că nu ne-am putut abține să le tot cumpărăm și să le punem deoparte, iar altele nu o să ne placă niciodată, dar cu toate astea au fost cu noi zeci de ani.

Ce vreau să zic e că e ok să renunți la lucruri. Chiar dacă e mai greu și avem tendința să tot amânăm o curățenie necesară, e bine să-i dedicăm și ei un timp din viața noastră. Ne eliberează mintea și viața de lucruri inutile. Și e fain să ne simțim liberi. Io așa cred.

Photo: pexels.com

Continue Reading