23 de ani de Vlad

12966106_1117455254962191_1456545159_n

– Ți-am luat o rochie cu cireșe.

– Vlad, ăia sunt trandafiri.

Azi e ziua lui frate-miu. Am învățat care e diferența de vârstă dintre noi pe la grădiniță, când toată lumea mă întreba „câți ani ai?”, „ai frați?”, „cum îl cheamă pe fratele tău?”, „câți ani are?”, „ești mai mare decât el?” etc.

Eu și Vlad suntem diferiți. Eu sunt mai tocilară, el nu. Eu îmi găsesc mereu chestii de făcut, el își găsește mereu locuri comode unde să șadă. Eu nu știu să gătesc, el știe să facă friptură cu sos de vin la cuptor și ouă ochiuri super bune.

Până la facultate, eu și Vlad petreceam toată ziua prin aceleași locuri. Am fost la aceeași grădiniță, la aceeași școală generală și la același liceu. Când ieșeam afară prin cartier, eu știam care-s prietenii lui Vlad, el știa care-s prietenii mei. La fel și la școală.

Acasă era altă treabă. Bătaia era la ordinea zilei, ca-n orice familie cu cel puțin doi frați. Când ne uitam la televizor ne băteam pe telecomandă, când ne-au cumpărat ai noștri cărțile Harry Potter, ne băteam care să le citească primul, când ne-au luat calculator, ne băteam pe calculator. Totuși, reușeam și să facem planuri. Cât ne țineam de ele, e altă poveste.

Într-o zi m-am prefăcut că sunt bolnavă pentru că voiam neapărat să văd un film care se difuza în ziua aia la TV (dacă mergeam la școală îl ratam). I-am zis lui frate-miu că stau acasă și l-am convins și pe el că la școală poate să meargă și mâine, dar filmul nu-l vede decât azi. În ziua aia s-a simțit și Vlad destul de rău și a trebuit să stea acasă.

Tot când eram mici ne construiam corturi în camera părinților și ne credeam personaje din Peter Pan.

Când i-au luat ai mei bicicletă lui Vlad, m-a învățat și pe mine să merg.

Când a intrat la liceu la bilingv franceză, a încercat să mă învețe și pe mine. Nu prea m-am împrietenit cu franceza.

Și nu în ultimul rând, când și-a luat haltere ca să facă mușchi, a stat cu mama să-mi aleagă și mie două haltere roz, de câte un kilogram fiecare, ca să fac mușchi.

Mai sunt ceva povești, dar le mai zic când o să facă Vlad 30 de ani. Până atunci, la mulți ani, Vlaaad! Pun aici o poză cu tine din prima zi de școală, pe restul le mai păstrez.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *