28

AA40E8EE-319A-4F6C-AB34-B0E53970929C

Fiecare 11 martie e diferit dar, din anumite puncte de vedere, e la fel de 28 de ani încoace.

Anul ăsta, mai mult ca niciodată, mi se pare important să mă uit în jur și să mă gândesc că mi-a fost bine și am fost sănătoasă, încă o dată, de ziua mea. Și na, trebuie să fiu thankful și ok cu asta. Pentru că e mare lucru.

28 din primele zile de 28

  • De ziua mea a fost prima zi cu soare de săptămâna asta.
  • Sunt ok, sănătoasă, la fel și ai mei și cei la care țin.
  • M-a trezit la 6:30 o pasăre care croncănea ceva în limba ei la geam. Și visam ceva interesant.
  • Nu e așa rău să lucrezi de acasă, mi-am făcut o super cafea și un super ceai și mi-am amintit că am tot felul de haine nepurtate în ultimii ani și ce moment mai bun să le port, în sfârșit, dacă nu în zilele astea în care muncesc de acasă?
  • Am primit urări și am vorbit cu oameni cu care nu interacționez prea des. M-am bucurat.
  • A fost și primul an în care am primit urări ce conțineau și câte un “să fie o zi cu cât mai puțină isterie”, sau “poate reușești să te bucuri și tu azi”. :)
  • Am nimerit, din nou (ce noroc am în ultimul timp), un kiwi dulce.
  • Am vorbit cu bunicile, cu părinții și, spre deosebire de alte zile, chiar n-au întrebat nimic legat de cum mai e prin București cu virusul ăsta.
  • Am primit niște articole super interesante de studiat, deci, desigur, le-am studiat și mi-am și notat lucruri pe care trebuie neapărat să le folosesc în textele pe care o să le scriu de acum încolo.
  • N-am putut să mă abțin să nu stau cu știrile deschise toată ziua.
  • Mi-am amintit la un moment să mă ridic și să fac 20 de genoflexiuni.
  • Ha, acum am realizat că n-am ascultat muzică toată ziua. Așa-i când am postul de știri la discreție…
  • M-am supărat la meciul Liverpool cu Atletico, pentru că a fost atât de bine până când a devenit atât de rău…
  • Lalelele primite pe 8 martie încă rezistă.
  • Un update și despre pisoiul Leo de la Brașov: îi priește vremea asta de primăvară, s-a împrietenit cu pisoiul unei vecine și, în rest, doarme tolănit ca un urs și mănâncă mai ceva ca o balenuță.
  • Citesc o carte de Bukowski în perioada asta și mi se pare că o citesc mult mai greu decât am citit în trecut alte cărți de Bukowski.
  • Încerc să mă gândesc la ce seriale și filme să mă uit în serile astea și, mai ales, în weekendul care urmează…
  • M-am bucurat enorm să găsesc în bucătărie un mango pe care am uitat complet că l-am cumpărat acum ceva zile.
  • Am citit multe articole bune. Nu doar despre contextul internațional actual.
  • M-am gândit la tot ce am făcut în ultimul an și mi se pare că a fost atât de plin de evenimente, că sunt super mândră de cum am trecut prin el și cum am ajuns să fiu azi. Îmi doresc să fie cu noroc și 28-ul ăsta.
  • E chiar fain apusul văzut de la geamul meu. Chiar și printre blocurile care acoperă juma de cer. E fain.
  • Am descoperit piesa asta faină. E pe repeat de ceva timp.
  • Am mers până la magazinul din colț să îmi iau apă și fructe și m-am bucurat să văd că nu era coadă și oamenii erau super drăguți unii cu alții.
  • Mi-am pregătit singură fiecare masă, am mâncat fix cât îmi trebuia și nu am risipit mâncare, așa cum fac de obicei când comand ceva și vin porțiile prea mari.
  • Chiar dacă am stat în casă (cu scurte fugi până la magazinul din colț și înapoi), m-am spălat super des pe mâini și mi-am dezinfectat și spălat toate lucrurile purtate în ultimele zile. Mai safe așa.
  • Am băut super multă apă și mi-am făcut și multe ceaiuri (motive să mă ridic, să mă mișc și să iau ochii din ecran).
  • M-am speriat, m-am supărat, am râs, apoi am plâns și am revenit cu picioarele pe pământ că așa trebuie.
  • Am revăzut pe Facebook niște secvențe din documentarul lui Brene Brown de pe Netflix și mi-am reamintit câte ceva despre curaj, greutăți, ape tulburi, vulnerabilitate. Adică lucrurile care gravitează în jurul nostru azi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *