Doua minciuni de cand eram (mai) mica

blog 11

Azi a început Ideo Ideis și durează până pe 13 august, în Alexandria. Tema sună așa:  „Pe tine cine te minte?” 

Și sună atât de bine, că atunci când am primit de la Monica provocarea zilei, anume de a povesti o minciună pe care am crezut-o de când eram mică, am stat un pic pe gânduri. Am mai întrebat pe ici, pe colo, să aflu ce minciuni credeau și alții când erau mici. Ca să văd dacă ne potrivim la minciuni, desigur.

Și, cum mă așteptam așa un picuț, ne cam potrivim. Na, de la minciunile despre Moș Crăciun (care desigur că există!), până la Bau Bau și șerpii de sub pat, am crescut cu toții cu câteva minciuni celebre. M-am tot gândit și am găsit și eu două care m-au cam pus pe gânduri când eram mică: 

  1. Dudele sunt otrăvitoare. Da, să-mi fie rușine, dar până de curând nu am mâncat dude. Iar asta pentru că pur și simplu nu mi-au ieșit în cale și dacă mi-au ieșit le-am ocolit, fiindcă atunci când eram mică mi s-a spus cu zâmbetul pe buze că sunt otrăvitoare. Și toată copilăria, dacă voiam să mănânc un fruct micuț, întrebam bunicii, părinții etc. dacă pot să-l mănânc. Până și de frăguțe m-am îndoit la început.
  2. Când dormeam la bunici ne trezeam întotdeauna înaintea bunicului, ca să ne pregătim pentru grădiniță. Iar în fiecare dimineață îl auzeam pe bunicul sforăind și când o întrebam pe bunica ce se aude ne spunea că e ursul la el în cameră și să nu intrăm. Nu intram niciodată.

Probabil mai sunt și altele, dar nu-mi vin acum în minte. Îmi amintesc clar unele pe care le-am zis eu (mai ales lui frate-miu, pentru că eram sora mai mare, aia responsabilă) și multe pe care mi le-am zis mie. Of, prea multe. I am a compulsive liar to myself.

Dar pentru azi ajung cele două. Dintr-un motiv simplu: deși sunt minciuni, au fost spuse cu zâmbetul pe buze atunci și sunt citite cu zâmbetul pe buze azi, cel puțin așa le citesc eu. Iar mie tare-mi plac zâmbetele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *