30 day writing challenge – Day 12 | 5 blessings in my life

14997102_1311254995582215_775203291_n

Am lăsat titlul în engleză, sună mai bine. E o temă care m-a pus pe gânduri.

Așa că am ales să înșir primele 5 lucruri la care m-am gândit când am citit tema. Here we go:

1. Familia – nu există bucurie mai mare decât să știu că ai mei sunt sănătoși acasă la Brașov.

2. Încrederea. În orice fac mă bazez pe încredere. Cred că sunt norocoasă că pot, în orice moment, să găsesc măcar un strop de încredere în mine sau în cineva din jurul meu.

3. Experiențele. Pe care le-am trăit de când îmi amintesc că am început să trăiesc. Chiar mă gândeam zilele astea cât de ușor îmi e să găsesc povești de spus. Și asta e pentru că am avut parte de o mulțime de experiențe care m-au învățat și m-au ajutat să cresc și să fiu mândră că am trecut prin fiecare dintre ele.

4. Norocul. Sunt o persoană foarte norocoasă. Foarte, foarte norocoasă. Am mai spus asta și o să o repet de câte ori e nevoie. Sunt norocoasă din foarte multe puncte de vedere, dar cel mai important cred că e faptul că sunt norocoasă atunci când trebuie. Iar asta e una dintre cele mai mari binecuvântări pe care le-am primit de la îngerașul meu.

5. Ambiția. Știu mereu ce vreau să fac și unde vreau să ajung. Mereu. Și nu pot să mă las până când nu reușesc să fac ce mi-am propus. Cred că ambiția e un motor esențial fără de care nu te poți pune pe picioare și nu poți să te dezvolți așa cum îți dorești. Și, mulțumesc celui de sus, am ambiție, și am din plin, și e doar a mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *