30 day writing challenge – Day 19 | Un tip pe un deal

blog-11

Aproape 10 ani de la my first crush. Da, asta e tema de azi.

Aveam 17 ani și eram în vizită la prietena mea cea mai bună, în orașul ei natal – Comănești, județul Bacău. Țin minte că era un târg al orașului sau ceva de genul ăsta, și na, am mers și noi, ca oamenii, să vedem despre ce e vorba.

Cristina îmi arăta tot felul de cunoscuți de-ai ei, pentru că evident că era toată lumea la târg. No, și iată că în timpul acestei introduceri în lumea Comăneștiului am văzut un tip pe un deal. Și mi-a cam rămas în minte multe zile de atunci încolo.

La câteva zile după târg am început și să vorbim, ne-am cunoscut, am ieșit împreună, na, aceste ritualuri. Eu eram la liceu, el la facultate. Am păstrat această “relație” (nu aș numi-o chiar relație, a fost efectiv un crush) câteva luni, după care nici nu ne-am mai văzut, nici n-am mai vorbit. El s-a stabilit în Cluj, eu în Brașov, iar apoi în București. A fost o lecție de care aveam nevoie, care mi-a prins foarte bine și care o să rămână cu mine prin amintiri.

Am vorbit prima dată cu el acum vreo doi ani, când ne-am găsit pe Facebook. Pentru că Facebook îți aduce oameni înapoi în viață atunci când te aștepți mai puțin.

Nu am o poveste senzațională, pentru că lecțiile pot fi și lipsite de senzațional. E pur și simplu o perioadă pe care mi-o amintesc destul de rar, dar atunci când îmi vine în minte îmi aduce și un zâmbet pe buze. Și cred că poate asta e ideea cu primele crush-ului – să ți se întoarcă în minte din când în când cu un zâmbet după ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *