Mai mult sau mai putin subtil | 5 lucruri din ultima luna

25130207_1835455336495509_559865745_o

Ce mult timp a trecut de când n-am scris. Mă gândeam azi… Cam o lună, așa.

O lună în care

  • Un domn proprietar ne-a făcut mie și colegei mele de apartament o invitație mai mult sau mai puțin subtilă de a ne găsi un alt loc în care să venim seara de la muncă. Așa că practic ne-am trezit homeless și am simțit o panică totală. Dar cineva acolo sus ne iubește, iar acum ne e mult mai bine și mult mai frumos.
  • Am vizitat muzee și târguri și m-am uitat la filme și seriale, ca-n vremurile bune (Crima din Orient Express, Zâmbet de Mona Lisa, Kingsman – The Golden Circle, Mindhunter, How to Get Away With Murder, Stranger Things, The Good Place, Friends From College)
  • Am vorbit cu maică-mea aproape în fiecare zi.
  • Am început să gătesc, nu cine știe ce bunătățuri sau finețuri, dar suficient cât să-mi rezerv niște minute seara sau în weekend, ca să mă concentrez doar pe a nu arde prea tare ingredientele din tigaie/cratiță.
  • Am scris în fiecare zi în bullet journal (un carnet minunat pe care l-am făcut ca să-mi urmăresc activitățile, să schimb lucruri și să încep altele noi). E probabil cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în ultimul timp – mă educă să fiu mai organizată, să-mi stabilesc mai bine obiectivele și să mă motivez să le ating.

Sunt lucruri mici care au contribuit la lucruri mai mari. Cred în lucrurile făcute pas cu pas. E drept, uneori pașii sunt mai mari, alteori mai mici, dar nu trebuie să ne oprim din a face mișcare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *