23 de like-uri, 23 de pisici, o seară mai bună.

12189023_1018602701514114_4605827696975790420_n

Uneori, 23 de like-uri chiar pot fi prea multe. Dar pot să-ți aducă o bucurie din aia mare. Ca într-o seară:

– De 10 minute mor de râs și dau like-uri la pozele ăstuia cu pisici.

– Arată-mi și mie, să râd și eu.

Un minut mai târziu:

– Sunt pe jos, chiar sunt bune!!!

– Și eu sunt pe jos de 10 minute. Gata, ma opresc că deja sunt dubioasă. 

– Un pic.

– Dacă ne cunoaștem vreodată, cum o să explic 23 de like-uri la poze cu pisici?? Nu există…

– 23??? Mor de râs!!! Omfg.

– Eu când ți-am zis că tot dau like-uri…

– Chiar sunt pe jos!!!

– Păi am tot dat scroll și am ajuns departe.. Cred că era toamnă…

– Ești cel mai amuzant om de pe planetăăă!

Și-atât. Seara-i mai bună :-)

Continue Reading

Here we go again. De mâine.

img_4476

Am încheiat cum se cade vacanța. Am stat două ore blocați în gara din Predeal, pentru că una dintre locomotivele Regiotrans se stricase. Am vrut să schimbăm trenul, să îl luăm de braț pe good old CFR, ca să aflăm că după ora 16:00 nu mai pleca nici un tren CFR din gara Brașov.

După vreo două ore de analizat și făcut planuri, am fost trimiși către ultimul tren Regiotrans de pe ziua de azi, în care am murit de frig. Dar a fost ok. no worries, o luam razna dacă mai stăteam numai 10 minute în gara din Predeal. Frumos oraș, faină pârtie, oameni simpatici, dar nu azi.

În final am ajuns în București, unde am stat din nou aproximativ 40 de minute ca să găsim o mașină care să ne ducă și pe noi acasă. Noroc cu Daniel, care are noroc la mașini în situații de criză.

Iar acum, că tot am ajuns, m-am uitat înapoi la vacanță, una dintre cele mai faine din ultimii ani. Cu o mulțime de lucruri și experiențe noi, cu vin și țuică fiartă cât pentru fiecare turist care-a venit Crăciunul ăsta în Poiană, cu prieteni vechi și noi de care mă minunez și bucur în fiecare zi și cu experiențe și oameni oleacă neașteptați, dar care au nimerit tare bine în viața mea zilele astea :-)

Și, până la următoarele povești, sunt de părere că e cazul să mă gândesc serios să merg iar la școală. La școala de șoferi. Și mai sunt de părere că nici în zilele în care intră frigu-n tine până-n suflet, nu e nimic ce un duș fierbinte și niște gel de duș cu sclipici nu pot rezolva.

De mâine suntem din nou pe val. Și ce mai val o să fie :-)

 

Continue Reading

2016

img_4621

Începând cu 2012, în fiecare an pe 30 decembrie am scris câteva rânduri despre cum a trecut anul respectiv prin viața mea. Fiecare text e pe Facebook, la Notes. O să rămână acolo până va vrea Facebook să le facă să dispară.

Anul ăsta m-am mutat pe blog. Și mai jos e despre 2016:

Continue Reading

Omul oamenilor și omul prietenilor

7560bebf495e17fbdcf2cadb447d65f1

„- Ce faci, Ioana?

– Bine, merg la o plimbare, mă întâlnesc cu X să stăm de vorbă un pic.

– Ah, deci ești de serviciu azi.”

„Omul prietenilor”, așa-mi zice Alexandra.

Fiindcă îmi amintesc mereu povești despre toți oamenii din viața mea și le zic la diverse ocazii pentru a destinde atmosfera. Fiindcă prietenii mei-s faini. Sunt oameni din ăia care vorbesc mult și repede, sunt sfătoși și au mereu idei de chestiuni care să nu plictisească pe nimeni. Sau mă rog, care să nu plictisească pe majoritatea.

Îmi place cum sună „omul prietenilor”. Dar aș merge mai degrabă pe „omul oamenilor”. Cred că sunt un om al oamenilor, nu exist fără oameni. 

Continue Reading

Niște nopți și niște avioane

SANYO DIGITAL CAMERA

 

Mă trezesc uneori uitându-mă în sus. Mă uit la cer. Și caut avioane.

Aproape toată viața mea am trăit cu frică de avioane. Îmi plăcea să le văd, dar mi-era îngrozitor de frică de ele. Până într-o vară în care a trebuit să călătoresc cu avionul.

Șase avioane am schimbat în vara aia. 

Continue Reading

„Care-i cel mai important lucru de pe o piatră funerară?”

14971796_1311254342248947_1631935201_n

Zilele mele de weekend sunt cam așa: ies, mă întorc acasă, ies, mă întorc acasă, ies, mă întorc acasă, ies, mă întorc acasă și dorm. Ceva de genul.

Acum sunt într-un moment de stat acasă, mi-am luat fistic, ronțăi și scriu.

Mă gândeam mai devreme, în timp ce mergeam spre metrou, cât de greu mi-a fost în ultimul timp să scriu. Zero inspirație, zero idei, zero chef. Nici acum nu-s mai brează, dar am un lucru din ultima săptămână pe care l-aș trece aici.

Am fost la un vin fiert cu un grup minunat, după aproape două luni în care am chiulit. „Tema” întâlnirii a fost trecerea timpului, oarecum. A început cu o întrebare pe care îmi permit să o fur și să o adresez și aici: „Care-i cel mai important lucru de pe o piatră funerară?” Poate unii dintre voi sunteți mai rapizi ca mine cu răspunsul. Dar mie mi-a luat un pic să mă gândesc.

Continue Reading

Ce am în dulap și, mai ales, de ce

3

Zilele trecute am eliberat un dulap și niște rafturi. Câte lucruri inutile poți avea? Câte dubioșenii de care nici nu-ți mai amintești poți păstra?

Cu nemiluita, zău. La mine a fost cu nedumeriri din categoria „wtf”. Printre altele, am descoperit așa:

  1. Un extras de cont din 2012. Dumnezeu știe ce făceam în 2012.
  2. Am 23 de pixuri și creioane. 23. Și niciodată nu am unul în geantă.
  3. Am lucrarea de disertație printată în două exemplare. Da, nu știu.
  4. Am 7 mărțișoare. Vă mulțumesc, știți voi.
  5. Două coronițe cu flori. De pe vremea când purtam coronițe cu flori și eram mega convinsă că, vai, ce cool sunt. Anul trecut.
  6. Enciclopedia mea despre istoria cinematografiei, cu semnul pus la Stanley Kubrick.
  7. 17 badge-uri.
  8. O umbrelă. Și da, n-am niciodată o umbrelă la mine atunci când trebuie.
  9. Cinci vederi de la prieteni simpatici și un magnet de frigider pe care am uitat să i-l duc Ramonei.
  10. Patru cutii goale, urâte, care nu-mi folosesc la absolut nimic. Dar le-am păstrat dintr-un anumit motiv.
  11. O scrisoare. Asta mi s-a părut simpatică.
  12. Trei caiete din facultate. Ca să-mi amintesc încă o dată ce urât scriu.
  13. Un portofel strălucitor pe care-l folosesc ca poșetă plic pentru că nu-mi place să dansez și să car chestii. Îl ținem, e util.
  14. Un parfum pe care oricum nu l-am folosit niciodată și oricum n-o să-l folosesc niciodată. Dar avea locul lui special prin sertar.
  15. Murakami și doi ruși. I-am pus frumos lângă prietenii lor de pe raftul de sticlă.

Și am mai găsit discuri demachiante, post it-uri pe care-mi scriam chestii spre a mi le aminti, dar pe care niciodată nu le mai găsesc ca să-mi amintesc acele chestii, un batic de cercetaș, o panglică tricoloră, o pereche de ochelari 3D (acum s-au înmulțit oleacă) și o cremă de soare.

Am făcut inventarul, plec să cumpăr un cadou.

Continue Reading

Mergeam pe stradă și scriam mesaje…

blog-01

… cu piesa asta în căști:

Și ploaia aproape mă dărâma pe trecerea de pietoni de la Dimitrov. Și na, mergeam în continuare și scriam mesaje cu un zâmbet tâmp pe față. Nu de la mesaje sau de la vreo veste bună, ci de la ploaie.

Am mai zis-o, o repet și-o s-o mai zic. Ador ploaia. Ador ploaia noaptea, pe străzi aproape goale, pe care fug oameni ca să se adăpostească de apă și trec mașini cu pasageri care se îndreaptă spre fel de fel de destinații nocturne.

Ador ploaia atunci când trec pe lângă blocuri vechi uitându-mă în sus, zâmbind. Chiar și atunci când în casele scărilor acestor blocuri vechi se ascund tineri cu fețe mult prea triste pentru vârstele lor.

Ador ploaia pentru că spală tot ce trebuie și atunci când trece nu-mi mai amintesc decât ce fericită am fost când mergeam prin ploaie.

Ador ploaia pentru că mi-a adus de cele mai multe ori amintiri minunate.

Ador ploaia pentru că, pentru mine, e cel mai curat și mai sincer lucru din lume.

Continue Reading

Niște lucruri din ultima săptămână

14089486_579221965590763_484981122_n

O săptămână plină de multe. Dar nu mai trag de timp:

  • Pentru prima dată după muuuult timp, am făcut ceva spontan. Bine, cu puțin ajutor, dar s-a întâmplat. Și sunt super, mega, extra încântată. Dar trebuie să așteptați până la anul ca să vedeți care-i treaba.
  •  La vreo două luni de când m-am mutat în București diminețile mele nu începeau bine dacă nu mă salutam în drum spre metrou cu tipul de la amanet. Un tip ca oricare altul, nimeni nu-l știa, dar el știa pe toată lumea. Și nu știu cum se făcea, că în fiecare dimineață își bea omul cafeaua în fața amanetului exact când eu treceam și mă gândeam dacă mai prind verde la semafor. Și numa’ auzeam „Să fie o zi frumoasă!” sau „Hai, zâmbește!” sau „Bună dimineața!” sau „Frumos azi, nu?”. Erau și dăți în care nu zicea nimic, doar se uita și dădea din cap. Și mai erau dăți când părea un dubios pentru absolut toți trecătorii. Dar diminețile mele nu începeau fără tipul de la amanet. Până ieri. Când am trecut pe lângă amanet, m-am uitat din instinct înăuntru și am văzut o foaie pe ușă – „Ne-am mutat.” Plus o adresă și un număr de telefon. Dar nu mai contau. A fost prima dimineață fără tipul de la amanet.
Continue Reading

„Bună, ce faci?”

blog-11

Azi e despre răspunsuri. Măi, dar ce mult contează un răspuns uneori :-)

Când cineva mă întreabă „Ce faci, Ioana?”, indiferent că întrebarea vine față în față, prin telefon, pe mess, pe WhatsApp sau unde mai vreți voi, eu voi răspunde exact ce fac. Bine, hai, uneori n-am chef sau n-are deloc relevanță ce fac eu pentru persoana care întreabă, așa că adaptez frumos răspunsul. Dar niciodată (și I really mean it) nu o să răspund „Bine.” La mine acest cuvânt e urmat mereu de câte o explicație.

Continue Reading