Cea mai mare prostie pe care am spus-o vreodată

14741705_1295944923779889_1756914311_n

Zic multe lucruri în fiecare zi. Mai bune, mai puțin bune, uneori chiar stupide. Și seara, când mă pierd pe străzi, îmi amintesc de obicei  lucrurile prostești pe care le-am zis în cursul zilei. Nu mi le-aș aminti și eu pe alea bune, ci trebuie să-mi umplu mintea cu propriile prostii. Fiindcă na.

Mi-am amintit ieri cea mai mare prostie pe care am spus-o vreodată. Dar mare de tot. Cred că era 2014. Și toamnă. 

Continue Reading

Câte lucruri se pot face în 5 ore

14088992_579221902257436_2024129085_n

Știu că nu sunt singura care, înainte de culcare, se mai uită o dată la ceas și calculează câte ore mai sunt până când trebuie să se trezească. We all do that at some point.

Eu fac asta în fiecare seară. Și, cum îmi vedeam eu de obiceiul calculării orelor de somn, într-o noapte am văzut că mai am 5 ore până când trebuie să mă trezesc. Și-apăi de ce mi-aș fi văzut de dormit, când puteam să mă gândesc încă vreo 40 de minute cam ce lucruri pot fi făcute în 5 ore? Așa că, în timp ce mulți dintre voi dormeați, eu mă gândeam că în 5 ore poți să:

Continue Reading

Aiurea, de toamnă.

img_4621

3 lucruri am azi (ca de obicei, de altfel):

  1. Acum vreun an și ceva mă tot întâlneam dimineața pe stradă cu un tătic (creț, brunet, genul de actor francez) și fetița lui, care mergeau zi de zi, foarte simpatici, spre grădiniță. Ce să vezi, au revenit :-) Chiar în seara asta. Și am tras cu urechea, cu un zâmbet larg pe față, la un sfat pe care i-l dădea fetița tatălui cu aer franțuzesc: „Am învățat că este complet interzis să omori buburuze. Sunt pur și simplu prea mici.” Am fost complet de acord.
  2. Stăteam mai devreme la coadă la supermarket și mă gândeam că există două tipuri de oameni pe lumea asta: cei care urăsc cozile de la casele de marcat din supermarketuri și eu. Mie-mi place să fie coadă, e o super ocazie să-ți pui imaginația la joacă. Eu stau și urmăresc ce se mai cumpără prin jurul meu, chiar sunt atentă și mă minunez, de multe ori, de cât de plini de surprize sunt unii oameni. Și-apoi scriu scenarii. În minte, desigur. Nici nu știți câte chestii mișto au făcut oamenii care au stat la coadă în fața mea cu lucrurile pe care le-au cumpărat din magazin. Poate o să vă zic într-o zi.
  3. Mi-am amintit în cursul zilei de azi că e octombrie. O lună care, nu știu cum se face, dar de când mă știu a fost una plină pentru mine. M-au luat niște nostalgii și, vrând, nevrând, mi-am amintit două poezii. Una este poezia mea preferată, singura pe care am reținut-o de la prima lectură și pe care nici c-am mai uitat-o vreodată, iar cealaltă se numește Aiurea și Bacovia a încheiat-o frumos: „Cetate, azi moare poetul/În brațele tale tușind.”

Ce să zic, e 4 octombrie, e friguț și e vreme de poezii.

Continue Reading

Am rugat-o pe bunica să-mi povestească despre volei

Am scris acum ceva timp că-mi plac poveștile. Să le zic, să le ascult, nu contează. Așa că am sunat-o pe bunica și i-am zis să ia o foaie de hârtie și să scrie acolo ce își amintește din copilăria și adolescența ei. Iar bunica a făcut imediat tema. M-a sunat peste vreo două zile și mi-a zis că mi-a lăsat acasă niște rânduri despre perioada în care a jucat volei.

Iar eu las aici rândurile, amintindu-mi cu super drag de cele două meciuri de volei pe care le-am câștigat în campionatul liceului, prin 2009, în scurta mea carieră de voleibalistă. Bunica m-a învățat să servesc :-)

Și povestește așa:

„Aveam 12 ai când profesorul meu de educație fizică a vrut să scoată din mine o atletă. Dar n-a fost să fie. Am încercat și disc și săritura în înălțime, dar până la urmă am ales voleiul.

Am jucat de la 13 ani și jumătate volei la C.S.S. Luceafărul Brașov.

Îmi amintesc cu ce nerăbdare așteptam antrenamentele. Datorită voleiului, am avut ocazia să văd toate orașele mari ale României. Am avut multe victorii, dar și înfrângeri. Îmi amintesc un campionat între cluburile sportive școlare, care s-a ținut la Deva. Eram în avantaj, aveam 2-2 la seturi și în setul 5 era 14-6 pentru noi. Seturile erau de 15 puncte, nu de 25 ca acum. De la 14-6, am pierdut setul la 14-15 și am încasat o pompă de bicicletă peste picioare fiindcă eram vinovată de pierderea meciului. Antrenorul de atunci, Viorel Papuc, ne-a pedepsit pe toate, dar avea dreptate.

Când am terminat liceul, am jucat în divizia A, la „Partizanul” și apoi la G.I.G.C.L. Brașov, unde l-am avut antrenor pe domnul Petrică Țărnă.

Mi-a plăcut mult voleiul și am jucat până la 23 de ani, când eram însărcinată în 3 luni cu primul copil (n.a. mama). Atunci, mama și soțul meu mi-au spus că dacă pățește ceva copilul, nu mai am ce căuta acasă, să mă mut la sala de antrenament.

În orice echipă am jucat a fost o atmosferă extraordinară, de prietenie și colegialitate. Domnul Țărnă, ultimul antrenor al meu, s-a gândit să organizeze o întâlnire cu 4 generații de voleibaliste din Brașov. După 45 de ani am reușit să ne întâlnim.

Am 71 de ani și am făcut parte din prima generație G.I.G.C.L. (Grupul Întreprinderilor de Gospodărire Comunală Locală) Brașov, împreună cu alte colege de 72, 74, 76 de ani. Ultima generație era de 50-52 de ani. Ne-am întâlnit în iunie 2013 la o pensiune din Vulcan, lângă Brașov. A fost foarte emoționant să ne întâlnim după 45 de ani și de atunci ne întâlnim în fiecare an, în luna iunie, la Vulcan. Sper să mă țină Dumnezeu să apuc și alte întâlniri, la fel de frumoase.”

Așa a jucat bunica volei. Și ar mai juca și azi, dar de la un timp are mai multe momente în care e prea ocupată să acopere ringul de dans pe la petreceri și să primească diverse premii.

Și, ca să închei cum trebuie, meet mamaia:

10494539_4515041930191_4558654856812221322_n

 

Continue Reading

Cea mai urâtă expresie din lume

cropped-cropped-12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n-1.jpg

Am auzit-o ieri în metrou și parcă mi-a căzut un strop de cafea pe pantalonii albi.

Mă doare capul de câte ori o aud. Dar e o durere din aia, fix în mijlocul frunții.

Mă gândesc uneori de unde o fi apărut, dar în același timp chiar nu-mi doresc să aflu. Informația mi se pare prea inutilă ca s-o salvez în memorie.

Continue Reading

Mic dejun cu bunicii și niște povești despre cărți

blog 11

Mi-am petrecut dimineața de azi cu bunicii. Nici n-am ieșit bine în curte, că bunicii deja tocau merele pentru țuică, certându-se cu pisoiul nostru Tarantino și cu micul cățel care nu mai crește, Max, fiindcă stăteau doar după ei prin curte.

Când mă vede, bunica mă întreabă:

– Ioana, porți ochelari?

– Da, voi n-ați apucat să mă vedeți până acum.

– No, încă un intelectual la curtea noastră. Vrei să mănânci o papară cu noi?

– Da, pff ce poftă mi-e.

Continue Reading

Niște lucruri din ultimele zile și o pisică

14017998_1227036680670714_1168398188_n
  1. Mi-am dat seama cât de mult îmi place atunci când fac oamenii să râdă cu vreo 20 de paranteze (adică râsul ăsta: :))))))))))))))))))))))))))))) )
  2. A apărut un film nou. Se numește Petrecerea Cârnaților. Și mi s-a pus o întrebare: „Ioana, tu ai vedea filmul Petrecerea Cârnaților? Eu nu știu ce-i cu viața mea.” Nu am avut răspuns.
  3. După patru luni în care am zis că voi merge să fac sport, am ieșit la o tură de badminton. Și e doar începutul.
  4. Niște cuvinte înțelepte auzite în drum spre Vamă: „Nu poți să deschizi geamul (mașinii) și să nu zici nimic. De ce l-ai mai deschide?”
  5. Mi-am dat încă o dată seama ce fain e să iei decizii neașteptate în momente de impas. Very refreshing.
  6. Nu în utimul rând, primesc aseară un telefon de la colega mea de apartament:

– Ioana! Sunt pe stradă și am găsit un pui de pisică mic și negru! A venit la mine, Ioana, și nu știu ce să fac, dacă să-l iau sau nu. Zi repede, ce să fac? Dacă zici să nu-l iau, nu-l iau, dacă zici să-l iau, îi cumpăr mâncare și nisip și vedem noi.

– Pfff cât de mic e?

– E mic tare, săracul, nu are două luni. Și e foarte slab…

– Ok, bine, ia pisica!

Și așa am acum două colege de apartament. Pisica n-are încă nume, momentan e doar Pisică și o puteți admira în poza făcută mega rapid de mai sus. Nu am mai avut energie pentru altă poză după ce ne-am certat puțin pe camere, până când a înțeles că aici contează vechimea și na, I win.

Atât. Acum merg să citesc niște legende despre căpitani de vas.

Continue Reading

De câte ori poți să spui o poveste?

12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n

Ador poveștile. Să le spun, să le ascult, să le citesc, oricum ar fi, ador poveștile.

Pot să povestesc același lucru de 500 de ori, cu același entuziasm, atâta timp cât văd un entuziasm în cel care ascultă. În același timp, pot să ascult o poveste și să fiu complet lipsită de entuziasm, dar să îmi găsesc rapid energia dacă văd o sclipire în ochii celui care povestește.

Totul pornește de la acea sclipire. O poveste poate fi a naibii de plictisitoare, dar să capete farmec în timp ce e povestită. Poate fi minunată, dar să fie povestită atât de prost, încât îi dispare farmecul. Poate fi scurtă, dar să pară o eternitate. Poate fi lungă, dar să fie cel mai frumos lucru pe care l-ai auzit. Poate fi un clișeu, dar să te facă să vrei s-o mai auzi de 10 ori. Poate fi o minciună, dar să-ți dorești să se fi întâmplat. Poate fi tristă, dar să te învețe să nu o repeți. Poate fi amuzantă, dar să nu-ți aducă nici un zâmbet.

Continue Reading

5 lucruri din ultimele zile

12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n

Uneori tac și mi se zic lucruri:

  1. „Ioana, sunt plină de nervi. Iar m-am certat pe internet.”
  2. „Adele are melodii pentru care chiar merită să suferi ca să le asculți.”
  3. „Ioana, dacă nu erai tu, azi aveam cea mai proastă zi dintre zilele proaste.”
  4. „Sunt o persoană dramatică, dar până acum n-am trăit o dramă adevărată.”
  5. „Eu nu fac scandal când mă enervez, ci mi se citește pe față. Ce-i mai rău, să țipi când ești nervos sau să arăți că ești nervos??”

Deci?

Continue Reading

Am cel puțin 23 de lucruri preferate

10489838_746315048742882_8078777127287773075_n

Cum bine constata o colegă zilele trecute la birou, am foarte multe lucruri preferate. Dar foarte multe. Cel puțin 23. De la lucrurile de bază (cărți, mâncare, băutură, animale) la fel de fel de alte lucruri la care m-am gândit măcar o dată în viața mea.

Cum ar fi:

Continue Reading