„Libertate? Nu știu ce înseamnă asta.”

c596ee09ab8f88491d74c56f7255fb69

Am terminat școala zilele trecute. Am dat și disertația, am scris despre folclor și hip hop și m-am speriat un pic, mi-am zis că prea am îndrăznit să scriu ceva nou, nu știu ce-mi veni. Dar iată, îndrăzneala mi-a adus vineri un 10.

Tot zilele trecute, prietena mea bună Ramona a pus în câteva cuvinte povestea ultimilor 17 ani din viețile noastre. Acei 17 ani de școală, care, brusc, s-au terminat. Evident că mi-am notat fiecare cuvânt. Și povestea se termină aici:

„Nu știu ce-o să fie toamna asta. Acum ce-o să mai începi, Ioana? Nu mai ai ce să începi, o să fie doar un anotimp în viețile noastre. Acum doar o să zburdăm din anotimp în anotimp. N-o să mai mergem la ai noștri cu scuza că trebuie să ne luăm haine fiindcă începe un nou an școlar. Acum ce-o să avem? Libertate? Nu știu ce înseamnă asta.”

Probabil asta înseamnă că începem să trăim și să avem alte responsabilități. Înlocuim școala cu alte activități și în curând o să avem de dat examene prin alte locuri.

Libertate? Hehe, cred că știm exact ce-nseamnă asta.

 

Continue Reading

„Păi de ce, măi Ioana?”

168614_177734538934272_8081256_n

Se pare că azi mulți oameni termină școala după 17 ani de tocit, citit, scris, dat cu părerea și înțeles ce a vrut să zică autorul.

Primii 4 ani sunt așa, de acomodare, o introducere în ce înseamnă să scrii, să citești, să înveți și să nu copiezi. În 1-4, pe vremea mea, se dădeau calificative – Foarte bine, Bine, Suficient și Insuficient. Lesne de înțeles că nu era bine să luăm insuficient. Era chiar rușinos.

Ei bine, eu am primit un frumos Insuficient, când, într-un moment de rebeliune, nu am vrut sub nici o formă să citesc Fram, ursul polar. N-am vrut, domne. Am citit câteva pagini și nu mi-a plăcut. Pur și simplu.

Continue Reading

„Uite un om bun.”

12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n

N-am mai scris de ceva timp, n-am avut nici vreme, nici inspirație. De fapt, vreme aș fi găsit și să zicem că aș fi găsit și inspirație. Dar nu am vrut să scriu, am luat o pauză. Uneori pauzele sunt bune.

Până azi.

Azi, când sunt entuziasmată că mâine fug până acasă la Brașov. M-a sunat bunica azi-dimineață să mă întrebe dacă să-mi facă supă de pui cu tăiței și ce fel de friptură vreau să-mi pregătească. Așa am simțit cu adevărat că merg până acasă. 

Continue Reading

Când eram mică.

13140731_1139310072776709_1492402264_n

Când eram mică am primit cadou de Paște un iepuraș. I-am dat numele Jenny, a stat cu noi o perioadă, după care a dispărut. Frate-miu face și astăzi glume dramatice.

Când eram mică tata a hotărât că putem avea un cățel. Așa că am căpătat-o pe Sara, cea mai simpatică dintre cățelușe. Venea cu noi la săniuș, la plimbare cu bicicleta, stătea mereu cu noi prin curte și seara o lăsam să doarmă cu mine ca să nu plângă. Într-o zi mă jucam cu Sara afară și, entuziasmată fiind, a sărit pe mine. Mi-a spart un dinte.

Continue Reading

Seara, de obicei, fac curat în sertar și arunc informațiile vechi

224283_430409637000093_1070928918_n

Mă mai trezesc uneori spunând că viața mea e plictisitoare și că nu am chestii interesante de zis sau de povestit. Și cred că mulți sunteți așa, credeți că sigur sunt alți oameni mai șmecheri decât voi, cu niște chestii super faine de zis la bere și cu experiențe la care voi poate doar visați.

Merg de multe ori pe stradă, mă uit la oameni și mă gândesc oare cum e o zi din viața lor. Oare ce fac ei când ajung acasă? Oare ce mănâncă? Ce muzică ascultă? Se uită la Game of Thrones? S-or fi certat cu cineva azi?

Chestii din astea.

Continue Reading

5 lucruri din ultima săptămână

Fotografie0922

1. În ultimul an de școală din viața ta nu mai ai chef să faci nimic legat de școală. Exact cazul meu din acest moment. Trebuie să scriu la disertație – prefer să scriu pe blog cum nu am nici o tragere de inimă să scriu la disertație, trebuie să fac două proiecte pentru două examene – prefer să mă gândesc că din cauza vremii ăsteia schimbătoare nu mă pot concentra pe nimic. Nu, prietene, în ultimul an de școală nu mai ai chef să faci nimic.

2. Când cunoști un om care a stat la un cico cu Roberto Cavalli, e prieten cu Chiara Ferragni și Karl Lagerfeld și, în același timp, e cel mai modest om pe care l-ai cunoscut în 24 de ani, nu mai contează nici o veste proastă pe care ai primit-o în ultimul timp și nici o dezamăgire care ți-a stricat câteva săptămâni. Mai există o speranță.

3. E important să dormi, domne. Cum zice un prieten: „Cu somnul nu te joci. Dormi și te trezești și atât.” Așa și eu, tre’ să dorm și să visez (eventual), să mă trezesc și să concluzionez „Ce bine e să dormi”. Și atât.

4. Nu mai tolerez multe glume. În schimb, mă amuză glumele dubioase și cu referințe istețe, dacă se poate din filme/seriale/muzică, vă rog.

5. Am început să mă plictisesc și mai tare când merg la cumpărături. Mereu m-am plictisit, nu pot să mă flendur degeaba prin magazine, căutând chestii pe care nici măcar nu sunt sigură că vreau să le cumpăr. Când merg la cumpărături știu exact ce vreau sau măcar am o idee serioasă în legătură cu ce mi-ar trebui.

Și gata. Trebuie să scriu la disertație.

Continue Reading

Câte amintiri încap într-o cameră?

13115331_1134803643227352_1481090010_n

Am venit acasă de Paște. Și totul e exact cum trebuie.

Prima zi de Paște o petrecem cu bunicii din partea tatălui, care pregătesc masa și vinul încă de pe la 9 dimineața.

A doua zi de Paște o petrecem mereu la bunicii din partea mamei, unde ajungem pe la 12 și unde elementele principale sunt cozonacul cu mac, whiskey-ul și pălinca.

În fiecare an îmi place să ciocnesc ouă cu bunicii, în timp ce mă gândesc ce să mănânc prima dată. Bunicile au grijă să fie pe masă și gustări pe bază de legume și brânză, pentru că eu sunt mai pretențioasă și nu mănânc drob, friptură sau ciorbă de miel.

Anul ăsta parcă prețuiesc mai mult momentele astea. M-am mutat în camera mea ca să scriu câteva rânduri și mă tot uit pe pereți.

Continue Reading

Cum am vrut să ajung la Tarantino pentru lucrarea de licență

Hateful eight

Acum 3 ani eram în Polonia. Era vară. Și voiam să-mi găsesc o temă mișto pentru licență. Da, sunt o tocilară, m-am gândit la tema de licență din vară. Trecem peste.

Și, cum cel mai mult și mai mult pe lumea asta mie-mi plac filmele, m-am gândit să fac ceva pe tema asta. M-am gândit la Tarantino și găsisem o temă foooarte faină (nu o zic, fiindcă la un moment dat trebuie s-o scriu și să devin faimoasă). 

Continue Reading

3 lucruri din ultima săptămână

 

1. Am făcut o faptă bună:

A: Ioana, să știi că azi nu am râs deloc. Mulțumesc că m-ai făcut să râd!

 

2. Mi-am construit o reputație interesantă în rândul prietenilor:

A: Haideți să mergem și noi la un film!

I: Da, să mergem! Ioana, te rog, fără decedați, fără sânge și violență! :-(

 

3. M-am hotărât să merg la alergat, așa că mi-am luat pantofi sport pentru prima dată, după aproape 5 ani.

Eu: Mi-am luat pantofi sport, vă rog să observați!

A: Și, faci antrenament?

Eu: Încă nu, dar merg pe jos.

A: Începe prin a urca scările pe vârfurile picioarelor. Exercițiu pentru fese.

 

Acestea fiind zise, ridic standardele. O să fac cel puțin 3 oameni să râdă în fiecare săptămână, o să evit scările rulante (uneori e greu, simt că mă cheamă ca să stau degeaba pentru câteva secunde) și, foarte important, o să aleg filmele la care mă uit (și) în funcție de oamenii din jurul meu.

Word.

 

Continue Reading

„Ioana, ce vrei să te faci când o să fii mare?”

prime and prime

Sunt o persoană nehotărâtă. Așa că pe lista răspunsurilor la întrebarea de mai sus au fost, de-a lungul timpului, multe variante.

Când aveam vreo 8-9 ani, mă îmbrăcam în rochiile mamei, îi furam perechea de pantofi negri și deodorantul și țineam concerte. Mă visam cântăreață, mă vedeam pe stadioane de prin diverse țări, încântând publicul cu vocea mea desăvârșită. Aveam un carnet pe care îmi programam melodiile din repertoriu pentru fiecare seară de repetiții. Eram o artistă completă.

Continue Reading