Mi-am rezervat o sâmbătă de decembrie

25467964_1844950265546016_1827024308_o

Am petrecut toată ziua de azi singură. M-am trezit destul de devreme, dar am mai moțăit până pe la 9.

M-am ridicat din pat, mi-am făcut o cafea, am tăiat o banană și m-am așezat vreo jumătate de oră la masa din bucătărie citind un articol despre gânditul excesiv. 

Continue Reading

Vulnerabilitate anonimă și o poveste de 8 ani

blog 03

O ascult chiar în momentul ăsta pe Brené Brown (mulțumesc, Ștefan!) vorbind despre vulnerabilitate.

Despre cum toți suntem vulnerabili, dar ăsta e de multe ori un semn de curaj. Ascult cum vulnerabilitatea stă, într-adevăr, la baza rușinii și a fricii, dar e și un indicator al micilor bucurii sau al creativității.

Al micilor bucurii precum curajul de a spune primul „te iubesc”, fiind în momentul ăla mega vulnerabil, dar imediat după aceea ușurat că ai spus-o. Și poate că rezultatul e un „te iubesc” reciproc.

Acum cred că vulnerabilitatea e bună. Acum câțiva ani nu exista să cred așa ceva. Mi se părea că un om vulnerabil e un om foarte slab, care n-are încredere în el și nu e motivat să facă lucruri. Pentru mine, dacă erai vulnerabil, mi-era frică să nu-mi amintești că sunt și eu vulnerabilă.

Timp de 8 ani am plâns foarte mult. Atât de mult, că bunică-mea m-a dus la doctor să-mi facă teste și analize, să se convingă că nu am ceva la cap. N-aveam ceva la cap, aveam nesiguranță. Și am mai avut-o încă vreun an după vizitele la doctor. Apoi am intrat la liceu.

4 ani am fost cea mai optimistă și vorbăreață persoană pe care am cunoscut-o. Asta-mi ziceam, cam în fiecare zi: „ești cel mai puternic om pe care-l cunosc”. Și chiar eram, pentru că pe alți oameni abia atunci începeam să-i cunosc.

Apoi, la facultate, am învățat ce înseamnă ambiția. Mi-am setat planuri și obiective și le-am îndeplinit pe toate. Fără excepție. Îmi plăcea așa tare să fac lucruri și să fiu peste tot, că nici nu conta că nu mă plătea nimeni sau că dormeam 4-5 ore pe noapte ca să citesc articole și să dau feedback-uri pe articolele și posterele ce urmau să fie publicate pe PRIME Brașov. Sau că fugeam prin Brașov după sponsori, săli de evenimente, profesori și oameni care ar mai putea să ne ajute. Și multe altele pe care le făceam în anii în care abia învățam ce înseamnă să faci voluntariat.

Asta a fost perioada în care am uitat de vulnerabilitate. Pentru că pur și simplu nu prea o mai vedeam în jurul meu. Sau cel puțin așa credeam atunci.

Acum vreo 3 ani, în schimb, am terminat facultatea și m-am dus după următoarele planuri. Doar că într-un alt loc, unde vulnerabilitatea a venit ea la mine într-o zi și mi-a zis: „eu sunt vulnerabilitatea ta. în lumea asta există câte una ca mine pentru fiecare dintre voi.”

Nu am comentat, am zis că așa suntem toți. Și de atunci, mai port cu ea, cu vulnerabilitatea mea, discuții în contradictoriu. Încă ne obișnuim una cu alta, dar cel mai tare mă ajută să știu că: „Vulnerability is not weakness. Is emotional risk, exposure, uncertainty. It fuels our daily lives. Is our most accurate measurement of courage. To be vulnerable, to let ourselves be seen, to be honest.”

Merci, Brené Brown, pentru ultimele cuvinte. O invit aici, dacă vreți să o cunoașteți:  https://www.ted.com/talks/brene_brown_listening_to_shame#t-311481

Iar eu o să dorm un pic :-)

Continue Reading

Mi-e frică și mă bucur

21951409_1739113039463073_1029953609_o

N-am scris aseară și m-am trezit azi cu un gust amar. Mi-am dat seama că mi-e frică

să nu mă dezamăgesc singură – dacă ne dezamăgim singuri, la ce ne mai așteptăm de la alți oameni? 

să îmi fie lene 

să fie lucrurile prea ușoare – unde mai e farmecul de a le face noi să pară ușoare, dacă ele vin deja ușoare de la început?

să mă doară ochii 

să las lucruri neterminate – frică inutilă, cumva tot se termină ele la un moment dat

Frici care duc la emoții care duc la lucruri făcute la timpul lor.

Și gata, le scoatem de pe listă și o completăm apoi cu alte frici, că-s destule.

Continue Reading

Mai mult sau mai putin subtil | 5 lucruri din ultima luna

25130207_1835455336495509_559865745_o

Ce mult timp a trecut de când n-am scris. Mă gândeam azi… Cam o lună, așa.

O lună în care

  • Un domn proprietar ne-a făcut mie și colegei mele de apartament o invitație mai mult sau mai puțin subtilă de a ne găsi un alt loc în care să venim seara de la muncă. Așa că practic ne-am trezit homeless și am simțit o panică totală. Dar cineva acolo sus ne iubește, iar acum ne e mult mai bine și mult mai frumos.
  • Am vizitat muzee și târguri și m-am uitat la filme și seriale, ca-n vremurile bune (Crima din Orient Express, Zâmbet de Mona Lisa, Kingsman – The Golden Circle, Mindhunter, How to Get Away With Murder, Stranger Things, The Good Place, Friends From College)
  • Am vorbit cu maică-mea aproape în fiecare zi.
  • Am început să gătesc, nu cine știe ce bunătățuri sau finețuri, dar suficient cât să-mi rezerv niște minute seara sau în weekend, ca să mă concentrez doar pe a nu arde prea tare ingredientele din tigaie/cratiță.
  • Am scris în fiecare zi în bullet journal (un carnet minunat pe care l-am făcut ca să-mi urmăresc activitățile, să schimb lucruri și să încep altele noi). E probabil cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în ultimul timp – mă educă să fiu mai organizată, să-mi stabilesc mai bine obiectivele și să mă motivez să le ating.

Sunt lucruri mici care au contribuit la lucruri mai mari. Cred în lucrurile făcute pas cu pas. E drept, uneori pașii sunt mai mari, alteori mai mici, dar nu trebuie să ne oprim din a face mișcare.

Continue Reading

Lucrurile se întâmplă pentru că trebuie să învățăm și noi din ceva

img_4621

Lucrurile se întâmplă pentru că trebuie să învățăm să reacționăm la ele.

De exemplu, țevile de la calorifer se sparg pentru că trebuie să învățăm ce e aia o țeavă de la calorifer și la ce folosește ea.

Sau, ecranul de la telefon se sparge pentru că trebuie să ne dăm seama că sunt unele lucruri de care doar noi putem s-avem grijă.

Sau, ne intră apă în pantofi pentru că trebuie să înțelegem că uneori, dacă e furtună, pantofii ăia mai butucănoși, cizmele de cauciuc sau bocancii ne cam ajută să trecem prin lacul de afară.

Lucrurile se întâmplă oricum, așa că e bine să le băgăm la cap și să move on.

Continue Reading

De ce ți-e frică nu scapi. Sau?

11896013_983778638329854_8449713610186177419_n

Azi am făcut un lucru de care mi-era frică. Și sunt foarte mândră de mine.

Ce am făcut nu e așa relevant, dar mi-am amintit de treaba asta, „de ce ți-e frică nu scapi”.

Și m-am gândit un pic, în timp ce mă uitam la frunzele ude care mi se lipeau de ghete, că poate totuși de ce ți-e frică scapi.

Fiindcă văd lucrurile cam așa: ți-e frică de ceva, se întâmplă, ai scăpat.

Și apoi o luăm de la capăt. Ori noi, ori alții. Ni se face frică, încercăm să evităm sau să amânăm lucruri, apoi se întâmplă și scăpăm de ele.

Un pic dubios procesul.

 

Continue Reading

A ieși sau a nu ieși din rutină

blog 01

 

Mult timp am avut impresia că e ceva nasol să ai o rutină zilnică, să faci cam aceleași lucruri în fiecare zi și să-ți intre în obicei până când devine greu să faci altceva.

Azi nu. Cred că rutina zilnică ajută. Ajută mult în organizare, te ajută să-ți înțelegi corpul și mintea și, uneori, te ajută să-ți găsești curajul de a ieși din rutină. Îți dă o anumită liniște și o stare de calm de care avem cu toții nevoie. Ne prinde bine să avem o rutină zilnică.

A mea presupune trezitul la aceeași oră, cafeaua, cititul în metrou, opritul internetului în drum spre birou și, seara, opritul internetului în drum spre casă. De cele mai multe ori închei ziua cu un serial sau un podcast.

Dar sunt și zile în care rutina mea zilnică suferă modificări. Poate nu-mi opresc internetul când urc în metrou seara, ca să merg acasă. Poate nu am stare să citesc un capitol dimineața până ajung la birou. Sau poate mă bag seara în pat și nici nu apuc să dau play la Mindhunter, că mi se închid ochii și renunț.

Uneori ieșim din rutina zilnică. Și ne speriem un pic, ba chiar ne enervăm. Ni se strică ziua, nu mai avem chef de nimic, s-a dus fericirea. Și-atunci ce mai facem?

Așteptăm. Așteptăm sentimentul de liniște și siguranță pe care ni-l dă reintrarea în rutina zilnică. Trezitul de dimineață la aceeași oră, cafeaua, capitolul citit în metrou, opritul internetului, știți voi, toate chestiile alea.

Continue Reading

Chestii de fete și chestii de mame

img_4621

Două răspunsuri din ultimele două zile.

De la tata:

– „Ioana, maică-ta a început să citească despre Feng Shui. Dacă găsești bani pe jos, să nu-i ridici, lasă-i acolo.”

Apoi, o referință așa, ca între fete:

– „Hai să mergem mâine la expoziție, că mi-a apărut un coș şi mă simt ca şi Carrie în episodul ăla când s-a dus cu trenul să-l caute pe Big.”

 

 

 

Continue Reading

Momente mici care de fapt sunt foarte mari

blog 06

Trăim de multe ori momente mici care de fapt sunt foarte mari. Ni le facem cadou singuri sau le primim de la alții. Simțim că avem nevoie de ele sau doar ne surprind plăcut din când în când.

Sunt momente simple, ca mersul pe jos spre birou dimineața sau mersul pe jos spre casă, seara. Sunt recompense, ca un bilet la film sau la teatru, o cafea la pachet dimineața – ca să dispară mai repede moleșeala, sau niște flori colorate din piață de la Obor, după o discuție scurtă cu florăresele.

Sau un serial și un pahar cu vin seara. Sau un joc video și niște bere. Sau o poză pe Instagram la momentul potrivit.

Toate rămân lucruri mici, care trec. Dar, de fapt, sunt lucruri mari la care ne mai întoarcem din când în când.

Așa cred.

Continue Reading

Importanța de a avea un minut

21951409_1739113039463073_1029953609_o

”Hey, salut, ai un minut?”

Cam așa îmi încep de multe ori conversațiile telefonice.

E așa simplu să răspunzi „Da” sau „Nu”, că partea cea mai grea devine intervalul de timp dintre întrebare și răspuns. Un „nu” îți taie ideea, un „da” îți dă ba curaj, ba dubii în legătură cu ce voiai să spui. Totuși, ce bine sună un „da” atunci când ai nevoie de el.

E atât de fain să ai un minut. E fain pentru tine, că-ți dai voie să te întrerupi, să zici „da” și să asculți pe altcineva. E fain pentru cel care întreabă, că are o deschidere, vede că ești de interesat (măcar un minut) de ce are de zis. Și atunci comunicarea se întâmplă.

Când ai un minut, înveți să asculți sau, din contră, înveți să spui esențialul în 60 de secunde și, pe cât posibil, la final închizi telefonul cu un zâmbet simpatic pe buze.

Când ai un minut transmiți încredere și, de ce nu, curaj.

Când ai un minut pur și simplu ajuți, fără să-ți dai seama.

Deci, hey, salut, ai un minut?

Dacă ai ajuns până aici, probabil că da.

 

 

Continue Reading