Timpul trece repede si nu-i mai pasa de noi.

Ioana 6

Ultimele două zile m-au învățat să nu subestimez timpul. Trece repede și după aia nu-i mai pasă de noi.

Weekend-ul ăsta am sărbătorit-o pe mama, ca-n fiecare an, cu familia adunată în curte, niște vin și multă vorbă.

În plus, după luni de zile în care am tot zis că merg dimineața la alergat, în sfârșit s-a întâmplat. Azi dimineață, super început de duminică în pas alergător la lacul din Noua. Am fost mândră.

Apoi, tot weekend-ul ăsta am înțeles o dată pentru totdeauna că muzica trebuie cântată de oamenii care știu s-o cânte. Iar eu nu-s printre ei.

Mai târziu, am nimerit în tren cu o gașcă de copii care două ore au vorbit despre ouă de rață și cum nu au reușit niciodată să spargă unul. Doar unul dintre ei reușise și era mare lucru, pentru că tot el era singurul care atunci când era mai mic ducea ouă de Paște la școală ca să ciocnească în clasă cu niște colegi de-ai lui. Și povestea totul cu-atâta dăruire că mai că-l vedeam pe Dan Negru sărind printre scaune.

Last but not least, l-am bătut la cap pe Răzvan cu poze și cu Instagram și cu filtre și cu locuri în care trebuie făcute poze. Așa că de vreo două ore și-a făcut cont, a pus poze și a făcut și-un story. Mission accomplished.

Cred c-a fost un weekend ok :)

 

Ioana

Ioana 2

Ioana 3

20590636_1546143302111432_400403675_o

R&I

 

 

Continue Reading

O zi de sâmbătă.

img_4514

Mă pregătesc de un episod din The Handmaid’s Tale (pentru că e super mega fain, aha!).

Dar până atunci scriu un pic despre ieri, fiindcă mi-am dat seama câte chestii poți să înveți despre tine într-o zi de sâmbătă.

  1. Sunt omul ăla care își deschide în grabă telefonul și când e întrebat în ce limbă vrea să-l seteze, alege din greșeală una la întâmplare, fiindcă a uitat complet că trebuie să seteze treaba asta de fiecare dată. Apoi, desigur că autocorrectul își face treaba și bagă niște super cuvinte care ajung să te sperie un pic. Dar totuși, sunt omul care uită să-și seteze limba chiar și după mai mult de 24 de ore. It’s still there.
  2. Nu pot să zic nu când mi se oferă cafea. Nu pot. Am tot încercat să iau pauze de cafea în weekend-uri, fiindcă beau prea multă în timpul săptămânii, dar no se puede. „Ioana, vrei cafea?” ”Da.” Și-atât.
  3. E nasol să fiu răcită. Pentru că nu pot să vorbesc. Și dacă nu vorbesc nu sunt eu. Și dacă nu sunt eu e nasol. Simplu.
  4. Pot să renunț la o rochie foooooarte frumoasă, cu mâneci fooooarte drăguțe, doar dacă se întâmplă să arăt în ea ca un clovn. I don’t do clowns.
  5. Și, probabil cel mai important dintre toate, dar și cel mai frumos dintre toate: e minunat să petreci sâmbăta fără laptop. De telefon încă nu mă las, dar laptopul, vai, să vină sâmbătâ și să ne mai despărțim pentru o zi.

Cam atât azi. Ah, și mai am una de vineri.

Sunt omul ăla care împrumută încărcătorul de la telefon unui străin din tren, ajunge la 10% baterie și îi e rușine să ceară înapoi încărcătorul, că dacă nu i s-a încărcat omului telefonul??

Gata. Acum The Handmaid’s Tale. OhmyGod.

Continue Reading

3 lucruri din ultima săptămână

14997102_1311254995582215_775203291_n

Mi-e soooomn rău, dar am trei lucruri din ultima săptămână și le scriu repede ca să nu le uit:

  1. Uneori prietenia vine la pachet cu câteva capsule de Paracetamol Sinus pentru că e vară și na, winter is here.
  2. E minunat cum doi oameni pot dezvolta o legătură puternică având în comun neplăcerea de a strânge rufele de pe uscător pentru a le face loc celor noi. (Super mega nasoală activitate.)
  3. De multe ori, bucuria chiar se află în lucruri mărunte. Și ieftine. Ca o pereche de ochelari de soare luați cu 10 lei de pe plajă, lăudați de niște ochi ascunși în spatele unei alte perechi de ochelari de soare luați de pe undeva cu 300 de lei. Aha.

Atât. Dorm și poate îmi mai amintesc alte 3 lucruri.

Continue Reading

30 de minute, o seară și niște dimineți

blog 08

Când eram mică, plăcerea mea cea mai mare erau cele 30 de minute pe care le petreceam în autobuz, în drum spre școală, cu căștile în urechi, în locul meu preferat (scaunul de la geam, din spatele șoferului).

Când eram și mai mică, plăcerea mea cea mai mare era ora 6 dimineața, când mă trezeam singură, mă îmbrăcam, îmi făceam ghiozdanul și eram gata înaintea alor mei ca să mă asigur că nu întârziem la școală.

Continue Reading

„Care-i cel mai îndrăzneț lucru pe care l-ai făcut vreodată?”

18194962_1357234607705731_7766295186779353508_n

*Poza minunată am găsit-o via Anticariatul de noapte. 

Am vrut să scriu ieri, dar am luat proasta decizie de a stinge lumina. Așa că am adormit instant.

Mi s-a pus ieri întrebarea, printre altele, „care e cel mai îndrăzneț lucru pe care l-ai făcut vreodată?” Pe loc nu mi-a venit nici un lucru în minte. Am stat, m-am gândit, îmi doream atât de mult să dau un super exemplu, dar nimic. 

Continue Reading

Să faci chestii care-ți plac e cel mai mare lucru

14055765_579221335590826_136450174_n

De la un timp mă tot uit la emisiuni din astea de talent și urmăresc din ce în ce mai mulți vloggeri. Nu prea îi urmăream, recunosc, dar acum nu prea mai trece zi fără să văd ce se întâmplă nou pe Youtube.

Și urmărind toate poveștile astea mi-am dat seama că toți oamenii ăia care apar pe ecrane (fie că-i TV, fie că-i ecranul laptopului cu un video de pe Youtube) au două lucruri în comun: pasiunea și curajul. Pasiunea pentru un anumit lucru – video, magie, dans, modă, vorbit etc. și curajul de a-și expune pasiunea aia în fața oamenilor. 

Continue Reading

Niște poze fiindcă sunt acasă și m-a luat nostalgia

Am crezut zilele trecute că mi se strică laptopul și mi-am salvat toate pozele, just to be sure. Așa că am dat peste câteva care mi-au adus anul 2014 înapoi :-) Asta-i o postare cu prieteni și momente faine, fiindcă sunt acasă, e Paște și sunt nostalgică. Și pozele cu oameni faini sunt întotdeauna binevenite.
10899870_834796133210277_1931993213_n - Copy

Poză tradițională de Revelion, 2014

Continue Reading

Cârciuma la care ne dădeau apă gratis la halbă

12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n

Când eram mici voiam să stăm și noi la mese pe terase, ca oamenii mari.

Dar ce se întâmpla de fapt, mai făceam opriri prin crâșma din cartier fiindcă ne dădeau la bar câte o halbă maaare de apă atunci când ne era sete. Gratis.

După ore de fugă, sărit elastic, certat prin cartier, mers cu bicicleta și rolele și jucat ascunselea, ne lua setea și făceam câte o mică pauză la cârciumă, pentru apă. Ne știau deja, pregăteau de multe ori halba încă de când ne vedeau intrând în curte.

Continue Reading

Am cunoscut un om care după 8 seara nu mai intră pe internet

168614_177734538934272_8081256_n

Până acum câțiva ani mergeam în vacanță într-un sat mic din Prahova. În fiecare vară stăteam câte o săptămână-două acolo, departe de absolut orice haos, în pădure, într-o casă absolut minunată, cu o livadă de pruni de zeci de metri în care mă pierdeam în fiecare zi cu câte o carte pentru câteva ore bune.

În vacanțele alea am citit foarte mult. M-am îndrăgostit de Dostoievski prin Nopți albe, l-am cunoscut oleacă și pe Kafka în Castelul și Procesul, i-am citit Copilăria, Adolescența, Tinerețea lui Tolstoi și mi-o imaginam pe a mea printre frunzele copacilor. 

Continue Reading

Timiditate și decizii luate la timp

blog 03

„A-nceput ca o greșeală.” 

Prima propoziție din prima carte a lui Bukowski, „Poșta”.

Când eram mică nu-mi plăcea să iau decizii. Mi se părea mai simplu să zic „nu-mi pasă, cum vrei tu”. Prost obicei, încă-l practic uneori. Nu faceți așa. Nu luam decizii fiindcă eram timidă, nu-mi plăcea să ies în evidență, mai ales prin vorbe sau decizii care puteau fi contestate de alte părți. Nu simțeam că-mi puteam asuma o decizie. Mereu când vorbeam mi se părea că sunt judecată. Așa că, inconștient, am luat decizia de a nu lua decizii.

Când am mai crescut, fire matură și independentă cum mă credeam la 14 ani, am luat pentru prima dată o decizie de una singură. Și e până azi cam cea bună decizie pe care am luat-o vreodată. 

Continue Reading