30 day writing challenge – Day 21 | Trei lectii pentru copii

31641920_2023725661001808_1573861147524726784_n

Azi e vorba de copii si de lectii pentru copii.

Conform temei de azi, am de scris despre trei lectii pe care mi-as dori ca viitorii mei copii sa le invete de la mine.

Nu cred ca m-am gandit pana acum la treaba asta. Sunt cateva lucruri la care tin mult, lucruri pe care le-am invatat fie singura, fie de la putinii oameni pe care ii admir. Cred ca pot fi numite lectii.

Iar ele sunt:

  1. Nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ca nu poti sa faci ceva. Indiferent despre ce e vorba. Poti face orice vrei, oricand vrei, oricum vrei. E decizia ta si viata ta si tu ti-o asumi. Cine incearca sa te opreasca a avut parte de mult prea multe dezamagiri si poate nu mai are incredere de sine. Dar tu trebuie sa ai. Altfel nu o sa ai ce povesti nepotilor. Si ei tare se vor bucura cand o sa auda ca ai facut toata viata ce ti-ai dorit.
  2. Ambitia e super buna si te face sa muncesti super bine. Poate ca nu suna asa de bine “sa muncesti”, dar, surpriza, nu obtii lucruri decat prin munca. Indiferent ca vorbim de serviciul pe care-l ai sau de hobby-urile care iti ocupa timpul liber, e fain sa ai stabilite anumite obiective ambitioase pentru care sa trebuiasca sa dai tot ce poti. La final, cand le atingi, cine va fi multumit si pregatit de orice provocari ar mai putea sa apara?
  3. Rusinea te tine pe loc. Si nu e deloc bine sa stai pe loc prea mult timp. Rusinea e buna doar in anumite situatii, iar alea sunt de multe ori situatii care duc la finaluri simpatice. In situatii mai importante, in care lucrurile depind de ceea ce faci sau zici tu, rusinea nu-si are locul. Iar asta e foarte important. Nu vrei sa stai pe loc prea mult timp. Si sa invingi rusinea e o super reusita care te va super umple de incredere si energie.

Astea sunt lectiile si tin mult la ele. Le folosesc zi de zi si, de fiecare data cand am ocazia, le zic mai departe. Iar azi le-am si scris. Ce bine e.

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 20 | 3 celebrity crushes

IMG_8220

Mor de somn. Sunt super dornica sa fac un dus pentru ca tocmai ce am petrecut niste ore in tren. Mi-e si foame. Si nu am chef de nimic. Drept pentru care, imi prinde bine sa ma gandesc la lucruri frumoase. Cum ar fi oamenii faimosi pentru care am avut de-a lungul timpului crush-uri serioase.

Cu totii am avut mici indragosteli de oameni faimosi. Ca na, e normal sa se intample atunci cand vedem peste tot in jurul nostru imagini si povesti cu oameni care-s parca scosi din bibelou, nu par a avea vreun defect, au vieti mirifice, sau cel putin asa par. 

Doar ca, si ei sunt oameni normali, ca noi toti. Dar joburile lor ii aduc in prim-plan in toate aceste materiale frumoase pe care le vedem noi in fiecare zi. Si care dau nastere acestor “celebrity crushes”. 

Am avut si eu cativa faimosi pe lista. Nu-s multi. O sa exemplific doar cu cei mai importanti. Si anume, acestia trei: 

  1. Leonardo DiCaprio – my all time celebrity crush. Inca de cand l-am vazut in Titanic atunci cand eram mica. Ramane in top, chiar pe primul loc. Fiindca orice ar fi, il vom avea mereu pe DiCaprio.
  2. Ian Somerhalder – deoarece, ca orice adolescenta care stia ce e ala un serial acum 10 ani, am descoperit “The Vampire Diaries” si am intrat de la inceput in ‘team Damon’. Si asta a fost.
  3. Iker Casillas – este jucatorul meu preferat de fotbal, il super ador si admir si e minunat. Mai e si spaniol si brunet (ma rog, saten inchis, dar tot pe acolo e) si de treaba. Ce naiba sa mai faci.

Cam asta e top 3. Ar mai fi si Chriss Pratt, Chris Evans sau Marlon Brando pe la 20 si ceva de ani. Dar top 3 si aia carora le stiu cam toata cariera si activitatea (din informari cotidiene, desigur) raman cei de mai sus. 

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 19 | Un tip pe un deal

blog-11

Aproape 10 ani de la my first crush. Da, asta e tema de azi.

Aveam 17 ani și eram în vizită la prietena mea cea mai bună, în orașul ei natal – Comănești, județul Bacău. Țin minte că era un târg al orașului sau ceva de genul ăsta, și na, am mers și noi, ca oamenii, să vedem despre ce e vorba.

Cristina îmi arăta tot felul de cunoscuți de-ai ei, pentru că evident că era toată lumea la târg. No, și iată că în timpul acestei introduceri în lumea Comăneștiului am văzut un tip pe un deal. Și mi-a cam rămas în minte multe zile de atunci încolo.

La câteva zile după târg am început și să vorbim, ne-am cunoscut, am ieșit împreună, na, aceste ritualuri. Eu eram la liceu, el la facultate. Am păstrat această “relație” (nu aș numi-o chiar relație, a fost efectiv un crush) câteva luni, după care nici nu ne-am mai văzut, nici n-am mai vorbit. El s-a stabilit în Cluj, eu în Brașov, iar apoi în București. A fost o lecție de care aveam nevoie, care mi-a prins foarte bine și care o să rămână cu mine prin amintiri.

Am vorbit prima dată cu el acum vreo doi ani, când ne-am găsit pe Facebook. Pentru că Facebook îți aduce oameni înapoi în viață atunci când te aștepți mai puțin.

Nu am o poveste senzațională, pentru că lecțiile pot fi și lipsite de senzațional. E pur și simplu o perioadă pe care mi-o amintesc destul de rar, dar atunci când îmi vine în minte îmi aduce și un zâmbet pe buze. Și cred că poate asta e ideea cu primele crush-ului – să ți se întoarcă în minte din când în când cu un zâmbet după ele.

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 18 | Nu port cercei.

IMG_8220

Aș fi vrut să scriu mai mult azi, dar recuperez în alte zile. Iar acum o să fac doar o listă. O listă un pic mai grea decât pare. Și asta pentru că trebuie să scriu lucruri despre mine, 30 de lucruri random.

Cu ocazia asta mi-am mai amintit și eu câteva pe care se pare că le-am cam uitat. Deci, e un exercițiu bun, poate luați și voi o foaie de hârtie și scrieți 30 de lucruri despre voi. Orice vă trece prin minte, 30 să fie. Ale mele sunt asa:

1. Al doilea nume al meu e Alexandra.

2. Cel mai mult îmi place culoarea verde.

3. Nu am carnet de șofer.

4. Piesa mea preferată în momentul ăsta e Jezebel (Tupac & Sade). Îmi place și varianta originală, a lui Sade.

5. Mă îmbrac cel mai des în fuste sau rochii.

6. Am 26 de ani.

7. Am locuit trei luni în Varșovia, Polonia, când am fost plecată cu Erasmus.

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 17 | O dimineata de miercuri din 1992

3

Sunt în zodia Pești. Născută pe 11 martie 1992. Adică o zi din aia din martie în care în general plouă. Sau e încă zăpadă. Sau e mocirlă pe jos. Sau poate avem puțin noroc de soare. Dar în general nu avem.

M-am născut în Brașov, într-o miercuri, la 6 dimineața. Fix ora la care mi-e cel mai greu să mă trezesc în fiecare zi.

Și sunt Pești. Sau, dacă vreți, zodia celor sensibili, fragili, visători, confuzi, și care au tendința să fugă de responsabilitate (hm).

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 16 | Ceva de care mi-e dor

img_4621

Mi-e dor de nopți în care nu dormeam de griji pentru cursul de la facultate de a doua zi și de zile în care așteptam noaptea ca să nu dorm.

Mi-e dor de un weekend de august în care am stat complet singură două zile, m-am uitat la un serial italian mult prea romantic și m-am hotărât exact ce o să fac cu viața mea.

Mi-e dor de griji inutile și nopți care începeau la 4 după-amiaza și se terminau la 6 dimineața.

Mi-e dor de mine în perioada în care îi ajutam pe alții mai mult decât aveam eu nevoie de ajutor.

Mi-e dor de o porție de paste cu pui și rodie. Și de un pahar cu vin roșu vechi de 20 de ani.

Mi-e dor de mine când eram mică și mă certam cu frate-miu pe laptop.

Mi-e dor de atâtea lucruri. Dar, în același timp, îmi dau seama cât de norocoasă sunt să am lucruri de care să-mi fie dor.

Vorbeam azi cu o prietenă despre toate poveștile pe care le avem de spus mai departe. Și, ioi, chiar am niște povești de spus, niște povești de care să-mi fie dor. Iar partea cea mai bună e că nu sunt deloc povești, sunt realități care și-au câștigat dreptul de poveste. Și e nevoie de viață și de un strop de curaj ca să-ți faci rost de realitățile astea. Că ele nu vin singure.

De asta, azi mi-e cel mai dor să scriu realități.

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 13 | Despre entuziasm

14741705_1295944923779889_1756914311_n

În ultima vreme m-au entuziasmat numai lucruri simple.

Mă entuziasmez atunci când plec de la birou și știu exact ce vreau să mănânc în seara aia. Sunt entuziasmată de fiecare dată când mă trezesc dimineața și îmi intră soarele pe geam. Mă entuziasmează toate planurile pe care mi le-am făcut pentru perioada următoare. Mă entuziasmează toți oamenii pe care urmează să-i văd în perioada următoare.

Sunt entuziasmată de ideea de a vedea lucruri noi și a merge în locuri noi. Sunt entuziasmată de fiecare dată când merg acasă.

Cred că entuziasmul vine și doar dacă-l chemăm.Și sunt convinsă că nu vine dacă nu ni-l dorim.

Nu mă simt entuziasmată tot timpul, nici măcar jumătate din timp. Dar nu trece zi fără să-mi amintesc măcar un lucru care știu că mă entuziasmează.

Pentru o viață sănătoasă, trebuie găsite lucruri mișto care să ridice moralul, în fiecare zi.

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 12 | 5 blessings in my life

14997102_1311254995582215_775203291_n

Am lăsat titlul în engleză, sună mai bine. E o temă care m-a pus pe gânduri.

Așa că am ales să înșir primele 5 lucruri la care m-am gândit când am citit tema. Here we go:

1. Familia – nu există bucurie mai mare decât să știu că ai mei sunt sănătoși acasă la Brașov.

2. Încrederea. În orice fac mă bazez pe încredere. Cred că sunt norocoasă că pot, în orice moment, să găsesc măcar un strop de încredere în mine sau în cineva din jurul meu.

3. Experiențele. Pe care le-am trăit de când îmi amintesc că am început să trăiesc. Chiar mă gândeam zilele astea cât de ușor îmi e să găsesc povești de spus. Și asta e pentru că am avut parte de o mulțime de experiențe care m-au învățat și m-au ajutat să cresc și să fiu mândră că am trecut prin fiecare dintre ele.

4. Norocul. Sunt o persoană foarte norocoasă. Foarte, foarte norocoasă. Am mai spus asta și o să o repet de câte ori e nevoie. Sunt norocoasă din foarte multe puncte de vedere, dar cel mai important cred că e faptul că sunt norocoasă atunci când trebuie. Iar asta e una dintre cele mai mari binecuvântări pe care le-am primit de la îngerașul meu.

5. Ambiția. Știu mereu ce vreau să fac și unde vreau să ajung. Mereu. Și nu pot să mă las până când nu reușesc să fac ce mi-am propus. Cred că ambiția e un motor esențial fără de care nu te poți pune pe picioare și nu poți să te dezvolți așa cum îți dorești. Și, mulțumesc celui de sus, am ambiție, și am din plin, și e doar a mea.

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 11 | Cum ar fi fost daca

14975965_1311251645582550_1130920087_o

Cum ar fi fost dacă nu m-aș fi mutat la București?

Cum ar fi fost dacă aș fi rămas în America?

Cum ar fi fost dacă aș fi putut pleca la facultate în Cluj?

Cum ar fi fost dacă nu aș fi făcut voluntariat?

Cum ar fi fost dacă nu m-aș fi angajat în PR?

Cum ar fi fost dacă nu aș fi învățat să pun niște limite?

Urăsc întrebarea “cum ar fi fost?”. Sau “cum ar fi dacă?”. Dar, oricât aș zice că nu regret lucruri pe care le-am făcut sau nu le-am făcut, niște păreri de rău tot am în mine. Niște nostalgii tot am cu privire la unele dintre lucrurile de mai sus.

E imposibil să nu te gândești cum ar fi viața ta dacă unele lucruri s-ar fi întâmplat altfel. Dar poate că tocmai asta ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să fim recunoscători pentru ce avem. Cum ar fi să nu avem tot ce avem acum?

Continue Reading

30 day writing challenge – Day 10 | Cand m-am simtit puternica

SANYO DIGITAL CAMERA

S-a întâmplat acum 6 ani. Prima dată când am plecat singură undeva și prima dată când am zburat cu avionul.

Până la prima escală am plâns tot drumul. Stewardesele îmi deveniseră best friends și mă asigurau că nu o să se întâmple nimic.

Nu eram mică, aveam 20 de ani, dar mi-era foarte frică de avion și de ocean. Și am zburat aproape 14 ore cu avionul peste ocean. N-am închis un ochi, n-am vorbit cu nimeni. Nu prea mai țin minte nimic din zborul ăla.

Continue Reading