E super ok să spui „nu” atunci când simți că e cazul să spui „nu”

df61de22830bcf18d77ab8a70c29e696

Știți filmul ăla ”Yes Man” în care Jim Carrey spunea „da” la orice. Și probabil că știți și toate video-urile alea de tip „yes man” în care vloggeri, în general, se filmau în timp ce primeau provocări la care ziceau „da” și erau apoi obligați să le facă.

Ei, pe mine mă sperie numai gândul la ideea de „yes man”. Sunt super atentă cu ce zic că fac, dar de multe ori îmi dau singură teme pe care nu vreau neapărat să le fac. Mi le dau fără să-mi dau seama, iar apoi sunt nevoită să le fac. Nu știu dacă înțelegeți sau dacă am explicat eu bine, dar ideea e că, în cazul meu, e ceva mai mult decât un „yes man” obișnuit, pentru că eu îmi și dau teme, le și accept, iar apoi le și fac, ca să fie treaba treabă. În fine, deja am luat-o pe alei.

Totuși, ce vreau să zic? Probabil asta e întrebarea.

Vreau să zic că de multe ori suntem executanți și avem tendința de a zice „da” cam la orice ni se cere sau ni se propune. Chiar dacă vrem/putem să facem acele lucruri sau nu. Noi zicem da, că așa e frumos și politicos.

Însă, dacă zici „da” unui lucru care nu te convinge, șansele să-l faci prost sunt mult prea mari ca să merite măcar efortul de a accepta să-l faci. Așa că, iată, ăsta e unul dintre momentele în care ar fi bine să amâni răspunsul sau chiar să zici „nu” din start, dacă nu te simți confortabil cu ce ți se cere.

Iar asta o zic eu, această ființă care-și dă singură teme pe care nu vrea să le facă. Dar o zic tocmai pentru că știu ce frustrări nasc toate momentele astea în care ajungem să facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Ne super demoralizăm, ne enervăm, ne frustrăm, ne supărăm pe oameni, se supără oamenii pe noi și, în fond, ce rezolvăm? Avem un motiv în plus să ne plângem că facem mereu chestii care nu ne plac.

Când, de fapt, e mai simplu decât credem să le mai și refuzăm uneori.

Așa că, data viitoare când nu vrem să facem ceva pentru că nu suntem siguri pe noi, haide să mai zicem și un „nu”. Și să evităm oportunitatea de a face acel lucru superficial sau prost. Nu ne ajută nici pe noi, nici pe cel care ne-a cerut să-l facem.

Hai să zicem „nu” atunci când simțim că e cazul să spunem „nu”. Și să nu ne fie frică de cuvântul ăsta, pentru că, de foarte multe ori, e super liniștitor să-l pronunțăm.

Merci, Ioana, acum hai apucă-te de treabă, că sâmbăta e scurtă.

Nu, mă duc să cumpăr cadouri.

Continue Reading

Ce am învãțat în anii de dupã școala generalã | Adicã de vreo 13 ani încoace

6f3e966883c8e4222ae786e0e3bc3a81

O sã încep prin a spune cã atunci când eram micã eram foarte slabã la matematicã. Deci mã credeam foarte proastã.

Eram și o tipã ștearsã, fãrã prea mult farmec și cu 0 încredere în mine, deci stãteam pe fundul meu, nu îmi plãcea sã ies cu nimic în evidențã și tãceam prea mult.

Nici la ora de românã nu excelam, mi-era fricã sã comentez opere literare ca nu cumva sã fi înțeles eu greșit ce zice autorul acolo. De scris nici nu mai zic, eram tãcutã și-n scris.

În fine. Am crescut și am mers la liceu. Vârsta: 14 ani. La timp ca sã prind primele secrete ale vieții.

Primii ani de liceu au fost foarte frumosi, plini de lectii si întâmplãri pe care nu cred cã o sã le uit vreodatã. Am început sã am încredere în mine, sã-mi exprim punctul de vedere, sã îmi fac prieteni si sã descopãr cã, de fapt, mã cam pricep cu vorbele. Am uitat cum e sã nu prea vorbesti si cum e sã stai în banca ta si am început sã vreau sã ies în evidentã. N-a trecut mult pânã sã realizez cã:

  • Prietenii nu vin mereu singuri spre tine, mai trebuie sã mergi și tu spre ei.
  • Sã nu fii bun la o materie de la școalã nu e o rușine. O sã fii extraordinar la altele.
  • Da, buletinul îl iei cu tine peste tot.
  • Dacã faci o tâmpenie și o ascunzi, tâmpenia crește cu fiecare minut în care e ascunsã.
  • Notele sunt importante doar dacã te fac pe tine sã te simți bine. Nu iei note pentru alții.

Astea au fost cam primele constatãri de adolescent super matur care m-au lovit prin clasele a 9-a și a 10-a. Vreo doi ani mai târziu, pe la finalul clasei a 11-a, am fãcut 17 ani si am învãțat, desigur, alte câteva lucruri inedite:

  • Nu existã clișee mai deranjante ca alea din filmele lui John Hughes.
  • Muzica rock salveaza minti.
  • E ok sã riști, dar dacã riști fãrã un plan de back-up, ești dator sã-ți asumi singur riscul, indiferent de rezultat.
  • În liceu chiar se scriu cele mai mișto povești și prietenii.
  • Da, e important sã te gândești din liceu cam ce vrei sã faci în viațã.
  • Și dacã te simți rebel poți, totusi, sã fii un om responsabil.
  • Dacã primești o minge în cap nu fugi, o iei și-o dai înapoi.
  • Timiditatea dispare ca prin farmec dacã-ți iei chitara și urci pe o scenã sau dacã-ți iei colanții negri și bagi un dans irlandez la un spectacol de Crãciun de la teatrul din oraș. Colanții, și genunchii la piept, ãia omoarã orice urmã de timiditate.

Iar astea-s doar câteva lectii decente, așa, la primul gând. Pentru cã adolescența trece repede și te trezești la facultate, cu niște responsabilitãți și un pas mai aproape de lumea realã. Și acolo mai înveți niște adevãruri crunte:

  • Dacã cineva îți spune cã are încredere în tine, fã bine și ai și tu.
  • Cu cât faci mai multe chestii, cu atât nu-ti mai e fricã de noi provocãri.
  • Povestile se scriu atunci când iesi din casã, cunosti oameni si înveti de la ei.
  • Nu e un capãt de lume sã ai restante la facultate sau la facturi, dar e un capãt de lume sã fii delãsãtor si sã-ti lasi responsabilitãtile pe seama altora.
  • Fã greseli si dupã aia râzi de ele.

Mã gândesc des la lucrurile astea si-mi dau seama cât am crescut. Si cum mã tot gândesc, îmi dau seama cã cel mai important lucru din ultimii 13 ani rãmâne, totusi, un sfat pe care mi l-am dat eu însãmi, atunci când am aterizat în America în 2012, singurã, dupã primul zbor cu avionul din viata mea care a durat 13 ore, cu un rucsac si un troler de carat si fãrã nici un mod în care puteam sã vorbesc cu ai mei în urmãtoarele câteva ore. M-am asezat pe o bancã în aeroportul din Denver, Colorado, la 20 de ani, si mi-am zis: nu mai lãsa pe nimeni sã-ti spunã vreodatã cã nu poti sã faci ceva.

Poti sã faci orice vrei, oricând vrei si oricum vrei. Numai sã-ti asumi cã ai fãcut-o.

Când eram în scoala generalã am fãcut o listã cu lucrurile pe care vreau sã le fac în viatã. Pe primul loc: sã ajung în America pânã la 20 de ani. Si am reusit sã fac asta cu ajutorul alor mei si al mãtusii mele, Leta, care mi-a sugerat atunci cã ar fi timpul sã plec si eu, in sfarsit, în America. M-a împins de la spate, mi-a împrumutat bani si am plecat. La 20 de ani m-am urcat în avion si am trecut oceanul. Exact asa cum scrisesem pe foaia aia in urma cu aproape 10 ani.

De atunci stiu sigur cã pot sã fac orice îmi doresc pe lumea asta. Iar azi mi-am dorit sã-mi amintesc lectiile pe care le-am invatat pana acum. Si bine am fãcut. Mai ales cã azi ar fi fost ziua de nume a Letei (o chema Nicoleta) si sunt sigurã cã, oriunde ar fi acum, îmi citeste clar blogul si e atentã la tot ce fac aici pe Pãmânt. Si cu sigurantã asteaptã nerãbdãtoare sã plec iar.

Dar pana plec din nou, mai zic doar asta: nu mai lãsati pe nimeni sã va spunã vreodatã cã nu puteti sã faceti ceva.

Cover photo: William Brinson

Continue Reading

Un pas greșit și un gând departe | Și puțină atenție la pașii pe care-i facem

cropped-12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n-2.jpg

Nu am un scop anume în seara asta, dar am avut douã momente care m-au pus pe gânduri în ultimele 24 de ore, așa cã le las aici, ca lecții de viațã. Sunt foarte profundã azi.

O sã încep cu lucruri și motive pentru care se întâmplã lucrurile astea.

Anul ãsta am avut cel puțin trei ocazii în care mi-am exersat spaniola aproape impecabilã pe care am învãțat-o în peste 10 ani de școalã și telenovele, și anume am stat de vorbã cu un Pablo, cu un Juan Carlos și cu încã un nene al cãrui nume nu mi-l amintesc pentru cã nici mãcar nu cred cã ne-am prezentat. Iar asearã am descoperit de ce m-a adus natura în situațiile astea de recapitulare și cât de adevãrat e cã lucrurile nu se întâmplã fãrã un motiv.

România e în grupã cu Spania la Euro 2020. Și cine e pregãtitã și exersatã în caz de nevoie conversaționalã în urmãtoarea perioadã? Ați ghicit. Urmeazã zile interesante.

În fine, după această constatare existențială a motivelor vieții, o sã continui cu momentul de neputințã pe care l-am trãit în seara asta.

Trebuie sã recunosc cã, de-a lungul timpului, au fost ocazii în care am fost a 5-a roatã la cãruțã pentru cuplurile din jurul meu. Ni se întâmplã multora dintre noi în anumite momente ale vieții. Însã, niciodatã în ocaziile astea de 5-a roatã nu m-am simțit mai neputincioasã ca în seara asta, când, cu un un singur pas greșit și un gând departe (nici nu știu unde era gândul meu în momentul ãla), am urcat pe o scarã rulantã și am nimerit fix între un el și o ea, tare nedumeriți cum naiba au ajuns sã stea pe scarã așa departe unul de altul. Adicã la o treaptã distanțã unul de altul. Adicã treapta pe care eram eu.

Continue Reading

Sunt recunoscătoare pentru multe lucruri, dar mai ales pentru cele care se întâmplă azi

47286832_345191372880827_7807069367992057856_n

Adică sunt recunoscătoare pentru faptul că am șansa de a exista azi. E o mare șansă.

Scriam acum o lună că mi-am cumpărat un Grattitude Journal, adică un carnețel mic în care am scris în fiecare zi din luna noiembrie lucrurile pentru care am fost recunoscătoare în ziua respectivă.

Au fost multe, de la primul meu interviu acordat colegilor din PRIME România, până la recunoștința pe care o simt deseori pentru faptul că am răbdare și încredere în mine. Imi dau seama câte lucruri bune și mișto mi se înâmplă zilnic și de multe ori nici nu le dau importanță.

Ăsta-i motivul pentru care azi o să enumăr aici câteva lucruri pentru care am fost super recunoscătoare anul ăsta. Sunt foarte multe, dar aici rămân cele care-s top of mind. Și care m-au ajutat să revin cu picioarele pe pământ în momente mai grele.

Continue Reading

Refresh și de la capãt | Dacã tot am ajuns pânã aici

48dd4a9e48d146c2577321f0a38c38be

Douã expresii pe care mi se pare cã le folosesc de prea multe ori sunt “avem perioade si perioade” & “sunt zile si zile”. Douã expresii extraordinar de profunde care pot fi ușor traduse în “uneori ne e mai greu”.

Nu știu de ce am început sã le folosesc dar mã trezesc de multe ori, mai ales în zile mai grele, cã zic “eh, sunt zile și zile, perioade mai pline sau mai lejere”. Și mã enerveazã când mã aud spunând asta.

Da, avem zile grele uneori. Așa, și? Trec și astea la fel cum trec și zilele alea foarte faine în care totul merge minunat și n-avem de ce sã ne plângem. Toate zilele trec, fie ele triste sau frumoase. De asta, e bine sã ne amintim din când în când sã ne dãm un refresh. Și apoi sã o luãm de la capãt.

Când simt cã am prea mult haos în jur îmi dau seama cã am nevoie de acest refresh. În momentele astea fac unul din urmãtoarele lucruri:

1. Merg acasã, la Brașov, unde am în jur oameni pe care-i cunosc, la care țin și care mã fac sã uit de haosul ultimelor zile.

2. Îmi iau un “weekend de calm”, așa îmi place sã-l numesc, în care nu îmi fac nici un plan, în care singurele deplasãri sunt pânã la magazin și înapoi (uneori nici pe astea nu le fac dacã am apã și mâncare în casã) și îmi petrec sâmbãta și duminica în pijamale sau în haine super comode, mã uit la filme și seriale, citesc, scriu și dorm.

Mi-a luat mult timp sã înteleg cã sã fii singur nu e nici rușinos, nici penibil, și cã sã mergi acasã nu înseamnã cã îți bagi picioarele și fugi de greutãți ca sã aibã ai tãi grijã de tine. Nevoia de refresh e constantã și depinde foarte mult de noi sã ne dãm seama când e timpul sã ne permitem un moment din ãsta de reconectare.

Anul ãsta am mers destul de des acasã, însã nu mi-am rezervat decât vreo 4-5 weekenduri de calm. Ãsta e un numãr mic pentru mine. Totuși, momentele de refresh pe care le-am avut au venit cu efecte pe termen lung, iar asta mi-a reamintit cât de necesare sunt.

Imediat se încheie anul și vine perioada aia în care ne simțim parcã datori sã ne facem planuri mãrețe pentru anul ce vine. Este, de asemenea, și perioada perfectã în care sã ne dãm un refresh și sã o luãm de la capãt.

Hai s-o facem și pe asta, dacã tot am ajuns pânã aici.

Cover photo: Pinterest

Continue Reading

Am terminat a doua provocare de scris din viata mea + updates din ultima saptamana

759B34A7-4F13-4068-AD60-F6E938F48706

La finalul lui octombrie am terminat a doua provocare de 30 de zile de scri. M-am hotărât să fac o astfel de provocare cam o dată la 2-3 luni, pentru că mă responsabilizează și ajută psihic foarte mult.

Dar, pentru că m-am luat cu tot felul de activități în ultima săptămână, am tot amânat să scriu cum a fost cea de-a doua provocare și ce am învățat din ea. Pe scurt, scrisul zilnic în luna octombrie a însemnat:

Creativitate și idei noi pe care o să le mai folosesc prin materiale scrise (de data asta nu am mai urmat o provocare predefinită, ci am ales să scriu zilnic pur și simplu ce îmi trece prin minte, fără să fiu nevoită să respect o temă anume; a fost mai greu așa, pentru că responsabilitatea e dublă: nu mai trebuie doar să scriu pe o temă dată, trebuie să și inventez acea temă).

M-am simțit datoare față de blogul meu și a trebuit să-i dau în fiecare zi niște material scris, drept pentru care am învățat să-mi păstrez calmul, să nu mă panichez dacă se făcea 10 seara și eu nu aveam un text scris și să înțeleg că, uneori, pur și simplu nu ai timpul sau starea necesară scrisului. Așa că, în momentele astea strategia era: ba e ok să scriu 1-2 gânduri din ziua respectivă și să merg pe sinceritate și personal, ba e la fel de ok să public poze sau melodii care mi-au îmbunătățit starea de spirit în ultima vreme. Uneori, o poză sau o piesă fac la fel de mult bine ca un text bun.

Scrisul chiar e terapie. Cel puțin pentru mine. Mă relaxează foarte mult să îmi scriu stările și gândurile, deși uneori am emoții să nu intru prea mult în sfera personală. Totuși, cred că atâta timp cât scrisul îți face bine e ok să te folosești de el ca să îți exprimi emoțiile fără să te simți vinovat(ă) de ce povestești în scris. Învăț în fiecare zi o mulțime de lucruri și mă bucur super mult când oameni pe care îi văd destul de rar îmi spun că se bucură pentru mine și pentru ce fac, fiindcă văd că mai scriu din când în când cum îmi petrec anumite zile.

Continue Reading

O idee pentru saptamana asta

blog-11

Ideea mea pentru săptămâna asta este liniștea.

Care poate lua multe forme.

Liniște pentru suflet.

Pentru cei din jur.

Pentru un strop de concentrare.

Liniște pentru o perioadă.

Pentru un minut.

Sau pentru o secundă.

Cred că, uneori, ne prinde bine puțină liniște. Puțină, sau mai multă. Oricât avem nevoie fiecare dintre noi.

Continue Reading

Toamna in curtea noastra | de la nuci la bunici

540D965C-EFC6-4ED8-88BE-5221D6200245

M-a inspirat Alexandra de dimineatã sã pozez lucruri din curtea de la Brasov.

Am crescut la curte si am locuit aici 21 de ani, pânã sã ajung în Militari, în Bucuresti. Dar foarte rar am pozat locuri din curte, nu prea eram eu pe fazã sã le prind în lumina lor mai bunã.

Pânã azi, când mi-am fãcut timp si am fãcut o turã prin curte. Si las o parte din curte mai jos:

715FAF7F-C2B2-4C2F-9661-D00C9A28E5BF

5C9DC8F0-BADC-4519-BDD1-609FB17EC54B

FC0A2680-6982-4D85-9A4E-35F9CEAC5A10

B95ECF16-12D4-4340-B02E-E030EA30D257

540D965C-EFC6-4ED8-88BE-5221D6200245

C052FF9C-3A8A-4AEE-A716-629222A227FB

6FA5C6EF-FEB4-4995-BFFE-5AB785794CB1

78F63530-C970-4495-A5C4-911CFF08A62F

933F07A8-1BE9-479B-9C0D-C3B0E324A47D

B00F1342-F596-4C37-A5DE-74C938AA3E07

AD1822E3-6219-4A2B-9CD4-54043F3A5666

Continue Reading

Iar am ganduri de care nu scap si pe care prefer sa le scriu

A0B4546D-81A0-468A-A72F-7A83A67D2FE1

Să ne resemnăm cu ideea că veștile rele vin uneori, așa e viața, nu ne lasă fără ele și trebuie să fim puternici și să le ținem piept.

Să ne gândim cât de bine e că avem un loc unde să dormim.

Să ne amintim ce bine e să luăm pauze din când în când, să ne intre bine în cap că e foarte ok să plângem dacă simțim nevoia și că dacă facem o greșeală înseamnă că facem lucruri, iar să faci lucruri nu e niciodată o rușine.

Pur și simplu, să ne prioritizăm pe noi o perioadă. Și să începem să tăiem de pe listuță lucrurile pe care le facem. Să nu promitem dacă nu vrem cu adevărat să facem ceva și să nu discutăm despre lucruri care nu se fac.

Mai bine hai să le facem și să discute alții despre ele. Și noi să ne mai gândim un pic la noi. Nu?

Continue Reading

Azi sa fie cu niste note de subsol

31658000_2023725534335154_6758041022036443136_n

***”Work hard, play hard” uneori înseamnã “work hard, trust hard, play hard”. 

**Linistea înseamnã uneori niste guacamole fãcut seara la 10:00, cu un pahar de bere lângã.

*Sau fericirea mai poate fi sã descoperi cã de fapt mai ai sampon, când erai convins cã nu mai ai si ai uitat sã cumperi.

Oricum ar fi, zilele sunt pline de note de subsol pe care ba uitãm sã le scriem, ba uitãm sã le citim.

Continue Reading
1 2 3 8