Când crezi că ai pierdut ceva mai uită-te o dată

48424902_2256745784602539_1904378994283773952_n

Am stat aproape toată ziua în pat și am dormit. M-am ridicat ca să beau apă și să mănânc un corn cu cremă de brânză.

În zile în care nu mă simt bine, dorm și îmi amintesc tot felul de lucruri. Unele mai vechi, altele mai noi, unele mai bune, altele mai rele, unele amuzante, altele nu. Și de fiecare dată când îmi amintesc orice lucru, amintirea aia mai vine la pachet cu încă 2-3 amintiri.

Eh, azi e una din zilele în care mi-am amintit mult prea multe lucruri. Și, colac peste pupăză, fix acum 2 minute, când m-am așezat la birou ca să scriu postarea de azi, am găsit o agendă veche de 10 ani, în care scriam lucrurile amuzante care se întâmplau în liceu. Am pagini pline de citate și înțelepciuni din clasele 9-12. Culmea e că am tot căutat agenda asta în ultimii 4- 5 ani, pentru că mai vorbesc cu foști colegi și ne amintim de ea (da, agenda mea era celebră), și nu o găseam pe nicăieri. Am tot schimbat lucruri prin cameră și agenda mea nu era pe nicăieri. Până fix acum 2 minute când am găsit-o sub o carte pe care am adus-o acum câteva luni acasă. Dar se pare că atunci nu văzusem nici o agendă roșie, groasă și cu o mulțime de chestii lipite în ea.

Evident că am deschis-o la întâmplare și am răs ca grebla când am văzut ce puteam să scriu acum nu știu câți ani. Și după aia mi-a mai dat și o lacrimă, că na, amintiri.

Oricum ar fi, nu cred că e întâmplător faptul că am găsit agenda asta lângă mine, astăzi, după atâția ani de când o caut și de când nu am mai citit ce era prin ea. A picat la timp în fața mea. Încă o dată îmi dau seama că cineva, sau mai degrabă ceva, știe de ce am nevoie și face în așa fel încât să mi se așeze frumos lucrurile în jur.

 

Continue Reading

Câte griji poți să-ți faci atunci când ai de făcut un bagaj?

8d6cbc995a072c2d876cc30559520c9d

Vă zic eu, multe. Prea multe. Și inutile.

De fiecare dată când îmi fac bagajul uit ceva acasă. Nu există să îmi amintesc să iau cu mine tot ce am de luat. De asta, mă stresează extraordinar de tare ideea de a-mi face bagajul.

Acum, fiind atât de aproape Crăciunul, inevitabil am de făcut un bagaj ca să merg acasă. Și nu doar că trebuie să fac bagajul, dar trebuie să pun în el și niște cadouri, un laptop, câteva obiecte fragile, dar și vreo 2-3 pulovere (care știm cu toții că ocupă tot locul de care ai nevoie în bagaj). Iar ideea că trebuie să îndes lucrurile în bagaj astfel încât să-l pot căra, mă sperie foarte tare.

Nu-mi place să fac bagaje și nu-mi place să despachetez atunci când mă întorc de undeva. Dar e așa bine să mai schimbi peisajul din când în când. Doar pentru gândul ăsta mă resemnez cu ideea de a căra lucruri.

Să urmeze niște zile mai liniștite :)

Cover photo: https://ro.pinterest.com/pin/434315957798826912/ 

Continue Reading

Ziua de azi în 11 bullet-uri | Stări de spirit, cadouri, optimism

48391257_732669027117952_4647485588746797056_n

E o perioadă ciudată și au trecut atât de repede zilele astea, nu îmi vine să cred că mâine deja e joi. Și că apoi intrăm în vacanța de iarnă. Și că săptămâna viitoare e Crăciunul. Și se mai termină și anul în vreo săptămână și un pic.

Timpul trece foarte repede și nu-mi place să-mi fie dor de timpul care a trecut. Deși, din fire, sunt foarte atașată de trecut, în general.

Astăzi mi-am notat pe telefon momentele-cheie ale zilei, adică momentele în care m-am bucurat de câte un lucru. Le voi salva și aici, să îmi amintesc de bucuriile astea mici și mari, care de multe ori vin și trec fără să le băgăm prea mult în seamă.

  • Asistenta care mi-a luat sânge azi a avut o mână atât de ușoară, că nici nu știu ce s-a întâmplat acolo. M-am bucurat.
  • Angi a primit o veste care ne-a liniștit un pic săptămâna asta, deci m-am bucurat din nou.
  • Elena mi-a adus o prăjiturică Măgura pentru că zilele trecute i-am dat prăjiturica pe care o aveam eu. A fost foarte drăguță, m-am bucurat când am văzut-o.
  • Mai sunt două zile până la vacanță. Bucurie.
  • Am băut pentru prima dată ever kombucha și mi-a plăcut. M-am bucurat și cu această ocazie.
  • Am avut Secret Santa la muncă și am primit un kit de văzut filme de Crăciun (păturică, pernă, cană și lumânare parfumată). M-am super bucurat!
  • Apoi i-am dat și eu cadoul Alexandrei și m-am bucurat tare că i-a plăcut și ei ce i-am luat!
  • În același timp, eu și Alexandra am făcut un super film de Oscar care s-a bucurat de un mare succes. Ne-am mega bucurat (și mulțumim Marian, din nou, pentru regie, filmare și montaj!!)
  • Gabi mi-a zis niște cuvinte frumoase. M-am bucurat și mulțumesc :)
  • Am găsit un Uber super convenabil ca preț până acasă. Bucurie!
  • Nu în ultimul rând, am făcut cel puțin 20 oameni să râdă azi, iar asta e cea mai mare bucurie.
Continue Reading

O zi în care am rămas în urmă cu mine însămi

9b559a1ebe7034dcde518c54b4a8d1a2

Mi-am planificat multe lucruri pentru perioada asta. Poate prea multe, din câte mi-am dat seama azi. Și, de aceea, am început să mai anulez din ele și îmi dau seama cum am tendința de a le anula pe cele care sunt mai importante. Și mă concentrez pe altele, cu o importanță un pic mai scăzută pentru mine. Asta mă dezamăgește foarte tare.

În fine. Tot gândindu-mă la ce am de făcut în perioada asta ajung să mă gândesc la priorități. Prioritățile sunt o parte importantă a vieții noastre, ne lovim de ele în fiecare zi. Dar cum facem să le împărțim cum trebuie? Să învățăm ce e important și ce e mai puțin important? Cum știm să „prioritizăm” fiecare moment din viețile noastre?

Să prioritizăm lucrurile la care ținem și care ne plac?

Să prioritizăm lucrurile care ne sperie, ca să scăpăm mai repede de ele?

Să ne prioritizăm pe noi?

Mai bine hai să luăm o pauză de la toate prioritățile astea și să fim oamenii care vrem să fim. Cred că ajunge.

 

Cover photo: https://pussycat-a-gogo.tumblr.com/ 

 

Continue Reading

Un gând și o dorință azi. Și mâine. Și poate și marți.

94FEF198-4B52-4AD2-9EC5-7B7B52F6E6BE

De dimineață, când m-am trezit, voiam ca azi să fac un fel de „jurnal de mâncare”. Adică să scriu ce am mâncat azi toată ziua.

Totuși, nu mi-am mai pregătit așa multe lucruri bune cum mă gândeam de dimineață, așa că ideea asta pică.

Pe la prânz, îmi doream să scriu o listă de dorințe pe care le am săptămâna asta. Și mi-am dat seama că îmi doresc doar trei lucruri: liniște și organizare. Deci lista nu era așa de mare cât să țină de-o postare (ha, o rimă).

Dar acum, la aproape 10 seara, într-o duminică, îmi doresc răbdare. Cred că e singura care ne mai poate ajuta uneori.

Continue Reading

Aplicațiile pe care le folosesc cel mai des și cum mă ajută ele să-mi setez obiective

639a6e2b680e1c5f28bac9e59c26200f

Zilele trecute telefonul mi-a dat ultimele updates despre activitatea pe care am avut-o în ultimele 7 zile. Pe scurt, se pare că am folosit telefonul aprox. 4 ore pe zi, iar cele mai utilizate aplicații au fost:

– Instagram

– YouTube

– Facebook

– Notes

– Podcasts

Observ cu nu prea mare uimire cã așa aratã zilele mele în ultima vreme. În timpul zilei folosesc foarte puțin telefonul (dacã nu e weekend), iar primul lucru pe care-l fac e sã-mi pornesc Rock FM (dimineața, în drum spre birou) sau vreun podcast (seara sau când sunt în tren ascult foarte multe podcasturi, în general din strãinãtate). Apoi, în timp ce ascult, ba dau o raitã pe Insta, mai citesc câte ceva pe Facebook sau, ce am tot fãcut în ultimele luni, scriu foarte mult în Notes. Foarte mult. Scriu tot ce-mi trece prin minte.

Zic toate astea pentru cã sunt într-o perioadã în care încerc sã îmi setez câteva obiective pentru 2019. Și, dupã experiența din ultimii ani, mi-am dat seama cã nu e tocmai ușor sã-ți setezi obiective realiste, smart, urmate de o strategie clarã pentru a le realiza.

Dar, oricât de mult m-aș gândi la obiectivele astea, primul care îmi vine în mine e întotdeauna „focus on the present”.

Îl scriu în engleză, pentru că mi se pare că așa are cea mai bună semnificație pentru ce îmi doresc eu să fac de la anul. Am învățat anul ăsta un lucru super real și important – în general, lucrurile care te supără sau te stresează s-au întâmplat fie în trecut, fie urmează să se întâmple. De asta e important să stăm mereu cu mintea în prezent, sau măcar să ne amintim să revenim în prezent atunci când gândurile noastre fug prea departe. Ăsta e obiectivul meu principal pentru 2019. Focus on the present.

Important, util, sănătos pentru minte.

Cover photo: my one and only source of magic photos, Pinterest

Continue Reading

Uneori trebuie sã zici lucrurilor pe nume. Sau, dacã nu, mãcar sã le dai o poreclã.

3026952565598102031d9f3cb5c1d79a

Nu cred cã e posibil sã fim umili pe tot parcursul vieții noastre. La un moment dat, cumva, în vreo împrejurare incredibilã, tot rãbufnești cumva și te saturi sã pleci capul. Iar în momentele astea e bine sã știi sã faci diferența între a spune lucrurilor pe nume și a-ți exprima nervii/frustrãrile.

În timp ce sã spui lucrurilor pe nume necesitã maturitate, analizã, tact și o înțelegere bunã a situației în care te afli, sã-ți exprimi nervii sau frustrãrile poate fi un semn al saturației, lipsei de rãbdare și de înțelegere, care de multe ori cauzeazã doar mai mulți nervi sau mai multe frustrãri.

Mã simt deseori frustratã și nervoasã. Și când îmi exprim stãrile astea ajung, în 80% din cazuri, sã spun lucruri pe care nu le gândesc suficient și care ajung sã-mi transmitã tristețe, dezamãgire, rușine, mai multe frustrãri și, categoric, mai mulți nervi pe mine însãmi. Și doar în momentele astea îmi dau seama cât de important e sã îți exprimi sentimentele la timp, sã spui lucrurilor pe nume atunci când simți cã te deranjeazã ceva și sã eviți pe cât poți stările astea de saturație și supãrãrile inutile.

E atât de bine sã vorbești despre sentimentele tale, cã ar trebui s-o facem cu toții mai mult și mai des.

Cover photo: amazing shot by @brianmcw

Continue Reading

E super ok să spui „nu” atunci când simți că e cazul să spui „nu”

df61de22830bcf18d77ab8a70c29e696

Știți filmul ăla ”Yes Man” în care Jim Carrey spunea „da” la orice. Și probabil că știți și toate video-urile alea de tip „yes man” în care vloggeri, în general, se filmau în timp ce primeau provocări la care ziceau „da” și erau apoi obligați să le facă.

Ei, pe mine mă sperie numai gândul la ideea de „yes man”. Sunt super atentă cu ce zic că fac, dar de multe ori îmi dau singură teme pe care nu vreau neapărat să le fac. Mi le dau fără să-mi dau seama, iar apoi sunt nevoită să le fac. Nu știu dacă înțelegeți sau dacă am explicat eu bine, dar ideea e că, în cazul meu, e ceva mai mult decât un „yes man” obișnuit, pentru că eu îmi și dau teme, le și accept, iar apoi le și fac, ca să fie treaba treabă. În fine, deja am luat-o pe alei.

Totuși, ce vreau să zic? Probabil asta e întrebarea.

Vreau să zic că de multe ori suntem executanți și avem tendința de a zice „da” cam la orice ni se cere sau ni se propune. Chiar dacă vrem/putem să facem acele lucruri sau nu. Noi zicem da, că așa e frumos și politicos.

Însă, dacă zici „da” unui lucru care nu te convinge, șansele să-l faci prost sunt mult prea mari ca să merite măcar efortul de a accepta să-l faci. Așa că, iată, ăsta e unul dintre momentele în care ar fi bine să amâni răspunsul sau chiar să zici „nu” din start, dacă nu te simți confortabil cu ce ți se cere.

Iar asta o zic eu, această ființă care-și dă singură teme pe care nu vrea să le facă. Dar o zic tocmai pentru că știu ce frustrări nasc toate momentele astea în care ajungem să facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Ne super demoralizăm, ne enervăm, ne frustrăm, ne supărăm pe oameni, se supără oamenii pe noi și, în fond, ce rezolvăm? Avem un motiv în plus să ne plângem că facem mereu chestii care nu ne plac.

Când, de fapt, e mai simplu decât credem să le mai și refuzăm uneori.

Așa că, data viitoare când nu vrem să facem ceva pentru că nu suntem siguri pe noi, haide să mai zicem și un „nu”. Și să evităm oportunitatea de a face acel lucru superficial sau prost. Nu ne ajută nici pe noi, nici pe cel care ne-a cerut să-l facem.

Hai să zicem „nu” atunci când simțim că e cazul să spunem „nu”. Și să nu ne fie frică de cuvântul ăsta, pentru că, de foarte multe ori, e super liniștitor să-l pronunțăm.

Merci, Ioana, acum hai apucă-te de treabă, că sâmbăta e scurtă.

Nu, mă duc să cumpăr cadouri.

Continue Reading

Ce am învãțat în anii de dupã școala generalã | Adicã de vreo 13 ani încoace

6f3e966883c8e4222ae786e0e3bc3a81

O sã încep prin a spune cã atunci când eram micã eram foarte slabã la matematicã. Deci mã credeam foarte proastã.

Eram și o tipã ștearsã, fãrã prea mult farmec și cu 0 încredere în mine, deci stãteam pe fundul meu, nu îmi plãcea sã ies cu nimic în evidențã și tãceam prea mult.

Nici la ora de românã nu excelam, mi-era fricã sã comentez opere literare ca nu cumva sã fi înțeles eu greșit ce zice autorul acolo. De scris nici nu mai zic, eram tãcutã și-n scris.

În fine. Am crescut și am mers la liceu. Vârsta: 14 ani. La timp ca sã prind primele secrete ale vieții.

Primii ani de liceu au fost foarte frumosi, plini de lectii si întâmplãri pe care nu cred cã o sã le uit vreodatã. Am început sã am încredere în mine, sã-mi exprim punctul de vedere, sã îmi fac prieteni si sã descopãr cã, de fapt, mã cam pricep cu vorbele. Am uitat cum e sã nu prea vorbesti si cum e sã stai în banca ta si am început sã vreau sã ies în evidentã. N-a trecut mult pânã sã realizez cã:

  • Prietenii nu vin mereu singuri spre tine, mai trebuie sã mergi și tu spre ei.
  • Sã nu fii bun la o materie de la școalã nu e o rușine. O sã fii extraordinar la altele.
  • Da, buletinul îl iei cu tine peste tot.
  • Dacã faci o tâmpenie și o ascunzi, tâmpenia crește cu fiecare minut în care e ascunsã.
  • Notele sunt importante doar dacã te fac pe tine sã te simți bine. Nu iei note pentru alții.

Astea au fost cam primele constatãri de adolescent super matur care m-au lovit prin clasele a 9-a și a 10-a. Vreo doi ani mai târziu, pe la finalul clasei a 11-a, am fãcut 17 ani si am învãțat, desigur, alte câteva lucruri inedite:

  • Nu existã clișee mai deranjante ca alea din filmele lui John Hughes.
  • Muzica rock salveaza minti.
  • E ok sã riști, dar dacã riști fãrã un plan de back-up, ești dator sã-ți asumi singur riscul, indiferent de rezultat.
  • În liceu chiar se scriu cele mai mișto povești și prietenii.
  • Da, e important sã te gândești din liceu cam ce vrei sã faci în viațã.
  • Și dacã te simți rebel poți, totusi, sã fii un om responsabil.
  • Dacã primești o minge în cap nu fugi, o iei și-o dai înapoi.
  • Timiditatea dispare ca prin farmec dacã-ți iei chitara și urci pe o scenã sau dacã-ți iei colanții negri și bagi un dans irlandez la un spectacol de Crãciun de la teatrul din oraș. Colanții, și genunchii la piept, ãia omoarã orice urmã de timiditate.

Iar astea-s doar câteva lectii decente, așa, la primul gând. Pentru cã adolescența trece repede și te trezești la facultate, cu niște responsabilitãți și un pas mai aproape de lumea realã. Și acolo mai înveți niște adevãruri crunte:

  • Dacã cineva îți spune cã are încredere în tine, fã bine și ai și tu.
  • Cu cât faci mai multe chestii, cu atât nu-ti mai e fricã de noi provocãri.
  • Povestile se scriu atunci când iesi din casã, cunosti oameni si înveti de la ei.
  • Nu e un capãt de lume sã ai restante la facultate sau la facturi, dar e un capãt de lume sã fii delãsãtor si sã-ti lasi responsabilitãtile pe seama altora.
  • Fã greseli si dupã aia râzi de ele.

Mã gândesc des la lucrurile astea si-mi dau seama cât am crescut. Si cum mã tot gândesc, îmi dau seama cã cel mai important lucru din ultimii 13 ani rãmâne, totusi, un sfat pe care mi l-am dat eu însãmi, atunci când am aterizat în America în 2012, singurã, dupã primul zbor cu avionul din viata mea care a durat 13 ore, cu un rucsac si un troler de carat si fãrã nici un mod în care puteam sã vorbesc cu ai mei în urmãtoarele câteva ore. M-am asezat pe o bancã în aeroportul din Denver, Colorado, la 20 de ani, si mi-am zis: nu mai lãsa pe nimeni sã-ti spunã vreodatã cã nu poti sã faci ceva.

Poti sã faci orice vrei, oricând vrei si oricum vrei. Numai sã-ti asumi cã ai fãcut-o.

Când eram în scoala generalã am fãcut o listã cu lucrurile pe care vreau sã le fac în viatã. Pe primul loc: sã ajung în America pânã la 20 de ani. Si am reusit sã fac asta cu ajutorul alor mei si al mãtusii mele, Leta, care mi-a sugerat atunci cã ar fi timpul sã plec si eu, in sfarsit, în America. M-a împins de la spate, mi-a împrumutat bani si am plecat. La 20 de ani m-am urcat în avion si am trecut oceanul. Exact asa cum scrisesem pe foaia aia in urma cu aproape 10 ani.

De atunci stiu sigur cã pot sã fac orice îmi doresc pe lumea asta. Iar azi mi-am dorit sã-mi amintesc lectiile pe care le-am invatat pana acum. Si bine am fãcut. Mai ales cã azi ar fi fost ziua de nume a Letei (o chema Nicoleta) si sunt sigurã cã, oriunde ar fi acum, îmi citeste clar blogul si e atentã la tot ce fac aici pe Pãmânt. Si cu sigurantã asteaptã nerãbdãtoare sã plec iar.

Dar pana plec din nou, mai zic doar asta: nu mai lãsati pe nimeni sã va spunã vreodatã cã nu puteti sã faceti ceva.

Cover photo: William Brinson

Continue Reading