Doua lucruri din ultima saptamana | Niste stari de liniste

14055765_579221335590826_136450174_n

A trecut ceva timp de când am stat ultima oară în fața laptopului, cu un document deschis în față și scriind în el tot ce-mi trece prin minte.

M-am tot luat cu altele, ba ajungeam mai târziu acasă și eram prea leneșă să mai fac altceva, ba mă băgam în pat și efectiv stăteam cu orele pe Pinterest sau pe Netflix (am văzut câteva filme și seriale simpatice în ultimul timp). Dar îmi dau seama că e timpul să mă ocup iar de scris, că îmi face bine. Și dacă ceva îți face bine, trage de lucrul ăla cu dinții.

Continue Reading

“You’re amazing. Don’t ever forget that.”

blog-11

Momentele în care nu mai ai deloc încredere în tine sunt anulate complet de niște cuvinte ca „You’re amazing. Don’t ever forget that.”

Zilele în care crezi că nu faci nimic bine, devin mai bune dacă te gândești ce îți dorești cu adevărat. Cum ar fi: „I have a rule in my life: If you have the opportunity to help somebody, you have to help them.”

Am auzit cuvintele astea zilele trecute. Primele îmi erau adresate mie. Și timp de câteva minute m-am simțit iar „amazing”. E frumos să te simți așa, să ți se amintească de ce faci ceea ce faci și cât de departe ai putea ajunge.

Următoarele cuvinte au fost adresate unei săli întregi, de aproape 2000 de oameni. Dar le-am simțit ca și când mi-ar fi fost adresate tot mie. Și m-au pus pe gânduri. Niște gânduri care nu se mai opresc. Și pentru care am început deja să lucrez.

De asta cred că momentele în care nu ai deloc încredere în tine sunt anulate de oameni care îți dau încrederea care-ți lipsește.

Continue Reading

Cateva randuri despre emotii si vise implinite

21951409_1739113039463073_1029953609_o
“N-ai cum să faci asta.”
Aceasta este o propoziție falsă.
“E greu să faci asta, dar dacă îți dorești atât de mult și te străduiești din tot sufletul, atunci o s-o faci”.
Asta e o realitate.
„Hai, lasă gânditul, lasă povestitul, pune mâna și fă.”
Acesta este un sfat.
Continue Reading

Bucuria momentelor de “acum”

IMG_8220

Am început să citesc ‘The little book of Lykke’, o cărticică despre fericirea danezilor și cum să facem să ne bucurăm și noi de fericirea din fiecare zi.

Îmi dau seama (nu doar din cauza cărții, ci așa, în general) că nu știu să mă bucur de momentele de ‘acum’. Am atâtea ocazii să mă bucur de câte un lucru și, pur și simplu, nu îmi dedic suficient timp și suficientă atenție acelui lucru. Și ajung să fiu frustrată de alte lucruri. Și să mă simt rău. Fizic și psihic.

Iar când se întâmplă să pierd momentele de ‘acum’, am observat că am trei motive pentru care fac asta:

1. Nu pot să îmi concentrez gândurile pe un singur lucru.

2. Mi-e teamă să nu apară ceva care să-mi strice bucuria, așa că prefer să fiu precaută.

3. Nu știu să mă bucur.

Deci, e timpul să uit de aceste motive absurde. De fapt, trebuia să uit de ele de ceva vreme.

Sunt conștientă că uitarea asta nu se întâmplă de pe o zi pe alta și că trebuie să am răbdare. E bine să ai răbdare. Problema e când și răbdarea asta începe sa fie frustrantă.

E un joc continuu al stărilor, cred. Și nu prea-mi place să mă joc, deci îl accept destul de greu. Dar cred că cel mai important este că sunt conștientă de toate lucrurile astea. Și ăsta pare a fi un început bun.

 

Continue Reading

Cea mai frumoasa energie din lume vine de la copii

34810731_2074818282559212_7332532222597005312_n

Sunt înconjurată de 422 de copii. 422.

Doi dintre ei sunt români – Victor și Maria – iar restul 420 sunt din alte 210 țări din toată lumea.

Stau 7 zile cu 422 de copii din Bahamas, Insulele Virgine Britanice, Africa de Sud, Mongolia, Algeria, Senegal, Argentina, Mexic, Puerto Rico, USA, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Republica Moldova, Serbia, Grecia, Croația și multe, multe alte țări și regiuni de pe glob.

Totul e pentru ‘Fotbal pentru Prietenie’, unul dintre cele mai mari programe de responsabilitate socială pentru copii din întreaga lume. Anul ăsta e cea de-a șasea ediție și cea mai mare de până acum.

Iar toate astea cu un motiv suficient de important: să ofere copiilor ocazia să învețe despre alte culturi, să interacționeze cu alți copii pe care nu au ocazia să-i întâlnească în fiecare zi și să se bucure împreună de evenimentul verii: deschiderea Campionatului Mondial din Rusia, de pe 14 iunie din Moscova.

Jocuri, meciuri amicale, certuri, mici reușite, noi prietenii și milioane de râsete si zâmbete se întâmplă zilele astea în Moscova. Și mă simt incredibil de norocoasă că am putut sa particip încă o dată în acest program și să contribui la organizarea acestui moment probabil unic în viețile celor 422 de copii.

Și, probabil, în viețile fiecăruia dintre noi, adulții care stau de vorbă cu ei în fiecare seară la cină despre cum au petrecut ziua, care îi încurajează să interacționeze cu cât mai mulți copii și să-i învețe despre România, care le fac poze ca să-și poată aminti mai încolo de toate zilele astea și care au emoții pentru fiecare activitate pe care o au copiii în fiecare zi.

În momente ca astea mă bucur că fac ceea ce fac și îmi iau din ele energia să merg mai departe.

 

Continue Reading

Sa faci lucrurile din timp nu e o rusine, ba chiar e super util

cropped-12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n-1.jpg

Am crescut cu ideea pregătirilor pe ultima sută de metri. Cu afirmația “mai sunt trei zile, e destul timp”. Iar ideea asta m-a urmărit cam în toate părțile – de la temele de la școală și până la pregătirile de la muncă sau bagajele pe care trebuie să le fac înainte de o călătorie.

Uneori mi-era rușine să spun că îmi făceam bagajele cu două zile înainte, de exemplu, fiindcă aveam impresia că par o tocilară. Sau că-mi făceam un proiect cu vreo trei zile înainte, în loc să stau trează o noapte. Dar mă simt mai liniștită dacă le pregătesc din timp.

La fel și la muncă. Mă simt mai stăpână pe mine dacă îmi fac o listă de dimineață (sau cu o seară înainte) cu toate lucrurile pe care le am de făcut și cu cele care nu sunt prioritare dar pe care vreau să le fac din timp. Și le fac. Pentru că mă simt mai liniștită.

Și e bine să te simți liniștit(ă). Faci mai multe lucruri și, de multe ori, chiar reușești să te bucuri de lucrurile astea. Și mare nevoie avem să ne bucurăm și noi de toate chestiile pe care le facem zilnic.
Continue Reading

3 lucruri foarte simple care am observat ca ma ajuta sa vreau sa ma ridic din pat dimineata

31530926_2023726314335076_4348329318305234944_n

Am zile în care știu că nu va fi bine. Nu îmi va fi bine încă de când mă ridic din pat. De fapt, încă de când deschid ochii pe la 4:30 dimineața și mă gândesc oare de ce trebuie să mă chinui iar până la 6, când sună ceasul.

Da, mă trezesc destul de devreme. Mi-a fost mai greu la început, dar cu timpul mi-am dat seama că oamenii care se trezesc devreme au mai mult timp să facă lucrurile cu care se pot lăuda la finalul zilei.

Uneori mă trezesc pe la 7. În zilele astea am impresia că pierd timpul.

În weekend-uri mă trezesc cam pe la 8:30. Dacă dorm mai mult, am impresia că am pierdut deja din timpul rezervat pentru mine.

Continue Reading

Momente nasoale care se intampla atunci cand n-ai chef de ele

blog 02

Mă gândeam zilele astea la momentele nasoale care se întâmplă fix atunci când nu ai chef de ele. Sunt multe și mă enervează rău de tot de fiecare dată când mă iau prin surprindere. Încep să fac o listă cu ele, pentru că sunt sigură că sunt la fel de enervante pentru fiecare dintre noi. Sau măcar așa ar trebui să fie :)

Momentan, eu încerc să-mi păstrez calmul și să nu-mi sară muștarul atunci când:

  • simt că adorm și am nevoie la toaletă
  • plec de acasă și am senzația că am uitat ceva în priză
  • mă așez super confortabil, pregătită de film sau vreun serial și îmi dau seama că am uitat telefonul în geanta care e în partea opusă a camerei sau, mai rău, pe hol
  • ma bag în pat, simt cum începe un vis fain și aud o muscă (mai ales vara)
  • car umbrela după mine 3 zile și nu plouă, apoi o las acasă în a 4-a zi și mă prinde furtuna
  • mă spăl pe cap și sunt în sfârșit mulțumită că îmi stă bine părul, apoi ziua mă duce în locul cu cel mai mult curent din București și se duce naibii toată treaba

Lista rămâne deschisă pentru că mereu apare ceva neprevăzut care e cam supărător.

Continue Reading

Cum inchei o zi mai lunga sau mai grea

IMG_8220

Cred că, de cele mai multe ori, noi hotărâm cum ne încheiem ziua. Și merităm să o încheiem așa cum ne place, ca să ne pregătim cum trebuie pentru ziua care urmează.

Când am zile mai grele sau care abia am așteptat să se încheie ca să ajung acasă și să dorm, încerc să-mi ocup orele de seară cu activități care mă relaxează și care îmi dau o stare de bine.

M-am gândit să scriu aici câteva dintre lucrurile pe care-mi place mie cel mai mult să le fac seara, iar dacă mai aveți idei de activități relaxante pentru a încheia o zi lungă le aștept cu brațele deschise.

Continue Reading

Cea mai mare frica din lume

14055765_579221335590826_136450174_n

Mă lasă fără aer.

Mă sperie mai rău decât singurătatea. Mă face să mă gândesc numai la tâmpenii. Ma îngrijorează constant și, de multe ori. fără motiv.

Mă enervează de nu mai văd bine. Mă face să nu am stare. Să nu-mi mai placă oamenii și lucrurile din jur. Să nu-mi mai placă nimic. Să mă cert din orice mic fleac.

Mă sperie și mă face să mă simt nesigură. Mă face să nu mai am pic de ambiție și energie. Mă seacă de idei.

E o frică pe care nu o doresc nimănui. Pentru mine, e cea mai mare frică din lume.

E plictiseala.

Continue Reading