Nu prea e timp de pierdut și prea e nevoie să folosim timpul cum trebuie

31562082_2023725521001822_8080572808091926528_n

Azi, la un moment dat, m-am gândit că nu prea m-am plimbat anul ăsta, că nu prea am făcut mișcare, că nu prea am citit, că nu prea am scris, că nu prea am dormit, că nu prea am făcut din lucrurile pe care îmi doream să le fac, că nu prea, că nu prea.

Și, la un alt moment dat, m-am întrebat ce rost are „nu prea-ul” ăsta? Poate că, pur și simplu, a trebuit să prioritizez alte lucruri în ultimele luni și din cauza asta, în mod evident, altele au rămas în plan secund. Dar, în orice secundă, pot să încep să recuperez din ele.

Nu prea am făcut din lucrurile de mai sus anul ăsta, pentru că nu prea mi-am acordat secunde pentru ele. Și secundele se transformă în minute, și minutele în ore, și uite așa se întâmplă lucrurile pe care ni le dorim. După ce mi-am dat seama (încă o dată) de treaba asta, mi s-au calmat dramele și mi-am văzut în continuare de treabă.

Așa că, în loc să mă gândesc la „nu prea-uri”, o să încep să „prea” fac din lucrurile astea care-mi lipsesc. Până când o să-mi lipsească alte lucruri și o să le fac și pe alea și tot așa. Nu prea e timp de pierdut, fiindcă fiecare secundă contează și e cazul să folosim și secundele astea cu înțelepciune. Na, zic și eu.

Continue Reading

Traseul gândurilor în călătoria cu autobuzul din seara asta. Adică ce am putut să scriu în drum spre casă.

IMG_8220

Am luat autobuzul spre casă în seara asta.

Am trecut pe la Universitate, pe la Facultatea de Drept, mi-am amintit că ar fi cazul să-mi ridic și eu diploma de disertație, am ajuns pe la Eroilor, Cotroceni, am văzut o terasă drăguță unde mi-ar plăcea să-mi pierd în gânduri o seară, am ajuns la Grădina Botanică, foarte frumos și verde acolo, m-am tot gândit la conversația pe care am avut-o azi cu Alexandra în drum spre Universitate, pe Calea Victoriei, am stat apoi un pic în trafic pe lângă Muzeul Cotroceni, am scris din greșeală că am “stat în tragic” și mi s-a părut tare, mai ales că vorbeam mai devreme despre trăsătura mea eternă de drama queen haha, stând în trafic mă gândeam ce bine mă descurc eu la pornirea din rampă, am ajuns apoi la Leu și mi-am amintit de cursurile de la master, tari vremuri, dar am trecut și peste amintirile din școală destul de rapid, am continuat drumul pe Iuliu Maniu, am recapitulat ce vreau să cumpăr de la magazin, m-am gândit dacă să și beau o bere, am decis că sigur că da, am văzut un Jeep super frumușel, vișiniu, și m-am gândit că mi-ar plăcea, a trecut autobuzul 69 pe lângă mine și mi-am amintit de anii în care am stat pe la Iancului, la un moment dat a urcat și s-a așezat lângă mine un domn serios, cu un ursuleț gigantic galben în brațe și m-am gândit cum să pun problema când va trebui să cobor, dar n-a mai fost cazul fiindcă am coborât înpreună și, după aia, încet, încet am pornit spre magazin și m-am tot gândit ce fain și lumină e afară, ce bine că mi-am notat ce vreau să cumpăr, că deja am cam uitat și, mai ales, ce bine că mi-am luat și gecuța de ploaie și vânt, că parcă fără ea mi-ar fi fost cam friguț.

Continue Reading

“Be part of the team”. Asta vă doresc și vouă.

68F0666B-6411-48CC-8B04-4D8C4F77A3C1

Azi o să fie despre programul de voluntariat în care-mi petrec timpul liber, anume programul de voluntari pentru organizarea evenimentelor EURO 2020 la București.

Și, pentru că a fost un weekend plin și foarte fain (primul weekend cu interviuri de recrutare) las aici câteva dovezi:

960C8A7D-9835-45C3-A706-CF065CCBE5A0

935D18C0-994C-43F0-B557-0A82F738AFB4

6E3A7BD0-4BAD-4A93-AB1A-05C40599ECB1

4624814F-ECD0-40C4-8743-467AB8657089

Detalii despre program și formularul pe care-l puteți completa dacă vreți să vă înscrieți, aici: http://volunteer.frf.ro

***poze făcute de voluntarii UEFA EURO 2020

Continue Reading

Lucruri de care avem nevoie în fiecare zi

blog 10

Am ajuns acasă de curând, mă pregătesc să fac o baie și să-mi fac niște paste, apoi să beau o bere și să dorm mult și bine, mulțumesc.

De aceea, dat fiind faptul că mor de somn și de foame, mă voi concentra în seara asta pe o listă simplă și scurtă cu lucruri de care simt că am (sau poate chiar avem) nevoie în fiecare zi.

  1. Încredere – că putem face lucrurile bine, chiar și atunci când avem emoții că nu suntem nu știu cât de pregătiți pentru ceva.
  2. Să ne dăm șanse la șanse – îmi zicea o prietenă mai devreme că uneori „șansele ni le dăm cu mâna noastră”. Și poate că ar trebui să ni le dăm mai des, nu știu.
  3. Să profităm de orice vorbă bună care ni se spune – și ni se zic destule, în fiecare zi. Numai că uneori suntem prea obosiți, concentrați pe alte treburi sau plictisiți ca să le auzim.
  4. Să luăm lucrurile pe rând – e bine, liniștitor, util.
  5. Soare – măcar puțină lumină, măcar o plimbare pe afară, măcar un aer proaspăt pe care să-l respirăm într-un parc.
  6. Zâmbete și râs nebun – măcar o dată pe zi, vă rog tare.
  7. Curaj – ca să lucrăm, să facem lucruri, să ne scriem povești de zis mai departe când o să fim mai bătrânei și cu mult timp de povestit.
  8. Iubire – să o primim sau să dăm. Oricum ar fi, hai să ne oferim zile cu iubire.
  9. Depășiri de limite – sigur că putem să ne depășim limitele, suntem super tari și super în stare să facem asta.
  10. Răbdare – pentru orice, răbdarea e cel mai bun cadou pe care ni-l dăm singuri.
Continue Reading

De ce m-am înscris în programul de voluntari pentru UEFA EURO 2020

B7E30E9C-7C72-4C4B-BC18-2F7AF595F0D1

În primul rând, ăsta este un subiect despre care am vorbit cu mai toată lumea care mă cunoaște.

În al doilea rând, relația mea cu voluntariatul a început acum vreo 7 ani și țin foarte mult la ea. Aș fi putut începe să fac voluntariat mult mai devreme, dar așa s-au aliniat planetele când eram în anul 1 de facultate și am nimerit la un eveniment organizat de PRIME Brașov (asociația studenților de la Comunicare și Relații Publice). Și se făcea că la acest eveniment oamenii se aflau și în plină recrutare. Drept pentru care, împreună cu alte trei prietene ne-am înscris în PRIME. Am fost recrutate în departamentele în care ne doream și așa a început relația noastră cu voluntariatul.

Faptul că m-am înscris în ziua aia în asociație e una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat până acum.

La câteva luni de la înscriere, am candidat pentru postul de Coordonator al Departamentului de PR, am luat acest post și, după încă un an, am candidat și pentru postul de președinte al asociației. L-am luat și pe ăsta.

Nopți albe, zeci de voluntari pasionați de comunicare cărora ne doream să le menținem vie pasiunea asta, o mulțime de evenimente la care am cunoscut oameni incredibil (cu o parte dintre ei am ajuns să lucrez astăzi în București), câteva luni de “work remote” și de coordonat voluntarii care aveau activități și în timpul verii (4 luni făceam planuri și articole din America și 4 luni verificam texte și postări pentru Facebook din Polonia). Nici nu știu câte amintiri am câștigat în PRIME, amintiri pe care le păstrez cu super drag azi și pe care mă bucur când am ocazia să le povestesc și altora.

Toate amintirile astea m-au convins să o iau de la capăt anul ăsta și să mai fac voluntariat o perioadă. Iar când prietena mea Diana mi-a scris prin ianuarie că se ocupă de coordonarea voluntarilor pentru organizarea meciurilor de la EURO 2020 în București și m-a întrebat dacă nu vreau să fiu și eu voluntar, m-am gândit că e fix ocazia de care aveam nevoie.

Astfel că, de prin februarie încoace lucrez voluntar cu niște oameni foarte foarte tari – cu unii mai des, cu alții mă văd doar pe la anumite evenimente, dar fiecare dintre cei pe care i-am cunoscut în programul de voluntari pentru EURO sunt niște oameni extrem de muncitori, pasionați de voluntariat și super dornici să facă lucruri faine.

Deși mă știu drept un om responsabil și tocilar de felul meu, cu voluntarii de la EURO am învățat și câteva chestiuni noi, pe care încerc să le folosesc și în timpul pe care nu-l petrec cu ei:

  • Doar dacă ești cu adevărat pasionat de un lucru îl poți face cum trebuie și fără să simți că e o povară sau “doar un task în plus”. Iar dacă simți totuși lucrurile astea, poate că voluntariatul nu e pentru tine, iar asta e foarte ok, important e să nu faci lucrurile doar ca să fie făcute. Ca-n viață.
  • Nu vorbim doar de pasiune, ci și de curiozitate, deschidere și chef de muncă. Pentru că da, voluntariatul înseamnă muncă și e nevoie să-ți dedici timp și răbdare ca să faci asta fără să primești bani, dar pentru niște beneficii pe care de obicei e cam greu să le obții din altă parte. Iar mare parte din beneficiile astea sunt sutele de amintiri și momente petrecute cu colegii.
  • Echipa e definită de oamenii care fac parte din ea. Oameni diferiți, dar cu un scop comun. Cred că prin voluntariat se formează unele dintre cele mai puternice echipe pe care le cunoaște societatea umană.
  • E super important să fii mulțumit(ă) de tine la finalul zilei. Indiferent ce faci în timpul zilei, să fii seara happy pentru cum a decurs ziua e un sentiment super liniștitor.

Și astea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care mă bucur că le experimentez datorită implicării în programul de voluntari pentru EURO 2020.

Și, dacă vreți să faceți lucruri tare faine, m-aș bucura să ne întâlnim în program și să fim voluntari împreună. Formularul de înscriere în program și toate informațiile despre activitatea voluntarilor sunt aici.

Mă bucur că am scris despre experiența asta. De mult timp mă gândeam s-o povestesc, deși, de data asta, am făcut-o pe scurt. Mai povestim și-n perioada următoare cu siguranță. Mai în detaliu, mai cu povești ale voluntarilor din echipă, mai cu experiențe faine pe care le trăim ca voluntari.

Până atunci, să ne odihnim și să ne bucurăm de tot ce facem. Că așa-i bine și frumos.

Continue Reading

Lucrurile care contează noaptea, când e furtună

14741705_1295944923779889_1756914311_n

M-am trezit azi noapte cu un tunet urât și un fulger serios în fața geamului. Apoi, pentru că marele copac de lângă bloc se mișca mult prea tare și nu prea elegant, n-am mai putut să adorm în următoarea jumătate de oră, cam așa.

În acele minute de trezire bruscă, începusem  să mă gândesc la prea multe lucruri. Cum fac să adorm la loc? Oare o să cadă copacul? Plouă sau doar tună și fulgeră? Oare mâine o să fie frig? Oare ce mai am de făcut mâine? Sper să nu-mi uit laptopul acasă. Oare mi-a expirat abonamentul la metrou? Sper să mă trezesc la timp. Ce să mănânc mâine? Oare se sperie pisoiul care e acasă de furtuna asta? Oare acasă e furtună? Sau poate doar plouă normal. Cred că frate-miu acum a terminat munca. Ce repede trece timpul. Joi e DOR Live.

Continue Reading

Fiecare trebuie să găsim lucruri care să ne ocupe orele alea în care nu avem chef să facem nimic

A2BDC6FF-61D1-43D8-8CE3-AF111C9A570F

Poftim titlu.

Ce vreau e să spun e că am câteva lucruri care mă ajută să mă deconectez după o zi de muncă (sau o săptămână de muncă) și pe care vreau să le scriu și aici, că poate mai sunt alții ca mine.

Here I go:

  • Cel puțin două episoade din Dark în fiecare seară aduc ce-i mai bun într-o săptămână. Dark (pe Netflix) e serialul meu preferat și evident că l-am devorat săptămâna trecută după ce a apărut sezonul 2. Nu știu ce naiba o să fac în următorii 1-2 ani până apare sezonul următor. Cred că mă uit iar la primele două sezoane, că și așa m-am cam pierdut printre lucruri și personaje.
  • Acum că am început să scriu iar zilnic, o parte din seară îmi e ocupată cu diverse teme pe care le urc pe blog. Best time in the world. Exact asta fac și acum.0
  • 30 de minute de mers pe jos sunt printre cele mai bune 30 de minute din lume.
  • Uneori, când nu prea am chef să fac nimic, sau sunt supărată sau obosită și nu pot să dorm, mă duc în bucătărie și îmi fac ceva de mâncare. Numai faptul că îmi fac de lucru mă scoate un pic din plictiseală și timpul trece mult mai bine.
  • Muzică. Multă și tare.
  • Sau o carte ori niște articole pe teme care mă interesează.
  • O tură pe Pinterest – e o super terapie.
  • Planificarea unei excursii – pentru mine e unul dintre cele mai faine lucruri din lume, mă super entuziasmează și relaxează.
  • Un pahar cu vin, o bere sau niște ceai.
  • O listă cu lucrurile bune din ziua/săptămâna respectivă, ca nu cumva să le fi uitat.
  • Un telefon dat cuiva care te ține de vorbă și-ți face bine.
  • Niște ore bune de somn. Singurul care chiar lasă în urmă lucruri deja întâmplate.
Continue Reading

Așteptările peste așteptări sunt masca sentimentului de dezamăgire

31658000_2023725534335154_6758041022036443136_n

Sunt unul dintre oamenii ăia puțini de pe planetă care sunt caracterizați de un cuvânt care mie, personal, nu-mi place deloc: calm.

Sunt și unul dintre oamenii ăia destul de mulți de pe planetă care, contrar așteptărilor, nu reacționează bine la nervi și la dezamăgiri.

Și-atunci, care-i relația între astea două de mai sus?

Simplu: gradul crescut de calm pe care-l suportă organismul meu în momente mai mult sau mai puțin tensionate.

Mă gândeam zilele astea, care sunt, de fapt, principalele motive care provoacă momentele astea tensionate în care nu mai poți să-ți păstrezi calmu? Oricât de expert ai fi tu în păstratul calmului.

Concluzia la care am ajuns: așteptările prea mari. În legătură cu orice.

Așteptările mult prea mari sunt principala sursă a dezamăgirii și mă enervează grav acest lucru.

Continue Reading

Dacă aș putea să merg în viitor, ca-n Dark de pe Netflix, cum ar arăta timpul meu?

9b559a1ebe7034dcde518c54b4a8d1a2

Am scris aseară în jurnal și azi mi se pare potrivit să reproduc aici exact ce mi-au debitat mințile aseară. Mi se pare că seara e cel mai ciudat timp pentru minte.

„S-au întâmplat multe de când am scris ultima dată aici (adică de vreo trei săptămâni). Mi-am pus aparat dentar, mi-am făcut șuvițe blonde (prima dată în 10 ani când am avut tupeu să-mi fac mai mult la păr decât să-l tund), am stat panicată să nu pățească pisoiul Leo nimic când l-am lăsat pentru prima dată la babysitter-ul Răzvan (da, pe pisoiul nostru îl cheamă ca pe Messi, sau ca pe DiCaprio, cum doriți să credeți), am reînceput să citesc, am fost la sală, am condus, nu am mai mâncat carne, m-am hotărât care e locul în care vreau să plec în călătoria pe care vreau s-o fac singură în perioada următoare și am reînceput să vorbesc mult prea mult despre aproape orice. Mă surprind singură când mă uit în urmă și văd câte chestii s-au întâmplat într-un timp destul de scurt. Când trece timpul? Când am timp să fac tot ce vreau să fac? Ce înseamnă, totuși, să “ai timp”? Cum adică “să ai”? Gen, fiecare avem timpul nostru? Nu ne folosim toți de timpul tuturor, de fapt? Dacă aș putea să merg în viitor, ca-n Dark de pe Netflix, cum ar arăta timpul meu? Câți ani aș avea? Aș avea tot șuvițe blonde? La ce serial m-aș uita? În ce colț al lumii aș trăi? Sau oare nici n-aș mai exista, fiindcă voi fi murit de mult? Cine știe. Poate o să scriu mai des în perioada următoare. Ar fi bine. Cine știe.”

Continue Reading

4 obiceiuri dubioase pe care le recunosc fără teamă sau rușine

31641920_2023725661001808_1573861147524726784_n

Un titlu puternic. Numai bun să înceapă primul 30-day writing challenge de anul ăsta. Da, nu știu ce a fost cu mine în ultimele câteva luni, dar e cazul să revin la obiceiurile nu foarte vechi, dar foarte bune. Iar scrisul zilnic e unul dintre ele.

Evident că am dat fuga pe Pinterest după teme de articole și m-am bucurat să găsesc zeci de idei tare simpatice. Încep, așadar, unul dintre proiectele mele preferate cu o mini-listă de 4 obiceiuri dubioase pe care le am și de care nu pot să scap.

1. După ce închid orice ușă trebuie să o verific de trei ori și să-mi spun în minte că e încuiată. Încep în forță cu obsesia asta pe care o au destul de mulți oameni pe lumea asta și care ne ocupă mult prea mult loc în minte. E parte din OCD-ul meu, iar trucul cu repetarea unei mantre de liniștire l-am învățat de la psihoterapeuta mea de acum vreo doi ani și mi-a ușurat viața enorm de mult. Înainte să mă învăț cu el, stăteam uneori și câte 6-7 minute (la un moment dat am stat vreo 10) apăsând pe clanță în fața ușii și începând să plâng de nervi că nu pot să plec de acolo fără să mă gândesc dacă am încuiat sau nu. Nu erau vremuri bune. :)

2. Dorm cu șosete în 99% din zilele anului. Iar în restul de 1% trebuie să fie 30 de grade noaptea sau mai mult. Nu suport să am picioarele reci și dacă simt cumva frig la picioare s-a dus fericirea mea. Drept pentru care, șosetele sunt prietenele mele cele mai bune.

3. Îmi reîncarc bateriile doar stând un timp singură. E singurul mod prin care pot să îmi recapăt energia și să mă pun pe picioare în perioade mai grele. Sunt o combinație între introvert și extrovert, iar dacă în momentele de maximă presiune fac față oricărui lucru dacă am în jur oameni cu care mă simt confortabil, în momente de șoc, supărare, frică sau emoție, singurul lucru care mă pune pe picioare e timpul pe care-l petrec singură. De asta, o dată la ceva timp, îmi rezerv câte un weekend în care să fiu doar eu cu mine.

4. Mă atașez foarte tare de lucruri. Yes, lucruri, nu doar oameni. Pixuri, creioane, agende, genți, telefoane, laptopuri, haine, jucării etc. Odată ce un lucru mi-a plăcut foarte mult și mi-a ușurat cumva viața, nu mai pot să-l las. Iar dacă-mi dispare cumva, sufăr enorm după el. De asta, camera mea de acasă e încă plină de cărți, agende si alte obiecte pe care le am de cel puțin 15 ani. Sunt o ciudată atașată de chestii, știu.

Iar astea sunt doar primele 4 obiceiuri mai ciudate care mi-au trecut acum prin minte. Și nu prea-mi mai e rușine cu ele. Pentru că na, oameni fiind, avem dreptul să fim și ciudați. Mă rog, și căței fiind avem același drept. Dar nu mă bag acolo, că nu-i în aria mea de expertiză.

Continue Reading