Overthinking de luni, 8 dimineața, cam așa

E luni, 8 și un pic dimineața, cam așa. Ies din apartamentul de la etajul 6 în care locuiesc de doi ani și un pic, duc gunoiul, am noroc să vină liftul repede și să nu fie ocupat de vreo 6 oameni la fiecare etaj de sub mine, mă mai uit o dată la mine în oglinda din lift, ajung la parter, ies din bloc, merg pe aleea de lângă bloc, mult prea liniștită pentru o astfel de dimineață, mă gândesc „ce tare, ce bine m-am mișcat”, mai am cam jumătate din drumul până la metrou și mă gândesc iar. Ce zi faină o să fie, mulțumesc pentru vremea ok și pentru trezirea bună.

E altă luni. 8 și un pic dimineața, cam așa. Ies din apartamentul de la etajul 6 în care locuiesc de doi ani și un pic, uit să duc gunoiul, parcă toți oamenii din bloc s-au gândit să ia liftul fix la ora asta, mă mai uit o dată la mine în oglinda din lift, „ce naiba e cu fața ta și cum pisici ai uitat iar să te dai cu parfum??”, ajung la parter, ies din bloc, merg pe aleea de lângă bloc, începe ploaia fix când ies de pe alee, mă gândesc „super, iar n-am umbrelă”, mai am cam jumătate din drumul până la metrou și mă gândesc iar. În puii mei, fir-ar să fie, ce zi de căcat, iar mi-am uitat laptopul acasă, întoarce-te, Ioana, ce naiba facem fără el? Laptopul e munca.

Mai e o luni. 8 și un pic dimineața. Cam așa. Ies din apartament, stau la etajul 6 de câțiva ani, dar cui îi pasă? Duc mâine gunoiul, n-am timp acum. Cobor pe scări. Ahahaha, da, sigur, wtf, hai, liftule, că mă grăbesc. M-am dat cu parfumul ăla norocos, mi-am făcut și două dungi la ochi, sunt bine. Ajung la parter, ies din bloc. Am laptopul? Am. Am umbrelă? N-am. Aia e, m-a mai plouat în viață și uite unde-am ajuns. Mă gândesc. Mai am cam jumătate din drumul până la metrou. Mă gândesc iar. Ajung la metrou. Mă gândesc iar. Urc în metrou, schimb metroul, cobor din metrou, ies pe bulevardul pe care-mi fac plimbarea de dimineață cam în fiecare zi. Ce zi. Ce zi. Mă gândesc iar.

Continue Reading

O banchetă dubioasă dintr-un restaurant din centrul orașului

În primul rând, dați play la asta și ascultați pe repeat. În al doilea rând, o să zic o poveste.

Acum mai mulți ani,  într-un oraș nici prea mare, nici prea mic, două fete stăteau pe bancheta acoperită cu o imitație dubioasă de piele a unui restaurant din centrul orașului. Vorbeau despre una și despre alta, despre chestii interesante și altele deloc interesante. Una dintre ele plângea, cealaltă vorbea prea mult. Erau prietene și colege într-o asociație de studenți, proaspăt numite în câte o funcție din board-ul asociației.

Fetele noastre își petrecuseră ultimele săptămâni făcând planuri, învățându-și noul rol, cunoscându-și mai bine colegii și încercând să mențină în picioare povestea asociației, o poveste foarte faină, de altfel. 

Continue Reading

Orice am fi facut de dimineata pana acum

Am fost beteagă weekendul ăsta (și încă sunt, mă mai ține câteva zile), drept pentru care n-am fost în stare să fac multe lucruri. Iar asta a fost super bine. Pentru că mi-am petrecut timpul făcând lucruri care-mi plac mult și pe care nu le fac pe cât de des mi-aș dori, din prea multe activități pe care țin din suflet să le fac în zilele în care mă pot mișca și vorbi ca un om.

Iar lucrurile astea sunt simple: cititul unei cărți, statul în pat și uitatul la filme cu o ciocolată caldă lângă, dormitul mai mult de câteva ore pe noapte, scrisul și învățatul unei limbi noi, de care, ca niciodată, încă nu m-am plictisit.

Cam așa au fost astea două zile. Cu o dietă strictă de supe și iaurturi (că altceva nu pot să mănânc), cu patru filme văzute și câteva episoade din You și cu încă niște pagini de traduceri și scriere în turcă. Cu cea din urmă nu mă grăbesc, fac lucrurile încet, încet, ba exerciții de gramatică și vocabular, ba traduceri pentru diverse texte (în special poezii și melodii). Încet și cu perseverență, o să termin anul capabilă să port măcar câteva dialoguri utile, zic eu.

În fine, ideea e că am văzut în agenda de anul trecut, în care am o listă cu teme despre care să mai scriu atunci când mă mănâncă mâna, una care sună cam așa: “ce înseamnă o zi productivă”.

Și, nefăcând mare lucru azi și ieri, mi-am dat seama că o zi productivă nu e doar aia în care tai 20 de lucruri de pe lista ta de 25. Ci, poate fi foarte bine și aia în care apuci să faci lucrurile pentru care n-ai suficient timp sau energie în zilele în care tai de pe listă.

Adică, o zi productivă poate fi chiar și ziua de azi. Orice am fi făcut fiecare dintre noi de dimineață până acum.

cover photo: pexels

Continue Reading

M-am luat cu altele și n-am apucat să dau copy-paste la ce mi-am scris zilele trecute în Notes

Deschide ochii, că altfel nu vezi ce chestii faine poți să faci.

Dorește-ți să faci lucruri și fă-le, nu sta să le-aștepți, că ele nu vin așa, că vrei tu.

Dacă nu te miști și nu ieși din zona de confort, o să rămâi frustrat de prea mult confort.

Spune când cineva te rănește. Și dacă nu te ascultă și nu iau în serios ce ai zis, atunci e cu atât mai bine că le-ai zis.

Nimicurile ne supără, e normal, nu suntem singurii și nici nu suntem speciali dacă ni se pare că ne supărăm din nimicuri.

Nimeni n-are timp, așa e lumea în care trăim. Dar chiar și așa, timpul ți-l organizezi singur. Timpul nu mai e de mult o scuză.

Dacă ceva nu merge bine, yes, e foarte posibil să fie și vina noastră. E ok.

Continue Reading

Un pahar cu țuică fiartă, un cozonac și niște vin

De când eram mică, maică-mea își făcea iarna țuică fiartă. Și nu doar ea, mai toată familia mea are obiceiul de a bea țuică fiartă când e frig afară. Și nu doar fiartă, obișnuim să bem litri de țuică de-a lungul anului, că așa-i la noi. Se bea. Dacă mergi la noi la țară, la Sânmihaiul de Pădure în Mureș, nu pleci fără măcar 3-4 pahare de vinars, asta dacă ești începător, desigur.

În fine. De când eram mică am știut că dacă mergi la cineva în vizită primești sigur țuică. Dar mie nu-mi plăcea. Era prea multă, de aia am crescut și m-am lansat în ale vinului. Nu plec din nici o vizită fără câteva pahare cu vin de casă. Că așa am crescut, cu oameni care nu te lasă necinstit și se asigură că servești ceva, dacă tot te-ai dus pe la ei.

Dar ăsta nu e un text despre băutură. E despre mai multe.

Ar putea fi, de exemplu, despre ce înseamnă un pahar de țuică la timpul lui. Un pahar micuț, umplut cu tărie, cu un pahar micuț de apă lângă el (dacă-ți trebuie, că dacă ești viteaz și călit o duci și fără), niște oameni în jur care și ei ciocnesc o țuică într-o atmosferă așa faină, de zici că ești acasă. Așa am învățat eu – țuica înseamnă acasă.

Ar mai putea fi, de exemplu, un text despre întoarcerea la amintirile din copilărie sau tinerețe. Despre lucrurile care au dat naștere acelor amintiri, despre oamenii alături de care le-ai trăit, despre cum te-au făcut să te simți.

Sau ar putea fi un text despre bucuria de a trăi în prezent, despre șansa de a trăi noi amintiri alături de oamenii care îți sunt aproape. Că poate mâine n-or să mai fie atât de aproape.

Oricum ar fi, m-am gândit că nu există mod mai bun de a încheia vacanța decât cu un text scurt despre ce a însemnat ea. Oameni, mâncare, băutură, plimbări, poze, filme și lecții de turcă. O vacanță bună. Cu țuică, vin, tone de mâncare și amintirea unor oameni buni.

Acum gata, hai, să începem treaba. Că suntem pregătiți.

Continue Reading

2019

Salut!

Ăsta e ultimul text din 2019. Un rezumat al anului, așa cum mi-am rezumat fiecare an din 2012 încoace. Un an impar, așa cum îmi place mie.

Un an în care

Am scris mai puțin decât în toți anii de până acum.

Am văzut patru țări noi.

Am făcut din nou voluntariat.

Am început să învăț limba turcă.

Am cunoscut oameni noi și incredibili.

Nu am văzut decât 10 filme.

Am avut insomnii mai des decât de obicei.

M-am supărat din prea multe motive. Unele fără nici un sens.

Am mers într-o excursie cu familia în țară după foarte mult timp în care n-am prea mai fost pe nicăieri împreună.

Mi-am făcut multe planuri pe care o să le duc la bun sfârșit în anul care vine.

Am luat carnetul de șofer.

Mi-am pus aparat dentar.

Am trecut prin prima intervenție chirurgicală din viața mea.

Mi-am făcut șuvițe blonde.

Iar astea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut și trăit anul ăsta. Nici nu am mai multe de zis. Îl aștept pe 2020 pentru un plus de experiențe și povești de zis mai departe.

Continue Reading

Anul ăsta am învățat

nimic nu se întâmplă fără un motiv și că, uneori, noi suntem motivul;

oamenilor care au încredere în tine nu le e frică să-ți arate asta;

e ok să greșești, nu e ok să te învinuiești la nesfârșit;

am încredere în intuiția mea, că e acolo și chiar are dreptate;

nu-mi fie frică de schimbare, că uneori e bună;

să am curaj să fac și să învăț lucruri noi, în timp ce spun “nu” altora pe care nu le vreau sau de care nu am nevoie.

cover photo: pexels

Continue Reading

Greșeli nefăcute, lucruri nespuse și gânduri negândite încă

Acum câțiva ani, eram pe un drum din statul Montana, nordul Statelor Unite, în mijlocul unei păduri cu pomi foarte înalți, într-o dubiță Scooby Doo style, cu vreo șase oameni pe care îi cunoscusem cu vreo două luni înaintea acestei excursii prin pădure. Era toiul verii, luna august, ora 11-12 noaptea, iar noi ne întorceam dintr-o excursie de o zi în Bozeman, Montana, unde una dintre fetele din dubă își făcuse un tatuaj, unul dintre băieți fusese muștruluit și aproape amendat de un polițist pentru că nu avea 21 de ani și îl însoțise pe un alt băiat în Walmart, de unde acesta voia să ia niște sticle de bere – pe care desigur că nu le-a mai luat până la urmă, și unde fusesem în vizită la o cunoștință a unor alte fete și băieți din aceeași dubă, unde am văzut pentru prima dată în viața mea un pat cu saltea cu apă, în care m-am afundat în ultimul hal timp de vreo două minute și a fost unul dintre cele mai faine lucruri din vara aia.

Continue Reading

O dramă de trei ore

Acum două nopți am dormit tare prost. Și puțin. Motivul: pisoiul nostru de la Brașov a dispărut pentru câteva ore.

Când am ajuns acasă joi seară, aveam nu știu câte griji și gânduri legate de ce am de făcut, cu ce am întârziat și cu ce nu, cui trebuie să-i trimit nu știu ce și cum fac să termin tot ce-i urgent până la final de săptămână.

Apoi am vorbit cu mama și mi-a zis că pisoiul nostru (de la Brașov) nu a venit în casă. Era 9 seara, dar zicea că s-a mai întâmplat să apară un pic după 10. Cum noi stăm la curte în Brașov, ai mei îl mai lasă pe afară, dar el mereu vine să doarmă în casă și, oricum, în general stă pe lângă casă și în locuri în care îl găsești ușor, iar când mai pleacă prin diverse părți apare mereu înapoi dacă-l strigi de câteva ori. Dar aseară nu era de găsit.

Deci, dă-i cu îngrijorări și plânsete (din partea mea), că unde-i pisoiul, dacă a pățit ceva, dacă s-a prins în vreun pom sau în vreun spațiu strâmt și nu mai poate să coboare? Nu de alta, dar e fraier și îi e frică de înălțime, dacă se urcă în pomi sau pe acoperiș sau în locuri mai înalte, trebuie să-l dea cineva jos.

Era aproape 12 și eu le tot scriam lui mama și lui frate-miu să văd dacă a apărut pisoiul. Nimic. Până când, în final, și-a amintit frate-miu că noi avem și-un beci și s-a dus să-l caute și acolo. Cineva închisese ușa de la beci și pisoiul stătea acolo de ceva timp. Trei ore mai târziu, l-au luat pe blănos și l-au dus în casă.

În astea trei ore nu am văzut decât pisoiul ăsta în fața ochilor și nici măcar nu eram acolo ca să-l caut și eu. Ce urgențe sau griji sau lucruri de făcut să mai existe?

Am trecut prin drama asta de trei ore, la finalul căreia mi-am dat seama, încă o dată, care-s grijile care contează cu adevărat. Cele care chiar au legătură cu lucruri și ființe la care ții mult. Restul, oricare ar fi ele, trec. Astea rămân și dor cam tare.

Dacă aveți pisici, căței, papagali, orice alte animale, sigur că vă faceți griji pentru ele și vreți să le fie bine. La fel ca și cu părinții, bunicii, frații și surorile, iubiții și iubitele, prietenii și prietenele, colegii și colegele. Ne facem griji și ținem la oamenii de lângă noi. Iar la finalul zilei, când e întuneric și cam frig, doar ființele astea la care ținem trebuie să mai conteze. Atât.

Continue Reading

3 lucruri care mi-au intrat azi in minte si pe care trebuie sa le scriu pana nu e prea tarziu

O să fiu super rapidă și la obiect, că-s în metrou, scriu și am impresia că toată lumea din jur se uită ce scriu eu în telefon și e super incomod și awkward și gata, astea-s cele trei de azi:

  1. Ioana, nu mai amâna lucruri! Fă-le când trebuie, fie că-i vorba de muncă, prieteni, sănătate, școală sau orice altceva. Nu e ok cu amânatul, nu e ok deloc, e enervant și te stresezi ca naiba mai târziu.
  2. Ioana, keep calm și gândește orice idee îți trece prin minte, înainte să o arunci mai departe. E ok să fii impulsivă, dar nu mereu, fiindcă lipsa analizei ideilor ne face să ne stresăm mai tare mai târziu și nu-i ok, nu ne place stresul, yuck.
  3. Ioana, mai riscă, ce naiba. Dacă nu riști, ce naiba povestești nepoților când să zicem că o să ai 80 de ani? Huh? Povești plictisitoare? Wtf? Nepoții trebuie să afle despre greșeli și riscuri și cum învățăm și creștem noi frumos cu ajutorul lor.

Asta-i lecția de azi. Scurtă. Dar poate rămâne în minte.

Continue Reading