O s-arunc o monedă în fântână pentru dorința mea

Stau de vreo jumătate de oră în parc și nu pot să zic că observ lucruri super ieșite din comun. Eu asta fac când merg în parc singură sau când ies la plimbare cu playlisturile mele în urechi. Observ.

O tipă foarte mișto aleargă ture de parc împingând căruciorul copilului cu o mână și ținând lesa unui beagle superb cu cealaltă mână. #goals

O doamnă bine își plimbă cățelul care s-a oprit să-și facă nevoile și, fiind cumva destul de aproape de ea, a început să-mi povestească despre igiena cățelului. Am ascultat atentă, nu știi când ai nevoie să cunoști informațiile astea sau să le dai mai departe.

Înainte să vin în parc m-am dus să-mi iau o cafea și, stând la coadă să-mi aștept cafeaua, am observat tricoul foarte frumos cu “Pisces” al tipei din fața mea. Părea un pic down sau plictisită, așa că i-am făcut semn și i-am spus că-mi place tricoul ei și că și eu sunt Pești. A fost foarte surprinsă să m-audă și a început să râdă, afirmând tare în coada de la cafenea “CEA MAI TARE ZODIE!!”. Eh, cu asta am mixed feelings. Suntem mișto noi, Peștii, dar nu știu ce să zic atunci când n-ai doar soarele în Pești, dar și ascendentul, cum am eu. Hipersensibilitatea vieții mă ucide lent 🙂 

Câteva persoane aleargă în jurul meu. Altele stau pe iarbă, niște copii joacă șotron. Am jucat și eu acum vreo lună, într-o seară în Moghioroș, cu niște părinți și copii. Încă mă descurc!

Și, totuși, ce fac eu azi? 

Tocmai am mâncat un croissant cu unt și beau cafeaua mea mare, m-a apucat scrisul – mare lucru, mai ales că n-am mai scris pentru mine de aproape doi ani – și mai am la mine un ziar și-o carte, să-mi fie duminica bună.

Niște bicicliști își fac loc printre deja prea mulții oameni din parc, iar o fată tocmai s-a dat jos de pe bicicletă și s-a așezat pe iarbă, stă oleacă pe internet sau ceva.

E fain și cald afară, 27 de grade azi, m-am trezit târziu și am decis că azi mă mișc încet. E a doua duminică la rând pe care mi-o rezerv pentru mine. Iar de data asta sunt complet singură. Am timp suficient să-mi spun chestii și să mă cert un pic. Dar nu prea tare, mai mult cred că o să mă iubesc azi, fiindcă tare mi-a fost dor de mine așa. 

Mi-aș dori ca toată lumea să se iubească azi. Și mereu. Așa mișto ar fi. O s-arunc o monedă în fântână pentru dorința mea. 

Continue Reading

Gânduri care n-au neapărat o direcție, dar au vrut să fie scrise

Săptămâna asta, din punctul meu de vedere, a început miercuri. Practic, luni și marți n-au existat pentru mine. Din mai multe puncte de vedere, care nu-și au neapărat rostul de a fi povestite vreodată.

Și totuși, cumva, s-au întâmplat până la urmă toate zilele din săptămâna asta și am ajuns să trăiesc sâmbătă dimineața cu o cafea super bună (fac niște cafele excelente în ultimul timp, când mă hotărăsc să pun mâna și să le fac, evident), cu muzică plângăcioasă sau, din contră, cu rockul și punkul adolescenței mele (mi-am început dimineața cu The Veils și acum brusc Clash took over).

În sfârșit, ca să fie treaba treabă, toată săptămâna mi-au apărut în paginile internetului pe care le urmăresc cu interes numai articole și videouri despre motivație, cum să ai răbdare cu tine însuți, cum să îți iei timp pentru tine, cum să vorbești mai puțin, cum să vorbești mai mult (chiar și asta mi-a apărut, am râs un pic), cum să nu te arunci cu capul înainte, cum să aștepți și de ce răbdarea e un secret care merită zis mai departe. Lucruri din astea, normale și utile. Dar de care merci, n-am nici un chef. Nici măcar nu are sens să mai zic ce meme-uri tot văd pe Instagram zilele astea. Cineva lucrează acolo sus și vrea să mă învețe lecția numărul 77757657 din viață, dar, din păcate, săptămâna asta nu m-am dus la școală. Poate recuperez lecția săptămâna viitoare.

Când eram mică am învățat să mă ascund când eram supărată și ceva nu era ok. Se întâmplau lucrurile, le lăsam așa, nu ziceam nimănui nimic și cumva ele treceau.

Niște ani mai târziu mi-am dat seama că lucrurile astea nu trec niciodată de tot, de fapt. Și la un moment dat am început să nu mă mai ascund, să le scot în evidență, să discut despre ele. Am prins niște curaj.

Alți ani mai târziu, fără să vreau, am început să arăt prea mult, prea des, când ceva nu era ok. Timp de doi ani jumate, mai exact, dacă erai în jurul meu știai clar când lucrurile nu merg bine. O să le fiu recunoscătoare pentru totdeauna celor care au fost acolo, au știut lucrurile astea, nu au înțeles întotdeauna, nu au avut răbdare întotdeauna, și, totuși, au rămas. U the best.

Prin etapele astea am învățat multe lucruri despre mine. Azi simt când ceva nu e ok înainte să se dovedească a nu fi ok. Și cumva mă pregătesc. Iar când lucrurile devin mai grele, mai triste, mai supărătoare, de multe ori vorbesc despre ele, râd de ele, le las să fie parte din viața mea, deși e al naibii de greu și de enervant și mă seacă de energie numai gândul că sunt în viața mea.

Dar întotdeauna învăț ceva din ele și apoi continui drumul.

Săptămâna asta, din punctul meu de vedere, a început miercuri. Dar recuperez io și lecțiile de luni și marți. Doar nu degeaba sunt o tocilară. Încă. Și pentru totdeauna.

*cover photo: pexels.com

*cover song: una dintre piesele mele, de la băieții mei, dați play, că trebuie

Continue Reading