De Paște, partea a 2-a

A doua zi de Paște începe cu o cafea, niște felii de cozonac, un serial, două și pregătiri intense pentru plecarea spre bunicii din partea mamei.

Pe la 1, cam așa, ajungem în fiecare an la bunici. Nici nu intrăm bine, că bunicul ne servește cu whisky sau țuică. Dacă vrem ceva mai lejer, are și vișinată sau afinată, iar în anii mai buni chiar și caisată sau lichior de mentă.

Nu știu cum se face, dar în fiecare an când ajung la bunici de Paște mă pălește o foame de nu mai pot, chiar și cu tot cozonacul de dimineață. Așa că, de obicei, sunt cam prima care începe să mănânce.

Ca și la bunicii din partea lui tata, și aici se pun pe masă câteva gustări fără carne, pentru că na 🙂

Așa se face că la mamaia am descoperit una dintre gustările mele preferate din toată lumea – ciupercile cu maioneză, pe care le iubesc și le ador și mi le-am făcut și eu anul ăsta de Paște. Tot la ea am descoperit un sufleu de broccoli deosebit, pe care-l mănânc până nu mai pot în fiecare an. Desigur că mi l-am făcut și anul ăsta, să nu sar peste tradiție. Ah, și nu pot să sar partea de aperitive fără să menționez ouăle umplute, care-s plăcerea eternă a lui frate-miu de fiecare dată când venim aici.

La mamaia ne strângem, de obicei, cam 10-12 oameni. Suntem noi – 6 oameni, cei doi bunici, văru-miu și iubita lui, unchiul și mătușa. De cele mai multe ori vine în vizită și verișoara lui mama. Avem un neam foarte mare de ambele părți ale părinților (numai bunică-mea din partea lui tata a avut 11 frați). Dar despre asta povestim altă dată.

În sfârșit, pe la momentul în care terminăm de mâncat aperitivele și ne turnăm primul pahar cu vin (unchiu-miu se ocupă de vin, de obicei), se întâmplă de multe ori să găsim vreun film la televizor. Aici se construiesc două tabere: aia care se uită la film printre toți oamenii și gălăgia de acolo (mă regăsesc în tabăra asta, de obicei) și aia care povestește, pune muzică, zice bancuri și dansează (tabăra asta e condusă de bunică-mea și maică-mea, aceste petrecărețe ale familiei). Uneori li se alătură la dans cele două mătuși, tata, unchiu-miu. Restul nu prea servesc.

Când dansul provoacă foame, vin ciorba, friptura și sarmalele. Din nou, subsemnata e prietena garniturilor de pe masă și aștept cu interes punctul culminant al zilei, și anume „Vreți o cafea?”

Așteptarea mea nu durează mult, pentru că la mine în familie se mănâncă repede și cu poftă. Deci imediat s-a eliberat zona pentru prăjituri și cozonaci. Aici tradiția e așa: predomină cozonacul cu mac (de fapt, la mamaia am descoperit eu prima dată cozonacul cu mac și de atunci nu există sărbătoare în familie fără el), iar în afară de cozonac mai avem cam 2-3 de feluri de prăjituri – una cu napolitană și caramel cu nucă (ăsta-i fel obligatoriu de desert la mamaia) și a doua e neapărat o prăjitură cu ness – fie una cu pandișpan, fie tot cu foi de napolitană, dar umplutură de ness. Uneori avem ambele feluri.

Desigur că toate astea se mănâncă cel mai bine cu o ceașcă de cafea. Și mamaia scoate repede ceșcuțele, mama se ocupă de cafea, eu inspectez de fiecare dată ceșcuțele – drept pentru care am și plecat cu două ceșcuțe de acolo de-a lungul timpului. Îmi beau cafeaua turcească din ele zilele astea, ce să vezi 🙂

O tradiție faină pe care o aveam în unii ani era să ne uităm împreună la Sissi, Împărăteasa Austriei, filmul din 1955. Nu știu cum se făcea, dar dădeau la TV filmul cam în a doua zi de Paște în fiecare an. De la un timp nu-l mai dau.

La bunici stăm până destul de târziu în fiecare an, în jur de 8, plecăm. Lor le place să stăm cât mai mult, să ascultăm muzică, să ne uităm la TV, să bem vin, să povestim. Și, desigur, când se face ora de plecare, nu există să ieșim pe ușă cu mâna goală – mereu avem la pachet gustări și cozonac. Că na, cine naiba plecă dintr-un loc fără cozonac cu mac? Mie mi se pare un lucru imposibil.

Vizita la bunici din a doua zi de Paște e un eveniment important pentru noi. Fiindcă e unul dintre puținele momente din an în care ne întâlnim atâția oameni la un loc. Și pentru bunici contează foarte mult.

Anul ăsta ne-am făcut cu toții alte tradiții, că în viață trebuie să te adaptezi și la bine, și la greu. Totuși, trec ele, greutățile. Important e să ne gândim la chestiuni faine și să ne bucurăm de ele, chiar și de la depărtare. Așa cred eu. De asta mi-am petrecut dimineața gândindu-mă cum ar fi fost azi la masă la bunici.

În sfârșit, tocmai ce am terminat prima cafea și prima felie de cozonac de azi, pe o coloană sonoră perfectă pentru aceste vremuri. Afară e înnorat, gri, frig și ud. A plouat azi-noapte. Îmi place ploaia, îmi place vremea asta. Mă face să cred că și a doua zi de Paște va fi o zi ok.

Continue Reading

De Paște, partea I

Nu sunt acasă de Paște anul ăsta (prima dată din toată viața mea) și acest lucru mi se pare cel puțin ciudat. Așa că azi și mâine, prima și a doua zi de Paște, adică cele două zile în care la mine acasă se întâmplau niște tradiții de familie cu care ne-am obișnuit cu toții și de care cred că ne e cam dor anul ăsta, o să reiau în câteva paragrafe ce înseamnă Paștele pentru mine.

E mai mult un ajutor pentru mine, ca să petrec Paștele așa cum trebuie. E mai greu acum, dar nu recuperăm noi când trece balamucul? Stai să vezi numa.

Ei, să încep, zic. Acasă avem niște tradiții simpatice de Paște. În primul rând, imediat ce ne trezim în dimineața de Paște, tata ne dă câte o linguriță de Paște cu vin. Apoi, bem repede o cafea și, eventual, mâncăm puțin cozonac, după care mergem la masă la bunica din partea lui tata.

Bunică-mea pregătește mereu mult mai multă mâncare decât e nevoie. Pune pe masă toate rețetele obligatorii de Paște, plus alte câteva platouri pentru Ioana (ghici care Ioana?), platouri fără carne, mai exact o selecție bună de brânză, salată de vinete, salată a la russe și legume. Practic, toată lumea de la masă are ce mânca. Asta-i important.

Masa începe, fără excepție, cu un păhărel de țuică, sau, pentru cei care nu prea tolerează această băutură cu tradiție, câte un pahar cu gin. Se dă noroc, se zice „Hristos a Înviat” și se continuă cu spartul ouălor. Fiecare ia câte un ou și ăsta-i momentul în care începem oficial să mâncăm.

După ce terminăm aperitivele luăm o pauză scurtă de la mâncare, în care butonăm televizorul și ne punem câte un pahar cu vin.

Urmează, desigur, părțile 2, 3 și 4 ale mesei: ciorba de miel sau supa (în ultimii ani a existat și alternativa supei, deoarece subsemnata și mielul nu se agreează absolut deloc), friptura de miel și de pui (pe vremea când mâncam pui, aveam și această opțiune în meniu) și, desigur, sarmalele. Când urmau părțile 3 și 4 eu de obicei eram plină de la toate gustările pe care le mâncasem, așa că mâncam doar garnitura. Uneori nici pe asta, rămâneam cu vinul și vorba, că astea mi se potrivesc mie cel mai bine la mesele de familie.

Imediat după sarmale urmează una dintre întrebările mele preferate din toată lumea. „Cine vrea cafea?” Simplă, scurtă, pusă exact la timp.

Desigur că se face cafea, se aduce unul dintre seturile de ceșcuțe de cafea ale mătușă-mii, se toarnă cafea și se umple masa rapid cu vreo 2 platouri cu prăjituri și încă vreo două platouri de cozonaci. La cozonac treaba e foarte complexă: există clasicul „cu nucă”, urmat de un alt clasic, „cu rahat” și, pentru că obsesia mea cozonăcească și plăcerea mea cea mai mare a fost, este și va rămâne cozonacul cu mac, avem, desigur, și această a treia variantă pe masă. Îmi place de mor cozonacul cu mac simplu, adică fără nimic în plus (ex. rahat sau stafide), doar că buni nu se poate abține și mai adaugă câte o mică surpriză în el (de obicei stafide), așa că am acceptat și această variantă și mă bucur la fel de mult de ea.

Se mănâncă prăjituri și cozonac, se bea cafeaua și se mai toarnă un pahar cu vin. Nu am cum să nu zic că ăsta-i momentul meu preferat din tradiția de la buni: cozonacul și cafeaua, urmate de încă niște pahare cu vin și fel de fel de discuții. Practic, e momentul în care începe povestitul și cum, Doamne iartă-mă, să nu mă implic activ în orice înseamnă povestit?

Se petrec, deci, alte câteva ore cu vin, țuică, bere, dulciuri, poate încă o cafea. Se povestește, se butonează televizorul – uneori găsim câte un film sau câte o emisiune simpatică și stăm și ne uităm cu orele. Alteori, bunicul se așază pe canapea și face sudoku, moment în care ne ridicăm și noi de la masă și unii merg să doarmă un pic, alții să citească, alții la Netflix, alții la diverse alte activități. Anul trecut, de exemplu, după masă m-am băgat direct la Grand Prix-ul de Formula 1 care era programat în ziua de Paște. Anul ăsta, yok, cum ar zice turcii 🙂

Ce alte activități am avut de Paște de-a lungul timpului?

  • În liceu mi-am descoperit cartea preferată din toate timpurile, pe care am început s-o citesc chiar în ziua de Paște – De veghe în lanul de secară.
  • Când eram mici am primit cadou de Paște un iepuraș. L-am botezat Jenny. Și ziua respectivă a fost doar despre acest pufos.
  • În vreo doi ani ne-am jucat Saboteur cu părinții și bunicii.
  • Când eram foarte mici, fiindcă știam că vine iepurașul și iepurașul cu siguranță nu intra în casă, el lăsa cadourile mereu doar în curte, eu și frate-miu ne pregăteam câte un mic cuib în grădină, iar iepurașul, ce să vezi, ne lăsa cadourile fix în cuiburile pe care le pregăteam. Ce bine se orienta el, mă.
  • Ascultam muzică și scriam. Asta pentru că eu foarte rar pot dormi ziua (trebuie să se întâmple ceva extraordinar și să cad din picioare de oboseală, altfel nici o șansă).

Ce fac în ziua de Paște anul ăsta?

  • M-am trezit la 6:40 și am moțăit până pe la 8.
  • Tocmai ce am terminat de băut o cafea turcească și am mâncat o felie de cozonac cu mac de la buni – am primit prin curier un cozonac mare, cu mult mac și, desigur, niște stafide presărate prin el:)
  • Scriu acest text care se pare că va fi mai lung decât am preconizat
  • Urmează să mă uit la Cartea Junglei pe Antena 1.
  • La prânz o să-mi fac un platou asemănător cu ce mâncam acasă și o să mănânc primul ou roșu pe anul ăsta (vopsit cu mâna mea, superb a ieșit, superb!). O să beau un păhărel de țuică și apoi niște vin. S-a asigurat bunică-miu că nu-mi lipsesc vinul și țuica nici anul ăsta.
  • O să transmit urări, povești, mesaje.
  • Vreau să citesc – mai am puțin și termin al doilea Elif Shafak.
  • Probabil după prânz mai beau o cafea.
  • O să urmăresc cerul, că am înțeles că va ploua zilele astea, dar încă nu se arată nimic ploios.
  • O să fac probabil și o lecție de turcă.
  • O să stau, o să ascult muzică, o să vorbesc la telefon, o să mănânc și o să beau. Practic, o să petrec această zi cum le-am petrecut și pe restul de până acum.

Asta-i ziua de Paște. O zi ok, bună, cu sănătate. Și asta-i cel mai important. Dar deja mă pregătesc pentru partea a doua a tradițiilor de Paște, care urmează mâine. Mergem la bunicii din partea mamei, unde-i altă poveste, cam aceleași tradiții, dar cu o colecție în plus de bancuri și muzică de pe cd-urile vechi ale bunică-mii.

Continue Reading

Jurnal de dimineață de stat în casă de o lună încoace

Dragă jurnal,

Astăzi m-am trezit la 7:20, am făcut un workout fain de 25 de minute, mi-am făcut o cafea și am mâncat fulgi de ovăz cu o banană. Am început bine, nu? Așa zic și eu.

Am mâncat, a fost bun, am băut cafeaua, m-am uitat la un vlog scurt, le-am scris alor mei, le-am trimis fetelor poza cu Leoncin a zilei, m-am dat cu cremă și cu serul ăla fain fără de care chiar nu mai pot să trăiesc și m-am uitat pe Fb și Insta la memories, că-s pline de surprize astea două. Dar se pare că nu s-a întâmplat nimic deosebit azi în trecutul meu, asta e. Am mai stat un pic și mi-am pregătit playlistul de ascultat azi în orele de lucru. M-am hotărât că azi îmi fac paste cu ton, că n-am mâncat ton de vreo două săptămâni.

Ah, cum era să uit, îți dai seama?? Am făcut și câteva lecții de turcă pe Duolingo, am terminat nivelul basic, merit felicitări.

În fine, hai că te las, încep treaba, că dimineața am avut mereu cel mai mare spor. Cred că-s ca melcii ăia care apar după ploaie și când ieși dimineața din casă nu mai vezi pe nimeni pe trotuar în afară de ei, care deja își văd liniștiți și cu spor de treaba lor. Adică încearcă să meargă înainte. Și de multe ori reușesc. Dacă nu sunt striviți. Eu sper, totuși, că n-o să fiu strivită. Nici măcar din greșeală. Aș fi tristă după aia.

Hai, pa, ne auzim!

cover photo: eu, în 2015, pe aleile Muzeului Astra din Sibiu. 

Continue Reading

Importanța bugetului de la o lună la alta | 3 categorii de buget din viața mea

Am acest subiect de o deosebită importanță pe care îl voi detalia un pic azi.

În fiecare lună, după salariu, evident, îmi fac bugetul pentru perioada următoare. Am acest obicei de vreo 5 ani încoace, de când m-am mutat în București și trebuia să-mi gestionez cumva finanțele, ca să nu rămân în fundul gol, cum s-ar spune. De atunci, mi-am luat un caiet pe care îmi notez în general care sunt cheltuielile majore pe care le am, care sunt cheltuielile opționale și care sunt banii care mi-ar rămâne după aceste cheltuieli.

Cum în ultima perioadă cheltuielile s-au mai înmulțit (pentru că și prioritățile mele în viață s-au mai înmulțit și, de cele mai multe ori, ca să le îndeplinesc am nevoie de bani), bugetul meu a suferit câteva mici modificări: nu mai am „cheltuieli majore și cheltuieli opționale”, ci le-am înlocuit cu „cheltuieli urgente, cheltuieli secundare și nive to have”.

La cheltuieli urgente intră, de obicei, chiria, facturile, cheltuielile legate de sănătate (controale, intervenții, tratatemente etc.).

La secundare am cheltuieli legate de ce mai fac în timpul liber, iar categoria asta e împărțită în alte câteva categorii: cheltuieli de călătorie (inclusiv drumurile până acasă la Brașov, nu doar călătoriile prin străinătate sau alte orașe), diverse ieșiri (în oraș, la film sau operă, mai nou) și cheltuieli pentru evenimente speciale (aici intră orice zi de naștere, nuntă, botez sau alte evenimente la care mai merg de la o lună la alta).

Nu în ultimul rând, nice to have-ul implică lucruri pe care chiar le consider „nice to have”. Adică nu mi le doresc neapărat în acest moment, dar le tot adaug pe liste de cumpărături și, din când în când, îmi mai iau câte ceva de pe listă. Categoria asta cuprinde cam tot ce înseamnă haine, cărți, Uber (îl consider nice to have, pentru că îmi place mai mult să merg pe jos sau cu metroul decât să stau în mașină, pentru că mi-e rău de mașină și prefer să apelez la acestea doar dacă e musai), anumite pofte de dulciuri sau comenzi de mâncare acasă etc.

Singurele care nu intră în nici o categorie sunt cosmeticele, pe care le cumpăr oricum dacă am nevoie, nu le dedic nici un buget separat sau ceva.

Alături de cele de mai sus, mai am o categorie pentru „cheltuieli neprevăzute”. De multe ori se întâmplă să intru și în bugetul dedicat acestor cheltuieli, cum s-a întâmplat în ultimele câteva luni. Astea sunt cam cele mai nasoale cheltuieli, pentru că sunt atât de neprevăzute, încât uneori te cam iau prin surprindere și trebuie să le reziști. Na, greutățile vieții, ce să le mai faci.

Nu zic că împărțirea mea e cea mai bună sau că este atât de utilă încât mă ajută să îmi gestionez extraordinar de bine finanțele. Sunt zile și zile, așa cum sunt luni și luni sau cheltuieli și cheltuieli. Însă, ce vreau să zic prin textul ăsta, este că am învățat cât de important e să reușesc să-mi țin în frâu cheltuielile și să mă descurc cu tot ce am de făcut și cheltuit. Nu primești mereu ajutor din afară, de asta e important ca măcar în cea mai mare parte a timpului să fii conștient de ce ai și cum poți folosi ce ai cât mai bine.

Atât. Mă întorc la activitatea de duminică și la cafeaua cu alune pe care a adus-o frate-miu din țări străine.

Cover photo: Pexels

Continue Reading

Până și-n pauze putem avea liste cu lucruri de făcut

Eu, cel puțin, am. Nu-mi place să pierd timpul, mă demoralizez grav când fac asta, așa că mi-am făcut la un moment dat o listă cu lucruri pe care e bine să le am la îndemână și să le pot face atunci când iau câte o pauză. Asta, ca să nu stau cu orele să mă gândesc ce să fac ca să profit de pauza respectivă. Cu cât stau mai mult să mă gândesc ce să fac, cu atât pierd timpul și trece pauza.

Așa că, pentru pauze lungi sau scurte, mi-am făcut următoarea listă. Și parcă altfel trece timpul.

*o sesiune de cumpărat doar “small rewards”; adică lucruri pe care mi le-am dorit și am tot amânat să mi le iau, din varii motive

*un film de toamnă, cu popcorn și un pahar cu vin; știți ‘Scandal’? Serialul în care protagonista își încheia zilele de muncă lungi și grele cu un castron cu popcorn și un pahar cu vin roșu? Exact ce ziceam, merităm astfel de momente și sunt perfecte după perioade cu stres

*o plimbare; serios că nu văd metodă mai bună de relaxare toamna decât o plimbare printre culorile astea superbe de afară

*o sesiune de meditație

*un somn lung

*o sesiune de gătit și discutat cu prietenii, familia, cineva care știm că ne ajută să dăm refresh gândurilor

*lumânări parfumate și o carte

*o ciocolată caldă; sau măcar o ciocolată

*o cafea bună, din aia cu zahăr sau sirop sau ce Dumnezeu ne mai trebuie nouă ca să ne simțim răsfățați

*o carte faină, care ne-a plăcut mult când am citit-o, sau una nouă, care să ne scoată un pic din cotidian

*o sesiune de curățenie; știu, nu sună deloc a pauză, dar în momentele stresante serios că nu există metodă mai bună pentru deconectare decât frecatul mobilei, schimbatul așternutului, sau spălatul vaselor

Continue Reading

Cum ne trezim motivați în fiecare dimineață?

Păi, cum adică? Nu ne trezim plini de viață dimineața? Nu așa e normal? Să sune ceasul, să te ridici din pat și să te duci la muncă fără să te mai gândești la nu știu ce griji ai mai avea tu așa, în general?

Păi, nu, nu așa e normal. De fapt, dacă e să fim sinceri, ne trezim dimineața fix cu toate grijile alea pe care le avem noi în general, fie că au legătură cu munca, sau cu viața noastră personală sau, cine știe, poate chiar cu viețile altora.

Și atunci, cum să facem, totuși, să nu ne mai trezim atât de îngrijorați? Să luăm fiecare zi ca pe ceva nou, așa cum ar trebui să facem? Ca să încerc să n-o iau razna, eu mai fac din lucrurile de mai jos:

  • Seara, îmi rezerv măcar o oră în care să fac fix ce vreau eu – mă uit la un serial, butonez TV-ul, mănânc ceva ce nu ar trebui să mănânc în mod normal, citesc, vorbesc la telefon, fac o baie lungă, beau ceai sau ciocolată caldă sau na, vin, spăl vase, scriu, îmi fac ordine prin sertare.
  • Încerc, pe cât posibil, să îmi fac de cu seară o listă cât mai completă cu tot ce am de făcut a doua zi, ca să mă trezesc cu gândurile măcar un pic aliniate.
  • Îmi închid netul cu măcar jumătate de oră înainte să dorm (da, ideal ar fi să-l închidem cu o oră înainte de somn, dar realitatea mea arată altfel)
  • Mă ridic din pat imediat ce sună alarma dimineața, fără snooze sau alte minciuni nevinovate cum că aș mai avea timp să dorm un pic.
  • Beau cam jumătate de litru de apă imediat cum mă trezesc, până să mănânc sau să beau cafea (dacă nu beau destulă apă dimineața, începe să mă doară capul tare).
  • Prioritizarea este o zeiță a liniștii. Iar eu o ascult cu atenție. Încerc să fac prima dată lucrurile grele, urgente și care necesită mult timp. Pentru că e mai important să îmi prioritizez urgențele de dimineață și apoi să-mi limpezesc mintea cât de cât.

Oricum ar fi, e imposibil să nu avem dimineți și seri în care ne rod grijile. Trăim într-o lume a pretențiilor și a lucrurilor făcute “acum”, iar de multe ori e normal să ne simțim copleșiți. De aceea, poate o rutină care să ne facă plăcere ar fi cea mai bună pastilă de motivație dimineața. Și rutina mea mai dă rateuri uneori, dar în general ajută și, de aceea, o să continui să-mi petrec zilele cu ea.

Continue Reading

Am învățat să fac 10 lucruri atunci când n-am chef să fac nimic

Energia vine și pleacă, nu ne trezim zilnic cu același nivel de energie și nu ne petrecem fiecare zi la intensitate maximă. Uneori nu vrem să facem asta, alteori nu putem. De aceea, m-am gândit de multe ori la momentele în care m-am simțit lipsită de energie și cum am reușit, totuși, să trec peste ele și să-mi recapăt pofta de viață, dorința și energia de a merge mai departe în diverse situații.

Am descoperit că, de fiecare dată când mă simt mai rău, nu am chef de nimic și mă trezesc dimineața gândindu-mă că nu vreau să fac lucrurile pe care urmează să le fac, mi-am dezvoltat anumite obiceiuri care mă ajută să-mi mai recapăt cheful și energia. 10 dintre obiceiurile astea, în continuare:

Continue Reading

Jurnal de vacanță #1 | E 7 dimineața, ce facem cu viața noastră??

O trăim frumos și cu ochii larg deschiși, desigur.

Sunt în aeroport, aștept să zbor la Amsterdam, beau o cafea de la Ted’s și pe un scaun mai la stânga e un tip care seamănă cu Mirel Rădoi. Are pe el o cămașă cu palmieri, mănâncă un sandviș, ține telefonul în mână și se tot uită la el ca și când trebuie să primească vreun mesaj extrem de urgent sâmbătă dimineața, la ora 7. Prietena lui, o tipă micuță, cu o geantă Michael Kors și o tunsoare adorabilă, e super drăguță și simt că e posibil să mă holbez un pic cam tare la ea. Răzvan s-a dus să fumeze.

M-am pregătit sufletește pentru o trecere de la 35 de grade la vreo 20, cât vor fi zilele astea prin țările în care ajung.

S-a întors Răzvan, mi-am suit oleacă picioarele pe el, să-mi admire mai bine ciocatele de vrăjitoare (de fapt, niște balerini simpatici din H&M, dar el preferă să le numească mai puțin prietenos fiindcă nu știe ce faine și comode sunt, dar mă rog).

Urmează o ultimă zi de vară bună, zic. Să fie petrecută așa cum merită, cu plimbări, râsete și soare. Se anunță de bine la 7 dimineața.

p.s poza de cover e de pe lângă lacul Como, o frumusețe de loc în care am ajuns anul trecut. 

Continue Reading

Miercuri, din oră-n oră

Azi m-am gândit să scriu unreal-time article. Adică, în fiecare oră scriu ce fac, ce gândesc, ce idei am. Și la final văd ce iese.

7:00 – ora de trezire zilnică, azi am întârziat-o cu un snooze de 10 minute

8:00 – sunt în metrou, ascult Revisionist History (un podcast foarte mișto, pe care îl super recomand), merg spre birou și mă gândesc să-mi iau o cafea de la Ted’s

Continue Reading