Cateva adevaruri si noua mea carte preferata

31658000_2023725534335154_6758041022036443136_n

Mulțumesc, Ovi. Că mi-ai împrumutat noua mea carte preferată.

Am terminat ieri de citit „Un bărbat pe nume Ove” și a fost ca un refresh de care aveam nevoie.

Minunat scrisă și cu o poveste pe care mi-aș dori să o fi gândit eu, cartea o să-mi rămână în suflet drept o lecție despre obișnuință, iubire și importanța de a încerca să-ți dai o a doua șansă.

„E greu să recunoști că ai greșit. Mai ales când ai greșit vreme îndelungată.”

„Omul găsește o cale să trăiască pentru viitorul altcuiva.”

„Nu că Ove ar fi murit când se dusese Sonja. Doar că a încetat să mai trăiască.”

„Pe tristețe nu te poți baza. Când oamenii nu o împărtășesc, îi desparte.”

„După moartea lui taică-su, începuse să împartă oamenii între cei care fac ce trebuie și cei care nu fac. Oameni care fac și oameni care doar zic că fac.”

„Dar Ove nu știe exact când a devenit așa de tăcut. Poate că începuse să vorbească mai mult în gând. Poate că o lua razna. Era ca și cum nu mai voia să-i audă pe alții vorbind, pentru că se temea că zgomotul pălăvrăgelilor o să-i șteargă amintirea vocii ei.”

Doar câteva pasaje care mi-au plăcut foarte, foarte mult. Iar cartea e plină de astfel de pasaje.

Așa că mă opresc aici, nu mai zic nimic, le păstrez în minte și mă bucur că le-am descoperit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *