Zic multe lucruri în fiecare zi. Mai bune, mai puțin bune, uneori chiar stupide. Și seara, când mă pierd pe străzi, îmi amintesc de obicei lucrurile prostești pe care le-am zis în cursul zilei. Nu mi le-aș aminti și eu pe alea bune, ci trebuie să-mi umplu mintea cu propriile prostii. Fiindcă na.
Mi-am amintit ieri cea mai mare prostie pe care am spus-o vreodată. Dar mare de tot. Cred că era 2014. Și toamnă.
Nu mi-a plăcut anul 2014, abia așteptam să treacă odată, să fie 31 decembrie și să știu că mâine e alt an, altă poveste.
În fine. Era, deci, o zi de toamnă, septembrie. Și stăteam tolănită pe-o bancă în Piața Sfatului (eram încă în Brașov), împreună cu o prietenă. Vorbeam despre cum urma să plec la București peste o lună și plănuiam când să vin acasă, ce să mai facem în zilele dinainte să plec și chestiuni din astea importante. Era chiar ziua în care ne-au filmat cei de la Antena 1 Brașov stând tolănite pe-o bancă în Piața Sfatului și ne-am văzut la TV, într-o știre care nici nu mai știu la ce o fi fost.
Era o zi bună, mă simțeam oleacă sfătoasă. Vorbisem mult în vara aia, așa că toamna m-a prins plină de vorbe înțelepte. Și na, am mai dat una. I-am zis lui Mihii, foarte sigură pe mine, că „viața e frumoasă din doi în doi ani”.
Cea mai mare prostie pe care am spus-o vreodată. O mai gândisem de câteva ori în anul ăla, dar atunci a fost prima dată când am scos-o pe gură.
M-am mai gândit de câteva ori la cuvintele astea, m-am gândit și dacă au vreo semnificație sau doar le-am aruncat așa, într-o zi în care tot ce puteam să fac era să stau tolănită pe-o bancă. Și încă nu am explicație pentru ele. Dar mă întristează de fiecare dată când mi le amintesc, iar ăsta nu-i semn bun. Fiindcă viața e, totuși, frumoasă în fiecare an.
În anul ăla mi-a intrat bine în minte o expresie pe care mi-o spunea tata când eram mică și ziceam tâmpenii: „măsoară-ți cuvintele”.
Acum, doi ani mai târziu, mă mai trezesc uneori amintindu-mi o ieșire la cafea, niște biscuți și o întrebare de spart gheața:
– „Deci, Ioana, viața e frumoasă din doi în doi ani, huh?”
