Cele 7 lucruri super bune de săptămâna asta

blog 02

Am văzut noul sezon din La Casa de Papel și simt că e momentul să fac iar o trecere prin lucrurile bune pe care le-am trăit în ultima săptămână. Ca să-mi amintesc că, oricât de mici ar fi, trăim multe, multe momente faine și e important să ni le amintim și să le prețuim pe toate.

Cele de săptămâna asta au fost despre rezultate, timp liber și pepene. Cam așa:

Luni | Am descoperit că mai am o sticulță de mastika (o băutură grecească bună rău, din care mi-am luat și eu o mică provizie din vacanța în Grecia). Drept pentru care, am încheiat ziua de luni cu două păhărele de mastika și am dormit foarte, foarte bine. Mai fac de-astea.

Marți | Am mers spre casă pe jos și aproape de miezul nopții am început să mă uit la Stranger Things. Un lucru care m-a bucurat, dar care a dus și la un alt lucru care nu m-a bucurat la fel de tare, anume o noapte aproape albă care m-a făcut să nu mă mai pot trezi atât de devreme dimineața. Și să dorm pe mine a doua zi. Mă rog, mai fac și de-astea.

Miercuri | Am avut una dintre cele mai productive zile la muncă din ultima perioadă. M-am super bucurat.

Joi | M-am super bucurat miercuri pentru că toată productivitatea a dus la o zi la fel de bună și joi. Ceea ce a fost minunat. Sunt genul de om care se îngrijorează și panichează atunci când rămâne în urmă cu lucruri, iar productivitatea din astea două zile au contribuit mult la starea mea de bine.

Vineri | Sezon nou din Casa de papel pe Netflix. Dacă nu aș fi răcit de la vreun aer condiționat pe care l-am întâlnit în ultimele zile, m-aș fi bucurat mai tare de seara de vineri.

Sâmbătă | Al doilea weekend de interviuri pentru programul de voluntari pentru UEFA EURO 2020. În plus, după interviuri am băut un ceai minunat la Infinitea și pentru 10 minute am uitat un pic că tușesc și mă doare gâtul.

Duminică | Am dormit vreo 10 ore. Asta-i tot ce contează azi.

Să ne auzim cu bine și o săptămână de acum încolo.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *