Chiar există lucruri pe care le putem controla singuri

27141012_1891524930888549_429480502_o

Citeam un articol despre lucruri pe care poți să le controlezi în viața asta, chiar dacă uneori ai impresia că te-a lovit ghinionul și lucrurile sunt așa cum sunt fiindcă cineva invizibil vrea ca ele să fie așa.

Și mi s-a părut foarte adevărat. M-am gândit un pic la toate lucrurile pe care mi le reproșez în fiecare zi (și pe care le reproșez altora) și partea faină e că pe cele mai multe le-aș putea controla singură. Doar că, de cele mai multe ori, nu am tăria și hotărârea de a face asta. E simplu și știu chestia asta. Prefer să las lucrurile să se întâmple, în loc să trag de mine și să controlez măcar o mică parte din modul în care se întâmplă.

Știu la ce am de lucrat, am început de câteva luni să lucrez cu mine la diverse aspecte, dar e nevoie de timp și răbdare. Tocmai de asta am făcut o listă cu lucruri pe care le putem controla singuri. Ca să mi le amintesc și să-mi intre și mai bine în cap. Pentru că sunt simple și adevărate.

Putem controla

  1. Ce spunem (știm cu toții expresia „m-a luat gura pe dinainte”)
  2. Ce gândim („overthinking” e o realitate care ne macină mult prea mult, dar din fericire există remedii și pentru ea)
  3. Ce facem
  4. Cât de mult muncim (sau cât de puțin ne străduim să muncim)
  5. Ce vrem (necesități, priorități…)
  6. Și, că tot veni vorba, ce prioritizăm (iar aici vin asumarea și responsabilitatea)
  7. Ce scriem (public, privat, oriunde)
  8. Cât de repede ne deschidem în fața oamenilor (sau cât de repede ne închidem în noi)
  9. Ce mâncăm, bem, gustăm
  10. Cum ne tratăm corpul
  11. Cum ne petrecem timpul
  12. Ce oameni alegem să avem în jur
  13. Cui spunem primul „bună dimineața” în fiecare zi
  14. Cum ne purtăm în public (și cum ne purtăm atunci când suntem singuri)
  15. Cât de în serios ne luăm
  16. Cât de tare ne supărăm
  17. În ce alegem să credem

Și mai sunt multe alte lucruri, probabil voi mai adăuga atunci când mă voi lovi de ele. Până atunci, lucrez la cele de mai sus și învăț.

Contról sn [At: DICȚ. / V: (Trs sf / Pl: ~oále și (înv) -uri / E: fr controle1 Verificare permanentă sau continuă a unei activități, situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *