Cu cata deschidere privim in timp lucrurile care ne dureau cand eram mici

21951409_1739113039463073_1029953609_o

Zilele de naștere petrecute singuri.

Insultele și miștourile de la școală.

Dificultatea de a vorbi cu oamenii.

Greutatea de a ne face prieteni noi.

Rușinea de a ieși la tablă.

Frica de a lua o notă mică.

Durerea unei respingeri la vârste mici, 10-12 ani.

Lipsa motivației de a o lua de la capăt.

Certurile cu așa-zișii prieteni.

Durerea de a fi dat la o parte.

Rușinea de a nu avea mai multe perechi de blugi.

Rușinea de a nu ști ce e un “H&M”.

Respingerea din echipele de joacă.

Când suntem copii ne dor tare, fiecare e un capaă de lume.

Apoi creștem și dăm de alte dezamăgiri, de cele mai multe ori din alea sentimentale și sensibile. Și după ele, intrăm în viața și mai reală, cu muncă și studii superioare, cu “n” lucruri de făcut si “nn” oameni de mulțumit. Și uităm să ne mulțumim și pe noi, măcar din când în când.

Și ne amintim în unele momente, inevitabil, de rușinea, durerea, greutățile, certurile, respingerea din copilărie. Și de multe ori ne dăm seama că, ce să vezi, nu prea am învățat din ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *