Cum am petrecut sfarsitul lui aprilie | Excursie in locuri noi

31562082_2023725521001822_8080572808091926528_n

Mai exact, cum am petrecut zilele de 29 și 30 aprilie.

Ei, am avut grijă să mai bifez un lucru de pe to do-ul meu lunar – acela de a vedea un loc nou. Așa că, 29 și 30 aprilie m-au prins la Craiova :)

N-am fost niciodată, nici nu știam mare lucru despre oraș sau ce-i de văzut acolo. Știam ce mi-a povestit prietena mea Cristina și ce am căutat pe net cu o zi înainte ca să știu de unde să încep cu plimbarea. Iar surpriza a fost una plăcută, am ajuns într-un oraș plin de case frumoase, cu povești foarte interesante și oameni cărora le place să povestească, și cu străzi acoperite de copaci care mai de care, de zici că te plimbi numai prin parcuri.

Am vizitat trei atracții principale – Muzeul de Artă, Casa Băniei și parcul Romanescu, și m-am bucurat de liniște și de ideea de a fi o străină într-un loc nou. În ambele zile mi-am notat tot ce am făcut, ca să fie mai ușor să povestesc aici. Deci, mă opresc aici cu introducerea și las în continuare excursia de două zile în Craiova. 

29 aprilie, prima zi

7:00 Trezirea, apă cu lămâie, fulgi de porumb cu lapte de soia, puțină cafea
8:55 Încă o cafea, prins trenul cu 5 minute înainte să plece
9:10 A plecat trenul, încep să citesc ‘Un bãrbat pe nume Ove’ de Fredrik Backman
12:30 – Am ajuns în Craiova, m-am certat cu doamna foarte competentă de la casa de bilete, care învăța matematică dându-mi mie rest (luam biletele de întoarcere ca să scăpăm de o grijă). Apoi am pornit pe jos spre Muzeul de Artă din Craiova.
13:15 Am intrat să vizităm Muzeul de Artă și am fost plăcut surprinși să vedem colecții întregi de opere ale lui Grigorescu, Luchian, Tonitza, Theodor Pallady și Theodor Aman, acesta din urmă fiind o personalitate emblematică a orașului, împreună cu fratele lui, Alexandru Aman și soția acestuia, Aristia Aman. Muzeul se Aflã în palatul Jean Mihail, o clădire foarte frumoasă și impunătoare, în care parcă am vizitat alte lumi în cele 40 de minute cât i-am făcut turul. Biletul pentru adulți costă 10 lei.

31577868_2023747364332971_1043003859754024960_n

31658020_2023747274332980_9071374565883510784_n

31706537_2023747264332981_4552291529871327232_n

31655608_2023747144332993_2648236539330428928_n

31698858_2023747130999661_4132680951698292736_n
14:00 – Am plecat spre cazare, ne-am lăsat lucrurile și am mers să vizităm Casa Băniei. Biletul de intrare e 5 lei și am vizitat Muzeul de Etnografie. Mi-a plăcut, am văzut multe costume tradiționale din Oltenia, obiceiuri și tradiții locale, obiecte specifice zonei. Cu ocazia asta am aflat că obiceiul mărțișorului a intrat în patrimoniul UNESCO în octombrie 2017.

31484510_2023746990999675_8339782442411884544_n

31562304_2023747010999673_7086547398171820032_n

31530383_2023746980999676_6599369532664446976_n

31582212_2023747104332997_6143832055571546112_n
15:00 Am ajuns în piața din centrul orașului, ne-am plimbat un pic și apoi ne-am oprit la o terasă ca să mâncăm (aveam nevoie de ceva mai consistent decât sandvișurile cu unt de arahide și dulceață pe care le-am luat de acasă :D)

31543334_2023726554335052_2238842146461319168_n

31576756_2023726454335062_835329117111975936_n
16:30 Am pornit pe jos spre parcul Romanescu
17:10 Am ajuns în parc, ne-am plimbat un pic și am făcut câteva poze, apoi am închiriat biciclete și am făcut un tur de parc (10 lei ora pentru închirierea de biciclete)
19:30 Ne-am mai învârtit un pic și apoi ne-am oprit la o terasă ca să bem ceva și să mănânc o clatită
21:00 Am pornit iar în plimbare spre hotel, fără prea multe planuri pentru seară, lucru care mi s-a părut extraordinar.

31712195_2023726274335080_6219205871168126976_n
A doua zi, luni, 30 mai
09:00 Trezirea, multă apă, check-out, pornit la plimbare
10:30 – Ne-am oprit în centru să bem o cafea și apoi am pornit iar spre parcul Romanescu, unde am zis că vom rămâne până după amiază când avem tren
11:00 Ne-am așezat la o terasă în parc ca să mâncăm ceva și să mai bem o cafea

31646755_2023724777668563_5901032533511897088_n (1)

31564076_2023724784335229_2289588877280673792_n

31562186_2023725931001781_211120809651994624_n
12:30 Am făcut un tur de parc, multe poze, am băut o bere și am văzut și mini-grădina zoologică din parc (nu e cu intrare)

31542963_2023724811001893_4320322918899777536_n

31530926_2023726314335076_4348329318305234944_n

31564170_2023724947668546_7472781746832932864_n

31641492_2023724927668548_6882031582501142528_n

31655408_2023725221001852_953202170973388800_n

31658000_2023725534335154_6758041022036443136_n

31727692_2023725814335126_7306562999194484736_n

31732552_2023726791001695_504298696070922240_n

31765351_2023725264335181_5497529478563233792_n

31562082_2023725521001822_8080572808091926528_n
15:30 Am pornit spre gară, ne-am luat ceva de ronțăit și am așteptat trenul care a avut întârziere două ore (e îngrozitor ce se întâmplă la CFR, nu mai eram obișnuită cu ei de când a fost introdusă rețeaua privată cu care merg mereu la Brașov; după ce că trenurile întârzie foarte des și oribil de mult, angajații sunt întotdeauna extrem de depășiti de situație, unii chiar incompetenți – ca doamna cu care am avut de a face în ziua în care am ajuns și care mă întreba cât rest trebuie să-mi dea, dacă i-am dat banii și dacă i-am zis unde vreau să merg și cu ce tren. Asta după ce îi repetasem de două ori toate detaliile astea, cu excepția restului, pe care mă așteptam să știe să-l calculeze.)
19:00 În tren, citesc din nou ‘Un bãrbat pe nume Ove’ – e minunat romanul!

Sunt mândră de mine că am reușit să fac și asta, că am mers într-un loc nou și nu am amânat excursia. Pot să mai tai ceva de pe listuță, și știm cu toții ce fain e să tai lucrurile pe care le-ai făcut dintr-o listă mai lungă :)

Azi singurul lucru la care mă gândesc e că mă bucur din ce în ce mai mult de soare. Nu mi-am dat seama mai demult cât de recunoscătoare o să ajung să fiu pentru puțină căldură și niște raze de soare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *