Cum am vrut să ajung la Tarantino pentru lucrarea de licență

Hateful eight

Acum 3 ani eram în Polonia. Era vară. Și voiam să-mi găsesc o temă mișto pentru licență. Da, sunt o tocilară, m-am gândit la tema de licență din vară. Trecem peste.

Și, cum cel mai mult și mai mult pe lumea asta mie-mi plac filmele, m-am gândit să fac ceva pe tema asta. M-am gândit la Tarantino și găsisem o temă foooarte faină (nu o zic, fiindcă la un moment dat trebuie s-o scriu și să devin faimoasă). 

Apoi, ca să fie treaba treabă și să fac o lucrare super, trebuia să iau cumva legătura cu omul. Evident că am părut o nebună, cum să ajung la Tarantino? La Quentin Tarantino, acest faimos faimos? Imposibil.

Și atunci m-am supărat. Eu nu mă supăr des (cel mai des mă supăr pe mine însămi), dar ceea ce mă supără foarte tare e ca cineva să-mi spună că nu pot să fac ceva. Și când am auzit că nu pot să ajung la Tarantino, m-am supărat.

Așa că mi-am făcut o strategie, pornind de la cuvintele unui fost profesor: „cu toții cunoaștem pe cineva care cunoaște pe cineva care cunoaște pe cineva”.

Ca teoria asta: „six degrees of separation – the theory that everyone and everything is six or fewer steps away, by way of introduction, from any other person in the world, so that a chain of ‘a friend of a friend’ statements can be made to connect any two people in a maximum of six steps”.

Am făcut primul pas – o scrisoare serioasă despre tema mea și motivul pentru care vreau să vorbesc cu Tarantino. Evident că n-am primit răspuns. Drept urmare, mi-am schimbat radical tema de licență.

Și, până ieri, când my best friend a găsit teoria de mai sus și mi-a zis că i-a amintit de perioada în care încercam să ajungem la Tarantino pentru licența mea, am uitat complet de planul meu. Nu mi-am amintit de el nici măcar când m-am trezit la începutul anului că mă urmărește pe Twitter contul oficial al The Hateful Eight.

Așa că azi parcă mi-a revenit cheful de a-mi continua planul. Dacă după trei ani de când am trimis scrisoarea aia mă urmărește pe Twitter contul oficial al ultimului film al lui Tarantino (nu știu cine-i în spatele contului, dar dacă Twitter zice că-i oficial, eu îl cred), cine știe ce-o să se întâmple peste încă trei ani? Sau peste șase? Sau peste nouă?

Mă pun pe scris. Revin cu vești în trei ani.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *