Dar tu ce faci, de fapt, în fiecare zi la muncă?

15EFE747-7E4C-479C-97B2-440C901C73E3

Ohooo de câte ori am primit și primesc încă întrebarea asta. Îmi vine și să râd de câte ori trebuie să explic ce fac la muncă.

Uneori, oamenii spun “ah, fain, cred că aș putea încerca și eu.” Alteori zic “ah, asta faci? Părea că faci ceva super complicat.” Sau mai aud câte un “tare, dar chiar vrei să faci asta toată viața?”.

Desigur, din când în când se mai întâmplă și critici sau opinii de genul “da, măcar tu stai toată confortabil într-un birou și nu faci chestii așa grele, care să te consume și obosească și enerveze.”

M-am obișnuit ca oamenii să nu înțeleagă ce fac la muncă și să îmi spună că ar putea și ei să facă ce facem noi în comunicare. Că e simplu și imediat te prinzi care-i treaba.

Și, de fiecare dată când vine cumva vorba de munca mea și de ce înseamnă ea, îmi amintesc de momentul în care am descoperit domeniul ăsta în care am ajuns să lucrez.

Eram în liceu și mi-a zis psihologul școlii că, dacă nu știu ce să fac mai departe, mi-a ieșit la un test că mi s-ar potrivi ceva artistic, litere sau publicitate.

Arta a ieșit clar din discuție – nu vreți să mă auziți cântând, nu sunt în stare să fac vreun dans de performanță, cu scrisul mă descurc, dar sunt prea leneșă să mă dedic cu totul lui și de pictură nici nu vreau să vorbesc că mă supără foarte tare.

Ar mai fi fost actoria, care să zicem că ar fi putut fi o opțiune, dat fiind că aveam o perioadă în care strigam în toate părțile că eu trebuie să-l cunosc pe Tarantino și că trebuie să fac și stand up fiindcă uneori sunt funny și e super să faci oamenii să râdă. Astea mai sunt valabile și azi, doar că nu prea mai sunt funny.

În fine, din domeniile de mai sus picau și literele pentru că nu prea îmi doream să fiu profesoară de română (auzisem că ăsta era principalul job al absolvenților de litere).

Așa că, am început să mă interesez dacă publicitatea chiar însemna că faci reclamele alea pe care le vedeam la TV și de care voia să scape toată lumea. Și am aflat că da, aia însemna.

Niște ani mai târziu, în facultate, am aflat că, de fapt, publicitatea e parte din domeniul comunicării și că în domeniul ăsta mai există și alte ramuri faine care te fac să scrii mult și să-ți folosești creativitatea și să cunoști oameni super faini și să lucrezi mult și să faci proiecte pe care să le arăți altora și să fii mândru de ce ai făcut.

Așa că, m-am dus la profesorul meu din facultate cu care am dat un examen care s-a numit “Planificarea carierei” și i-am zis exact ce o să fac eu în următorii 10 ani (aveam 22 de ani pe vremea aia).

În seara asta, la o bere și o pizza și o discuție despre cum ne întreabă lumea destul de des ce facem noi la muncă, mi-am amintit de examenul ăla la care, evident, tocilară isteață și de carieră fiind, am luat 10.

5 ani de la examenul ăla, cu mici excepții, mi-am urmat aproape propoziție cu propoziție planul. Excepțiile constând în schimbarea unor lucruri care mi-am dat seama că mi se potrivesc mai bine decât altele.

Și am vrut să scriu azi despre asta pentru că, în ultimii ani am învățat că cel mai important lucru în viața profesională nu e să ai un plan de carieră de nota 10, ci să ai un plan de carieră care să te facă să simți că tu ești de nota 10.

În ceea ce mă privește, din fericire, se pare că mă descurc la făcut planuri.

Dar tu ce faci, de fapt, în fiecare zi la muncă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *