De câte ori poți să spui o poveste?

12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n

Ador poveștile. Să le spun, să le ascult, să le citesc, oricum ar fi, ador poveștile.

Pot să povestesc același lucru de 500 de ori, cu același entuziasm, atâta timp cât văd un entuziasm în cel care ascultă. În același timp, pot să ascult o poveste și să fiu complet lipsită de entuziasm, dar să îmi găsesc rapid energia dacă văd o sclipire în ochii celui care povestește.

Totul pornește de la acea sclipire. O poveste poate fi a naibii de plictisitoare, dar să capete farmec în timp ce e povestită. Poate fi minunată, dar să fie povestită atât de prost, încât îi dispare farmecul. Poate fi scurtă, dar să pară o eternitate. Poate fi lungă, dar să fie cel mai frumos lucru pe care l-ai auzit. Poate fi un clișeu, dar să te facă să vrei s-o mai auzi de 10 ori. Poate fi o minciună, dar să-ți dorești să se fi întâmplat. Poate fi tristă, dar să te învețe să nu o repeți. Poate fi amuzantă, dar să nu-ți aducă nici un zâmbet.

O poveste poate fi totul sau poate fi nimic, ceva nesemnificativ, trecător, care nu te-a atins nici cât o frunză.

Dar e, totuși, o poveste. Iar cei care au povești de zis sunt cei mai norocoși.

Mie tare-mi place să povestesc. Unii știți, alții habar n-aveți. Dar mie-mi place să povestesc. Și, of, dacă e ceva ce-mi doresc azi, e să nu rămân niciodată fără povești. Oricum ar fi ele, să le am mereu la îndemână și să apară mereu altele noi.

Poate, într-o zi, cineva o să vrea să audă o poveste. Și atunci o să scot cartea din minte, o s-o deschid la întâmplare, o să pregătesc terenul („Pfff sper că ai timp, că mie-mi plac vorbele”) și o să spun o poveste.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *