Azi am făcut un lucru de care mi-era frică. Și sunt foarte mândră de mine.
Ce am făcut nu e așa relevant, dar mi-am amintit de treaba asta, „de ce ți-e frică nu scapi”.
Și m-am gândit un pic, în timp ce mă uitam la frunzele ude care mi se lipeau de ghete, că poate totuși de ce ți-e frică scapi.
Fiindcă văd lucrurile cam așa: ți-e frică de ceva, se întâmplă, ai scăpat.
Și apoi o luăm de la capăt. Ori noi, ori alții. Ni se face frică, încercăm să evităm sau să amânăm lucruri, apoi se întâmplă și scăpăm de ele.
Un pic dubios procesul.
