De Paște, partea a 2-a

A doua zi de Paște începe cu o cafea, niște felii de cozonac, un serial, două și pregătiri intense pentru plecarea spre bunicii din partea mamei.

Pe la 1, cam așa, ajungem în fiecare an la bunici. Nici nu intrăm bine, că bunicul ne servește cu whisky sau țuică. Dacă vrem ceva mai lejer, are și vișinată sau afinată, iar în anii mai buni chiar și caisată sau lichior de mentă.

Nu știu cum se face, dar în fiecare an când ajung la bunici de Paște mă pălește o foame de nu mai pot, chiar și cu tot cozonacul de dimineață. Așa că, de obicei, sunt cam prima care începe să mănânce.

Ca și la bunicii din partea lui tata, și aici se pun pe masă câteva gustări fără carne, pentru că na 🙂

Așa se face că la mamaia am descoperit una dintre gustările mele preferate din toată lumea – ciupercile cu maioneză, pe care le iubesc și le ador și mi le-am făcut și eu anul ăsta de Paște. Tot la ea am descoperit un sufleu de broccoli deosebit, pe care-l mănânc până nu mai pot în fiecare an. Desigur că mi l-am făcut și anul ăsta, să nu sar peste tradiție. Ah, și nu pot să sar partea de aperitive fără să menționez ouăle umplute, care-s plăcerea eternă a lui frate-miu de fiecare dată când venim aici.

La mamaia ne strângem, de obicei, cam 10-12 oameni. Suntem noi – 6 oameni, cei doi bunici, văru-miu și iubita lui, unchiul și mătușa. De cele mai multe ori vine în vizită și verișoara lui mama. Avem un neam foarte mare de ambele părți ale părinților (numai bunică-mea din partea lui tata a avut 11 frați). Dar despre asta povestim altă dată.

În sfârșit, pe la momentul în care terminăm de mâncat aperitivele și ne turnăm primul pahar cu vin (unchiu-miu se ocupă de vin, de obicei), se întâmplă de multe ori să găsim vreun film la televizor. Aici se construiesc două tabere: aia care se uită la film printre toți oamenii și gălăgia de acolo (mă regăsesc în tabăra asta, de obicei) și aia care povestește, pune muzică, zice bancuri și dansează (tabăra asta e condusă de bunică-mea și maică-mea, aceste petrecărețe ale familiei). Uneori li se alătură la dans cele două mătuși, tata, unchiu-miu. Restul nu prea servesc.

Când dansul provoacă foame, vin ciorba, friptura și sarmalele. Din nou, subsemnata e prietena garniturilor de pe masă și aștept cu interes punctul culminant al zilei, și anume „Vreți o cafea?”

Așteptarea mea nu durează mult, pentru că la mine în familie se mănâncă repede și cu poftă. Deci imediat s-a eliberat zona pentru prăjituri și cozonaci. Aici tradiția e așa: predomină cozonacul cu mac (de fapt, la mamaia am descoperit eu prima dată cozonacul cu mac și de atunci nu există sărbătoare în familie fără el), iar în afară de cozonac mai avem cam 2-3 de feluri de prăjituri – una cu napolitană și caramel cu nucă (ăsta-i fel obligatoriu de desert la mamaia) și a doua e neapărat o prăjitură cu ness – fie una cu pandișpan, fie tot cu foi de napolitană, dar umplutură de ness. Uneori avem ambele feluri.

Desigur că toate astea se mănâncă cel mai bine cu o ceașcă de cafea. Și mamaia scoate repede ceșcuțele, mama se ocupă de cafea, eu inspectez de fiecare dată ceșcuțele – drept pentru care am și plecat cu două ceșcuțe de acolo de-a lungul timpului. Îmi beau cafeaua turcească din ele zilele astea, ce să vezi 🙂

O tradiție faină pe care o aveam în unii ani era să ne uităm împreună la Sissi, Împărăteasa Austriei, filmul din 1955. Nu știu cum se făcea, dar dădeau la TV filmul cam în a doua zi de Paște în fiecare an. De la un timp nu-l mai dau.

La bunici stăm până destul de târziu în fiecare an, în jur de 8, plecăm. Lor le place să stăm cât mai mult, să ascultăm muzică, să ne uităm la TV, să bem vin, să povestim. Și, desigur, când se face ora de plecare, nu există să ieșim pe ușă cu mâna goală – mereu avem la pachet gustări și cozonac. Că na, cine naiba plecă dintr-un loc fără cozonac cu mac? Mie mi se pare un lucru imposibil.

Vizita la bunici din a doua zi de Paște e un eveniment important pentru noi. Fiindcă e unul dintre puținele momente din an în care ne întâlnim atâția oameni la un loc. Și pentru bunici contează foarte mult.

Anul ăsta ne-am făcut cu toții alte tradiții, că în viață trebuie să te adaptezi și la bine, și la greu. Totuși, trec ele, greutățile. Important e să ne gândim la chestiuni faine și să ne bucurăm de ele, chiar și de la depărtare. Așa cred eu. De asta mi-am petrecut dimineața gândindu-mă cum ar fi fost azi la masă la bunici.

În sfârșit, tocmai ce am terminat prima cafea și prima felie de cozonac de azi, pe o coloană sonoră perfectă pentru aceste vremuri. Afară e înnorat, gri, frig și ud. A plouat azi-noapte. Îmi place ploaia, îmi place vremea asta. Mă face să cred că și a doua zi de Paște va fi o zi ok.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.