Despre scris, terapie cu lucruri mărunte și istorii repovestite | 3 podcasturi

Pentru că au trecut multe weekenduri de când mă așezam sâmbătă dimineața la birou și scriam lucruri – pe blog, Medium, jurnal, alte agende – în weekendul ăsta am simțit că mi-e dor să fac asta, așa că vreo 2 ore jumate din dimineața mea de sâmbătă au fost petrecute în fața laptopului, cu documente word în față.

Zilele trecute am început să ascult un podcast românesc despre scris, care îmi place atât de mult și mă inspiră atât de tare, încât acest lucru se reflectă în notițele mele de pe telefon, care se pare că au explodat cumva de marți încoace. Ăsta e și subiectul despre care am vrut să scriu azi – podcasturi pe care le-am ascultat în ultimul timp și care-mi plac tare mult. Mi-am dat seama că a trecut ceva timp de când am scris ultima dată despre podcasturi și, fană fiind, am mai găsit niște emisiuni simpatice de recomandat aici. Astea:

Nu puteam să nu încep cu asta. L-am descoperit acum câteva luni și, de atunci, simt că am câștigat foarte multe informații și lucruri bune pentru minte. Modul în care povestește Malcolm toate istoriile, mai mult sau mai puțin complicate, este absolut fascinant și nu prea ai cum să nu te întrebi pe parcursul unui episod oare ce se întâmplă mai departe și care o fi deznodământul lucrurilor. Cred că faptul că e un podcast ce te face să îți pui întrebări și să așetepți cu urechile ciulite să vezi ce se mai întâmplă, cu cine mai vorbește Malcolm, e o dovadă a talentului de povestitor pe care-l are omul ăsta, talent de care eu, cel puțin, mă îndrăgostesc imediat, indiferent la cine-l întâlnesc. Revisionist History e la sezonul 4 acum. Și e un podcast care cred că ne aduce cam ce avem nevoie în viețile noastre ocupate și mult mai stresante decât ne-am dori.

Acesta este podcastul despre scris, descoperit acum câteva zile. Bine, mult spus descoperit, auzisem de el de ceva timp, dar nu ascultasem nici un episod. Iar săptămâna asta am zis să give it a try, că e plin de interviuri cu oameni faini, care scriu frumos și care m-au inspirat și pe mine, cel puțin o dată, să merg înainte cu scrisul gândurilor în documente word. E podcastul meu din „drum spre birou”, cele aproape 50 de minute de dimineață, dinainte să ajung la treabă, minutele pe care vara, de obicei, le dedic mersului pe jos, fiindcă mă ajută să îmi deschid mintea și să mă pregătesc pentru lucrurile pe care le am de făcut. Mă bucur tare că l-am descoperit pe Zest și că îi descopăr în fiecare zi, un pic mai bine, și pe invitații cu zest ai Sabinei Varga.

Amy Landino e o tipă foarte faină pe care am descoperit-o acum vreo doi ani pe YouTube. Are un canal despre dezvoltare personală, motivație, digital și social media, pe scurt „what does it mean to go after the life you want”.  Mi-a plăcut de la început de ea, mi se pare o tipă foarte smart și vorbește foarte frumos, așa că m-am bucurat anul trecut când a anunțat că-și lansează un podcast. Când am auzit că podcastul se cheamă Detail Therapy, mi s-a părut și mai mișto. Fiecare episod e despre lucruri care te ajută să îți ușurezi viața, să îți atingi mai rapid obiectivele și, mai ales, să îți stabilești corect și realist obiectivele pe termen scurt. Îmi place mult și cred că în cele aproape 40 de episoade câte are până acum, găsiți cu siguranță câteva care să vă inspire și să vă pună un pic pe gânduri.

Cover photo: Pexels

1 Comment

  1. Ioana, ce mă bucur că-l asculți și că-ți place! Podcasturile m-au inspirat și pe mine și mi-au făcut de multe ori drumurile mai plăcute. Mă încântă că Zest reușește același lucru 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.