Doua lucruri din ultima saptamana | Niste stari de liniste

14055765_579221335590826_136450174_n

A trecut ceva timp de când am stat ultima oară în fața laptopului, cu un document deschis în față și scriind în el tot ce-mi trece prin minte.

M-am tot luat cu altele, ba ajungeam mai târziu acasă și eram prea leneșă să mai fac altceva, ba mă băgam în pat și efectiv stăteam cu orele pe Pinterest sau pe Netflix (am văzut câteva filme și seriale simpatice în ultimul timp). Dar îmi dau seama că e timpul să mă ocup iar de scris, că îmi face bine. Și dacă ceva îți face bine, trage de lucrul ăla cu dinții.

Acestea fiind zise, m-am gândit la ultima săptămână și la două lucruri care m-au bucurat mult de câteva zile încoace. Ele sunt:

  1. Cărțile și toate ideile minunate pe care ți le poate da o carte frumoasă. Nu o să spun că am citit mult în ultimul timp, pentru că nu e deloc adevărat. Însă, am reușit să termin o carte care mi-a plăcut foarte, foarte mult („Un bărbat pe nume Ove”, despre care am postat zilele trecute) și am început încă două cărticele simpatice despre obiceiuri din diverse țări (una despre obiceiuri din Danemarca și una despre Tanzania, o cărțulie pe care am primit-o drept cadou-suvenir de la un domn din Tanzania). Mă simt atât de bine când le răsfoiesc și mai descopăr câte ceva despre alte culturi, încât am început din nou să subliniez și să-mi notez lucrurile care mă pun pe gânduri. Nu știi niciodată când se pot transforma în realitate gândurile astea.
  2. Lucrurile pe care le fac pentru mine și pe care mi le cumpăr mie. Am învățat să mă bucur pentru orice lucru mic pe care pot să mi-l cumpăr. Mă bucur când pot să-mi iau seara un suc Tedi de la magazin și să merg acasă să-l beau uitându-mă la meci. Sau mă bucur când găsesc flori colorate la florăria din stația de metrou și îmi pun câteva fire în vază în cameră. Sau mă bucur când pot să-mi iau un iaurt să mănânc seara și o lămâie să-mi pun în apă a doua zi, dimineață. Rar mă gândesc cât de norocoasă sunt că pot să-mi iau toate lucrurile astea. De fapt, cât de norocoasă sunt că pot să mă ridic din pat dimineața și că mă întorc seara acasă sănătoasă. Nu mă gândesc des la lucrurile astea și e păcat. Dar zilele astea m-am gândit mult la ele.

Deși se întâmplă multe lucruri într-o săptămână, pentru mine cele două de mai sus contează cel mai mult. Pentru că nu sunt nici măcar despre mine, ci despre stările și sentimentele pe care ți le transmit anumite lucruri. Niște stări care ajută. Niște stări de liniște.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *