Douã zile în Ruse – weekend la 75 km de Bucuresti

525EF74A-594C-4934-869F-8EAAD149A360

Am tot zis cã vreau sã vin în Ruse încã de când m-am mutat în Bucuresti, pentru cã e foarte aproape. Trei ani mai târziu, am ajuns si eu acolo. 

Am plãnuit o scurtã plimbare pânã în Ruse si înapoi, ca sã vedem cum e si sã mai schimbãm un pic peisajul. A fost si prima experientã în Bulgaria, nu am mai fost pânã acum. 

Am ajuns vineri dupã-amiaza în Ruse, ne-am cazat si apoi am iesit sã mâncãm. Cazarea a fost foarte aproape de centru, deci am ajuns imediat pe strãdutele pietonale si la Happy Bar & Grill, unde am vrut neapãrat sã ajungem ca sã vedem cum e (multã lume care a fost în Bulgaria ni l-a recomandat pentru mâncarea foarte variatã si bunã si preturile destul de mici). Deci normal cã ne-am oprit la Happy, unde am mâncat tortillas cu pui si niste chicken strips cu brânzã (fiecare fel vreo 8,64 leva), am gãsit si dovlecei pane fãcuti pe stil grecesc, ca niste cartofi pai (vreo 5 leva), am bãut bere si vin (o bere mare e 3 leva si un pahar cu vin variazã între 3,29 – 4 leva). Am mai mâncat si ceva dulce – niste creme brulee cu afine si un fel de galuste din biscuiti cu Nutella pe deasupra – am lesinat! (ambele erau aprox. 5 leva). 

Sâmbãtã dimineata am luat micul dejun la hotel si apoi am plecat în plimbare spre Sexaginta Prista (ruinele unei fortãrete tracice, transformatã în centru naval în timpul stãpânirii romane). Locul e o combinatie între istoric si industrial, poti vedea ruinele asezarii si ai o vedere fainã la Dunãre si la navele din port. Intrarea e 5 leva, cu mentiunea cã nu ai ce sã faci mai mult de 15-20 de minute pe acolo, mai ales dacã nu e vreun spectacol sau ceva. 

0A2240F6-8133-45FE-893A-00805B87BF6F

2FBBEFEF-6AFC-4BEA-A7C1-3B9B0F2966C2

5CE7DFEE-3B3F-4AC7-905A-99F34A801808

D7410C20-DF6C-40E2-91F0-B49D0437B3EC

A4DC01AE-FF0E-4CF6-B4AB-21136A533D24

De la fortãreatã am plecat în plimbare pe malul Dunãrii, ne-am dat câteva minute în niste leagãne dintr-un parc si am bãut o bere pe o terasã aproape de mal. Cam 2-3 leva dai pe o bere la restaurant, preturile mi se par foarte ok, iar berile sunt bune – Zagorka mi s-a pãrut cea mai bunã. 

De la terasã am pornit spre Museum of Urban Lifestyle – mi s-a pãrut interesant sã vedem cum era stilul de viatã a bulgarilor în secolul 19. Muzeul se aflã într-o clãdire foarte frumoasã si treci usor si repede prin el. Mi-a plãcut foarte mult etajul la care era reconstituitã o casã a unei familii bogate din secolul 19. Doamna de acolo a fost foarte drãgutã si ne-a fãcut si o pozã pe o canapea din muzeu. Intrarea aici e tot 5 leva. 

EEEB2E95-1FBD-46E9-91EE-27202E588543

3DCE7685-5BB9-4C88-8892-49D051CF734C

1530EFEE-0775-4AC2-AFCC-AF0770B1BAFF

3A8823CF-4BBB-43AF-9BE4-BED38293CF32

FFB28750-4A3F-4605-BD55-08C5EFEE2C08

13877D2D-C2C1-4E08-BA7E-66FBEDD20FAE

64508E12-B5D2-4C69-84AA-DB9AE679F912

61B2AF47-35B0-41B8-B4D2-B33829E336B9

2EBFEF95-EAEC-496F-8CA1-59BFB29D49CD

De la muzeu am ajuns la “La Strada” – am citit cã si aici e mâncare bunã. Ne-am luat salate (aprox. 7,5 leva), pizza (tot vreo 7,5 leva), iar eu mi-am luat niste bulete de cascaval cu salata (6,5 leva). 

C80793C9-C2B3-4866-A2DD-FBBFA6D28B46

Dupâ prânz am ajuns si la Ecomuseum – unde e expus un mamut în mãrime naturalã. În muzeu e si Acvarium si tot 5 leva e intrarea (cred cã la toate atractiile e vreo 5 leva intrarea).  

Seara am luat masa tot la Happy (pur si simplu ador locul ãla :)) ). De data asta ne-am luat sushi (o portie pentru douã persoane costã de la 18-23 leva si are între 14-18 de bucãti de sushi). Preturile sunt variate si la sushi (în functie de câte bucãti vrei, costã între 5-23 leva). 

75C1A28D-97B6-4105-9FBE-DED904535DFF

2DF5A811-4EF7-4580-91EF-DC37D92A7EC5

98B59F2B-AA70-453F-8D7D-8501A8B64287

Deserturile sunt, de asemenea, foarte bune. Ne-am luat creme brulee cu afine sau mango (4,69 leva) si niste bile de biscuiti cu mascarpone care au fost divine (5 leva).

În rest, ne-am mai uitat dupã cosmetice cu ulei de trandafiri, cã am înteles cã sunt celebre si bune cele de prin zonã si am luat câte ceva ca sã testez ce si cum. 

Duminicã dimineata ne-am fãcut bagajele si am mai dat o turã prin centrul orasului. Am mâncat o pizza la Planet Food (bunã pizza, între 7-9 leva una), am bãut un suc de morcovi (2,20 leva) si un cappuccino (2,69 leva). 

Dar tot la Happy mi-a plãcut cel mai mult, dintre toate localurile în care am fost. 

Cam astea au fost cele douã zile în Ruse (jumãtate de vineri, jumãtate de duminicã si o sâmbãtã întreagã). Cel mai mult mã bucur cã am vãzut un loc nou si am mâncat mâncare bunã. Mai vin prin Bulgaria, deja gândesc urmãtoarea destinatie, care e si ea pe lista mea de ceva timp. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *