„Ioana, ce vrei să te faci când o să fii mare?”

prime and prime

Sunt o persoană nehotărâtă. Așa că pe lista răspunsurilor la întrebarea de mai sus au fost, de-a lungul timpului, multe variante.

Când aveam vreo 8-9 ani, mă îmbrăcam în rochiile mamei, îi furam perechea de pantofi negri și deodorantul și țineam concerte. Mă visam cântăreață, mă vedeam pe stadioane de prin diverse țări, încântând publicul cu vocea mea desăvârșită. Aveam un carnet pe care îmi programam melodiile din repertoriu pentru fiecare seară de repetiții. Eram o artistă completă.

În clasa a 5-a am început să fac ore de germană. Mi-a plăcut germana atât de mult, că tot ce învățam la școală le predam acasă mamei și lui frate-miu. Voiam ca în câțiva ani să mă fac profesoară de germană. Astăzi mi s-a mai dus din skill.

De prin clasa a 8-a până în clasa a 10-a am fost hotărâtă că singura meserie din lume care o să mi se potrivească vreodată e cea de psiholog. Căutam deja facultăți de psihologie și eram absolut convinsă că asta o să fac. Am fost încântată când, în clasa a 10-a, ni s-a introdus ora de psihologie, pe care ne-o preda psihologul liceului. Și-apăi femeia aia mi-a rămas și acum în minte, era genul de om pe care pur și simplu nu puteam să-l aud vorbind. Prin tot ce zicea mă băga într-o derută absolută. Nu îmi plăcea deloc ora aia și am început să mă gândesc că poate totuși mai sunt și alte meserii care mi s-ar potrivi mai bine decât cea de psiholog.

Îmi amintesc ora de psihologie și pentru faptul că atunci am făcut primul test de personalitate. Iar la final ne zicea profa și ce meserii ni se potrivesc, în funcție de personalitatea noastră. Țin minte cum scria negru pe alb „Avocat” și „Artist (literatură, muzică, pictură, publicitate)”. Mi s-a părut interesant cuvântul „publicitate”. Dar trebuia să aflu mai multe despre ce înseamnă asta.

Tot în liceu am început să mă uit la seriale. Și așa am descoperit serialele cu avocați. Îmi plăcea atât de mult cum se impuneau oamenii ăia în sălile de judecată, încât eram convinsă că asta trebuie să fac și eu în viața mea. Dreptul a fost prima mea opțiune când a venit timpul să merg la facultate. Am intrat. Și am stat până în ultima zi să mă gândesc dacă să rămân sau nu. Până la urmă am zis pas și am luat-o pe alt drum.

Printre altele, am mai vrut să mă fac criminalist (mă visam în FBI, analizând cei mai dubioși criminali în serie), am vrut să-mi formez o trupă rock (prima tentativă a fost în generală când cântam melodii de la Linkin Park cu două colege, iar a doua a fost în liceu, când am început să cânt la chitară și mă vedeam Angus Young în vreo 5-6 ani), de vreo două ori am vrut să mă fac scriitoare (am început vreo două romane care încă zac într-un caiet prin Brașov), iar în facultate îmi doream să mă urc pe cât mai multe scene și să fiu stand-up comedian. Am mai vrut să mă fac critic de film, fotomodel (ca să mă căsătoresc cu DiCaprio) și, nu în ultimul rând, producător de film la Hollywood. Poate o s-o fac și p-asta când m-oi apropia de pensie, nu de alta, dar am deja discursul de Oscar pregătit.

Până una, alta, când a venit timpul facultății am lăsat Dreptul pentru Comunicare și Relații Publice. A fost mai mult un impuls de moment în ultima zi în care puteam să aleg între cele două. Și nu-mi pare rău :-)

În timpul facultății mi-a dat seama ce îmi place să fac, cum mă port atunci când lucrez singură, cum mă descurc în echipă și cât de dubios e sentimentul pe care-l ai atunci când faci ceva nou și-ți dai seama că te descurci. Iar toate astea le-am trăit pentru că prietenele mele au fost inspirate și m-au convins să intru în PRIME Brașov, asociația studenților de la Comunicare și Relații Publice. Am intrat direct în departamentul de PR, care, după câțiva ani, „m-a ridicat” până la un job în PR la București.

Acum, noua generație PRIME Brașov m-a chemat și pe mine la un eveniment dedicat studenților pasionați de comunicare. Adică unul dintre evenimentele alea pentru care nu dormeam nopțile și fugeam prin Brașov în căutare de microfoane. Ah, și pentru care mă certam cu șmecheri de prin diverse localuri fiindcă nu îmi luau în serios colegii de asociație.

Evenimentul e aici. Iar mai jos sunt câteva dintre amintirile mele legate de studenții ăia faini de la CRP din Brașov.

Scuze pentru pozele care nu se văd foarte bine :-(

lasere

prima scoala

spiridusii hi

noaptea alba

ne merge bine

prime

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *