Lucruri de știut azi și mâine și oricând | Învãțate anul ăsta și reținute forever

  1. Transmitem tot atâta încredere câtă acordăm și noi altora.
  2. Suntem ceea ce gândim și ceea ce mâncăm.
  3. Dacă n-avem noi grijă de noi, ce mai vrem de la alții? 
  4. Ce se întâmplă mâine n-ai de unde să știi, așa că trezește-te și surprinde-l pe mâinele ăsta care te sperie așa tare.
  5. Lucrurile care te îngrijorează ori s-au întâmplat, ori urmeazã sã se întâmple. Așa că profită de “acum” și mai lasă-le naibii. 
  6. Frica e doar o emoție care-ți dă mai mult curaj. 
  7. Ai stat vreodată stană de piatră în fața unui șofer care era să te lovească pe trecerea de pietoni? Da? Spune mulțumesc că ai apucat acum să-ți amintești asta și ține ochii deschiși în viață, că altfel ratezi chestiile importante. Nu? Foarte bine, continuă să fii atent(ă) la ce-i în jurul tău, avem nevoie de oameni ca tine.
  8. În trio-ul “tu, vinul și berea neagră” există un singur pierzător. Exact.
  9. Când ninge și plouă ne super bucurăm că suntem în casă și ne uităm frumos afară. Dar poate ne mai gândim și la cei care nu se bucură neapărat și se uită triști de afară. Să ne mai uităm și la ei, e un semn de bunăvoință și respect.
  10. Nu știi cum să reacționezi în anumite situații? Ești în impas? Pune-te la somn, pune-ți niște muzică din aia de care-ți place ție și răspunsul o să-ți vină în minte când ai uitat de orice îngrijorare. 

Răbdarea și calmul sunt principalele două lecții pe care am învățat că trebuie să le învăț anul ăsta. Lucrez la ele. Sărbători liniștite! 

Cover photo: https://pin.it/vnp4b3zb3dxh2n

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.