Niște lucruri din ultima săptămână

14089486_579221965590763_484981122_n

O săptămână plină de multe. Dar nu mai trag de timp:

  • Pentru prima dată după muuuult timp, am făcut ceva spontan. Bine, cu puțin ajutor, dar s-a întâmplat. Și sunt super, mega, extra încântată. Dar trebuie să așteptați până la anul ca să vedeți care-i treaba.
  •  La vreo două luni de când m-am mutat în București diminețile mele nu începeau bine dacă nu mă salutam în drum spre metrou cu tipul de la amanet. Un tip ca oricare altul, nimeni nu-l știa, dar el știa pe toată lumea. Și nu știu cum se făcea, că în fiecare dimineață își bea omul cafeaua în fața amanetului exact când eu treceam și mă gândeam dacă mai prind verde la semafor. Și numa’ auzeam „Să fie o zi frumoasă!” sau „Hai, zâmbește!” sau „Bună dimineața!” sau „Frumos azi, nu?”. Erau și dăți în care nu zicea nimic, doar se uita și dădea din cap. Și mai erau dăți când părea un dubios pentru absolut toți trecătorii. Dar diminețile mele nu începeau fără tipul de la amanet. Până ieri. Când am trecut pe lângă amanet, m-am uitat din instinct înăuntru și am văzut o foaie pe ușă – „Ne-am mutat.” Plus o adresă și un număr de telefon. Dar nu mai contau. A fost prima dimineață fără tipul de la amanet.

  • A doua – magazinul din cartier. Aveam și eu un casier preferat la magazinul din cartier. Am mai scris despre el, cred. Na, foarte simpatic omul, genul ăla calm care are răbdare cu orice șnițel îți trebuie ție și nu se uită urât la tine când te încurci în buzunărelul cu mărunțiș și nu găsești o monedă de 5 bani. Ei, s-a mutat și el. Și mi-am dat seama abia când m-am dus la un alt magazin din cartier și l-am văzut aranjând niște iaurturi. Prea multe schimbări. Mai lipsește să aud că șoferul meu preferat de pe 17 din Brașov a fost mutat pe linia 31. Serios acum.
  • Donald Trump a fost votat președinte al SUA. În timp ce oamenii din fiecare colț al lumii  încercau probabil să bea o gură de apă, eu mi-am amintit o zi. 6 iulie 2012, Denver, Colorado, mă trezisem din somn după o porție bună de plâns în cele vreo 12 ore de zbor. Și, în timp ce mă uitam pe geamul avionului și mă întrebam cât de departe am fost de rechini în ultimele ore, a intervenit pilotul: „Ladies and gentlemen, welcome to the United States of America! And those of you Americans, welcome home!” 

Aveam 20 de ani, prima dată cu avionul. Voiam să văd și eu niște case din alea ca-n filme și, eventual, să văd unde locuiește DiCaprio. Să văd America, să lucrez și să mă descurc singură. Și am avut noroc de cei mai faini oameni pe care și i-ar putea dori o fată care plânge când pilotul spune „Welcome to the USA!”

La asta m-am gândit azi dimineață. Și la oamenii pe care i-am cunoscut acolo și de care mi-e uneori un dor care doare. Și apoi, toată ziua, mi-a cântat melodia de mai jos. Cum ziceam, o săptămână plină de multe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *