O zi de ne-amânat lucruri. Și ce bine ar fi să avem mai multe zile din astea.

56962046_2291536717769955_5958344860577562624_n

Azi e o zi bună. E duminică.

M-am trezit la 7:15. La 7:24 am intrat pe Facebook și pe Instagram, ca de obicei. Pe la și jumate am început să citesc un articol bun pe Medium, despre ce crezi tu despre tine atunci când vrei să ai mereu dreptate și cum îi afectezi, de fapt, pe cei din jur cu această dorință puternică a ta.

Mi-am făcut o cafea la ibric și două felii de pâine cu unt și miere, apoi am scris niște lucruri pe care trebuia să le scriu joia trecută pentru niște prieteni, dar nu am reușit să îmi găsesc cuvintele și concentrarea.

La 9:00 a început Grand Prix-ul Formula 1 din Shanghai și, ca o fană care sunt (de curând, e drept), am fost foarte emoționată și determinată să-l văd pe puștiul Leclerc pe podium. Nu s-a întâmplat. Totuși,  I love him. Are 21 de ani și pilotează cu Vettel pentru Ferrari. Nu e deloc de ignorat, am eu o chestie cu tinerii care fac lucruri mari.

Și, în toată dimineața asta faină, dar plină, m-am gândit la toate lucrurile pe care îmi doresc să le fac și nu le-am făcut încă. Nu doar că nu le-am făcut, dar nici nu m-am apropiat măcar un pic de ele. Și caut motive pentru care nu am făcut asta.

E lene? Oboseală sau plictiseală? Indecizie? Poate nu vreau suficient de mult să fac toate lucrurile astea? Poate nu sunt pregătită să le fac? Mi-e frică? Am emoții că nu o să fie cum vreau eu? Ce naiba poate să mă facă să le amân de aproape un an încoace?

Și nu vorbesc despre decizii majore, care-mi vor schimba radical viața. Ci lucruri normale, unele dintre ele chiar mărunte, dar care mă pot ajuta să îmi mai descopăr pasiuni, plăceri, momente de liniște. Iar eu, în loc să le încerc și să văd ce stare îmi dau, le tot amân cu nesimțire.

Totuși, azi, fiind această zi bună, am făcut două lucruri pe care le-am tot amânat. Și mi-a prins bine, m-am simțit bine. Evident că m-am gândit de 17 ori dacă să le fac sau nu, dar până la urmă am lăsat și gândurile alea deoparte. Ca niciodată. Eu de obicei nu las gândurile deoparte, din păcate.

Tot în dimineața asta mi-am dat seama că nu am mai scris pe blog de peste o lună. Dovadă fiind faptul că ăsta e primul post din capitolul „27”. Un capitol care sper să fie lung. Și care a început tot fiindcă am hotărât ca, în sfârșit, să fac niște lucruri pe care le-am amânat.

Poate învăț și eu, ca mulți alții ca mine, să nu mai amân lucruri care-mi fac bine. Cum ar fi?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *