Omul oamenilor și omul prietenilor

7560bebf495e17fbdcf2cadb447d65f1

„- Ce faci, Ioana?

– Bine, merg la o plimbare, mă întâlnesc cu X să stăm de vorbă un pic.

– Ah, deci ești de serviciu azi.”

„Omul prietenilor”, așa-mi zice Alexandra.

Fiindcă îmi amintesc mereu povești despre toți oamenii din viața mea și le zic la diverse ocazii pentru a destinde atmosfera. Fiindcă prietenii mei-s faini. Sunt oameni din ăia care vorbesc mult și repede, sunt sfătoși și au mereu idei de chestiuni care să nu plictisească pe nimeni. Sau mă rog, care să nu plictisească pe majoritatea.

Îmi place cum sună „omul prietenilor”. Dar aș merge mai degrabă pe „omul oamenilor”. Cred că sunt un om al oamenilor, nu exist fără oameni. 

Sunt zile în care-mi trebuie liniște, îmi trebuie filme și lene. Dar chiar și în zilele astea mă duc la geam și mă uit la oameni. Cum trec ei așa pe stradă, fiecare în treaba lui, mai veseli sau mai triști, cu o direcție anume sau fără o direcție anume. Singurul lucru pe care-l au în comun e că toți trec prin fața ferestrei mele. Și eu văd oamenii și mă întorc la ale mele. Și e atât de bine :-)

Acum sunt acasă, unde sunt majoritatea oamenilor despre care am povești de zis. Și mă bucur atât de tare că poveștile nu au nicidecum un final, sunt în curs de scriere și fiecare capitol e din ce în ce mai bun.

Textul ăsta nu are un scop anume. Stăteam la un ceai și mi-a venit să scriu. Despre oameni și ideile lor. Cred că un om e format în mare măsură și din ce preia de la oamenii pe care-i are în jur. Iar eu „fur” de la fiecare câte ceva. Pentru că-s simpatici și trebuie să transmit asta mai departe.

Atât, mă întorc la febra mea musculară. Pentru că ieri am fost prima dată la snowboard, hah! Dar o să scriu altă dată și despre asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *