Jurnal de vacanță #3 | “Eu sunt singurul bărbat din muzeul ăsta”

2D1B0DD9-FBCA-47A7-B48C-27A5B45DEEC5

În ciuda constatării din titlu, lui Răzvan i-a plăcut la Muzeul Genților din Amsterdam. Și mie mi-a super plăcut. Muzeul este unul dintre cele mai importante muzee de fashion din lume și cel mai cunoscut muzeul dedicat poșetelor și genților. Am văzut de toate aici, de la poșetele firave din secolul 17, până la poșetele și gențile emblemă din ultimul secol (inclusiv unul dintre primele geamantane de călătorie Louis Vuitton și una dintre poșetele extrem de folosite ale lui Margaret Thatcher, în care își purta foile pe care-și avea scrise discursurile).

Continue Reading

Jurnal de vacanță #2 | Om fiind, nu concurezi cu bicicletele din Amsterdam

B8019FDD-1493-439A-9EBC-5D8668471B8D

Am dormit muuult azi noapte și e lucrul care mă bucură cel mai mult din ultimele zile. Abia așteptam somnul ăsta.

Ieri am ajuns pe la prânz în Amsterdam și am reușit să ne plimbăm până nu am mai putut de picioare. Așteptăm mult după bicicliști, pe oriunde mergem. Dar e ok, ne conformăm și ne facem loc pe străzi, că trebuie să vadă și ochiul nostru ceva în afară de sute de biciclete, nu?

Continue Reading

Jurnal de vacanță #1 | E 7 dimineața, ce facem cu viața noastră??

IMG_8504

O trăim frumos și cu ochii larg deschiși, desigur.

Sunt în aeroport, aștept să zbor la Amsterdam, beau o cafea de la Ted’s și pe un scaun mai la stânga e un tip care seamănă cu Mirel Rădoi. Are pe el o cămașă cu palmieri, mănâncă un sandviș, ține telefonul în mână și se tot uită la el ca și când trebuie să primească vreun mesaj extrem de urgent sâmbătă dimineața, la ora 7. Prietena lui, o tipă micuță, cu o geantă Michael Kors și o tunsoare adorabilă, e super drăguță și simt că e posibil să mă holbez un pic cam tare la ea. Răzvan s-a dus să fumeze.

M-am pregătit sufletește pentru o trecere de la 35 de grade la vreo 20, cât vor fi zilele astea prin țările în care ajung.

S-a întors Răzvan, mi-am suit oleacă picioarele pe el, să-mi admire mai bine ciocatele de vrăjitoare (de fapt, niște balerini simpatici din H&M, dar el preferă să le numească mai puțin prietenos fiindcă nu știe ce faine și comode sunt, dar mă rog).

Urmează o ultimă zi de vară bună, zic. Să fie petrecută așa cum merită, cu plimbări, râsete și soare. Se anunță de bine la 7 dimineața.

p.s poza de cover e de pe lângă lacul Como, o frumusețe de loc în care am ajuns anul trecut. 

Continue Reading

Afară din București, măcar din când în când

5677BC01-C1BF-4B3A-A012-D393B673BC87

Îmi place super mult să mă plimb, să mă sui în tren și să merg oriunde m-ar duce, să fac poze, să merg prin natură, să văd locuri noi sau locuri pe care nu le-am mai văzut de ceva timp.

Asta am făcut și ieri, când am mers din nou la Sinaia, în plimbare, ca să ies un pic din București și să stau în natură. Nu am ce să zic de Sinaia, în afară că e un orășel tare fain, deși ieri era cam aglomerat, și să mergi prin pădure și pe străduțele înconjurate de case vechi, superbe, face bine la minte și la suflet și cred că e un medicament pe care am putea să ni-l luăm măcar o dată pe an. 

Continue Reading

Despre scris, terapie cu lucruri mărunte și istorii repovestite | 3 podcasturi

close-up-fresh-fruit-2403850

Pentru că au trecut multe weekenduri de când mă așezam sâmbătă dimineața la birou și scriam lucruri – pe blog, Medium, jurnal, alte agende – în weekendul ăsta am simțit că mi-e dor să fac asta, așa că vreo 2 ore jumate din dimineața mea de sâmbătă au fost petrecute în fața laptopului, cu documente word în față.

Zilele trecute am început să ascult un podcast românesc despre scris, care îmi place atât de mult și mă inspiră atât de tare, încât acest lucru se reflectă în notițele mele de pe telefon, care se pare că au explodat cumva de marți încoace. Ăsta e și subiectul despre care am vrut să scriu azi – podcasturi pe care le-am ascultat în ultimul timp și care-mi plac tare mult. Mi-am dat seama că a trecut ceva timp de când am scris ultima dată despre podcasturi și, fană fiind, am mai găsit niște emisiuni simpatice de recomandat aici. Astea:

Continue Reading

De ziua lui tata primesc și eu un cadou

Screen-Shot-2019-03-18-at-10.40.42-AM

Mai sunt câteva zile până la premiera Once Upon a Time in Hollywood al lui Tarantino (în România se lansează pe 16 august, adică e cadoul meu de ziua lui tata), drept pentru care sunt mega entuziasmată și încântată. Evident că în perioada asta e în toi campania de promovare și au apărut interviuri cu protagoniștii și Tarantino, pe care nu poți să le asculți fără să râzi ca grebla de râsul lui Tarantino.

Nici nu pot să zic cât de mulți dintre actorii de care ai auzit vreodată în viața ta au fost adunați de Tarantino în filmul ăsta despre două zile jumate în Hollywood-ul anului 1969.

Ca să nu-mi iau block sau ceva fiindcă postez prea mult despre Tarantino & co. pe social media, am adunat aici interviurile mele preferate și îmi doresc doar să vină odată seara în care voi sta în cinema și mă voi holba cu fericire la ecranul imens și plin de imagini pe care le aștept de la Hateful Eight încoace.

Pup.

Continue Reading

Cele 7 lucruri super bune de săptămâna asta

blog 02

Am văzut noul sezon din La Casa de Papel și simt că e momentul să fac iar o trecere prin lucrurile bune pe care le-am trăit în ultima săptămână. Ca să-mi amintesc că, oricât de mici ar fi, trăim multe, multe momente faine și e important să ni le amintim și să le prețuim pe toate.

Cele de săptămâna asta au fost despre rezultate, timp liber și pepene. Cam așa:

Continue Reading

Nu prea e timp de pierdut și prea e nevoie să folosim timpul cum trebuie

31562082_2023725521001822_8080572808091926528_n

Azi, la un moment dat, m-am gândit că nu prea m-am plimbat anul ăsta, că nu prea am făcut mișcare, că nu prea am citit, că nu prea am scris, că nu prea am dormit, că nu prea am făcut din lucrurile pe care îmi doream să le fac, că nu prea, că nu prea.

Și, la un alt moment dat, m-am întrebat ce rost are „nu prea-ul” ăsta? Poate că, pur și simplu, a trebuit să prioritizez alte lucruri în ultimele luni și din cauza asta, în mod evident, altele au rămas în plan secund. Dar, în orice secundă, pot să încep să recuperez din ele.

Nu prea am făcut din lucrurile de mai sus anul ăsta, pentru că nu prea mi-am acordat secunde pentru ele. Și secundele se transformă în minute, și minutele în ore, și uite așa se întâmplă lucrurile pe care ni le dorim. După ce mi-am dat seama (încă o dată) de treaba asta, mi s-au calmat dramele și mi-am văzut în continuare de treabă.

Așa că, în loc să mă gândesc la „nu prea-uri”, o să încep să „prea” fac din lucrurile astea care-mi lipsesc. Până când o să-mi lipsească alte lucruri și o să le fac și pe alea și tot așa. Nu prea e timp de pierdut, fiindcă fiecare secundă contează și e cazul să folosim și secundele astea cu înțelepciune. Na, zic și eu.

Continue Reading

Traseul gândurilor în călătoria cu autobuzul din seara asta. Adică ce am putut să scriu în drum spre casă.

IMG_8220

Am luat autobuzul spre casă în seara asta.

Am trecut pe la Universitate, pe la Facultatea de Drept, mi-am amintit că ar fi cazul să-mi ridic și eu diploma de disertație, am ajuns pe la Eroilor, Cotroceni, am văzut o terasă drăguță unde mi-ar plăcea să-mi pierd în gânduri o seară, am ajuns la Grădina Botanică, foarte frumos și verde acolo, m-am tot gândit la conversația pe care am avut-o azi cu Alexandra în drum spre Universitate, pe Calea Victoriei, am stat apoi un pic în trafic pe lângă Muzeul Cotroceni, am scris din greșeală că am “stat în tragic” și mi s-a părut tare, mai ales că vorbeam mai devreme despre trăsătura mea eternă de drama queen haha, stând în trafic mă gândeam ce bine mă descurc eu la pornirea din rampă, am ajuns apoi la Leu și mi-am amintit de cursurile de la master, tari vremuri, dar am trecut și peste amintirile din școală destul de rapid, am continuat drumul pe Iuliu Maniu, am recapitulat ce vreau să cumpăr de la magazin, m-am gândit dacă să și beau o bere, am decis că sigur că da, am văzut un Jeep super frumușel, vișiniu, și m-am gândit că mi-ar plăcea, a trecut autobuzul 69 pe lângă mine și mi-am amintit de anii în care am stat pe la Iancului, la un moment dat a urcat și s-a așezat lângă mine un domn serios, cu un ursuleț gigantic galben în brațe și m-am gândit cum să pun problema când va trebui să cobor, dar n-a mai fost cazul fiindcă am coborât înpreună și, după aia, încet, încet am pornit spre magazin și m-am tot gândit ce fain și lumină e afară, ce bine că mi-am notat ce vreau să cumpăr, că deja am cam uitat și, mai ales, ce bine că mi-am luat și gecuța de ploaie și vânt, că parcă fără ea mi-ar fi fost cam friguț.

Continue Reading