28

Fiecare 11 martie e diferit dar, din anumite puncte de vedere, e la fel de 28 de ani încoace.

Anul ăsta, mai mult ca niciodată, mi se pare important să mă uit în jur și să mă gândesc că mi-a fost bine și am fost sănătoasă, încă o dată, de ziua mea. Și na, trebuie să fiu thankful și ok cu asta. Pentru că e mare lucru.

Continue Reading

Overthinking de luni, 8 dimineața, cam așa

E luni, 8 și un pic dimineața, cam așa. Ies din apartamentul de la etajul 6 în care locuiesc de doi ani și un pic, duc gunoiul, am noroc să vină liftul repede și să nu fie ocupat de vreo 6 oameni la fiecare etaj de sub mine, mă mai uit o dată la mine în oglinda din lift, ajung la parter, ies din bloc, merg pe aleea de lângă bloc, mult prea liniștită pentru o astfel de dimineață, mă gândesc „ce tare, ce bine m-am mișcat”, mai am cam jumătate din drumul până la metrou și mă gândesc iar. Ce zi faină o să fie, mulțumesc pentru vremea ok și pentru trezirea bună.

E altă luni. 8 și un pic dimineața, cam așa. Ies din apartamentul de la etajul 6 în care locuiesc de doi ani și un pic, uit să duc gunoiul, parcă toți oamenii din bloc s-au gândit să ia liftul fix la ora asta, mă mai uit o dată la mine în oglinda din lift, „ce naiba e cu fața ta și cum pisici ai uitat iar să te dai cu parfum??”, ajung la parter, ies din bloc, merg pe aleea de lângă bloc, începe ploaia fix când ies de pe alee, mă gândesc „super, iar n-am umbrelă”, mai am cam jumătate din drumul până la metrou și mă gândesc iar. În puii mei, fir-ar să fie, ce zi de căcat, iar mi-am uitat laptopul acasă, întoarce-te, Ioana, ce naiba facem fără el? Laptopul e munca.

Mai e o luni. 8 și un pic dimineața. Cam așa. Ies din apartament, stau la etajul 6 de câțiva ani, dar cui îi pasă? Duc mâine gunoiul, n-am timp acum. Cobor pe scări. Ahahaha, da, sigur, wtf, hai, liftule, că mă grăbesc. M-am dat cu parfumul ăla norocos, mi-am făcut și două dungi la ochi, sunt bine. Ajung la parter, ies din bloc. Am laptopul? Am. Am umbrelă? N-am. Aia e, m-a mai plouat în viață și uite unde-am ajuns. Mă gândesc. Mai am cam jumătate din drumul până la metrou. Mă gândesc iar. Ajung la metrou. Mă gândesc iar. Urc în metrou, schimb metroul, cobor din metrou, ies pe bulevardul pe care-mi fac plimbarea de dimineață cam în fiecare zi. Ce zi. Ce zi. Mă gândesc iar.

Continue Reading

Am două iubiri mari în viață: marea și cerul. Printre alte iubiri mari.


 

Anul trecut, prin ianuarie așa, am hotărât să-mi fac mai multe cadouri. Am hotărât că merit mai multe cafele to go, că pot să-mi mai iau câte o rochie sau câte o pereche de pantofi fără să mă gândesc câți bani îmi mai rămân. Am hotărât că merit să mă plimb mai mult și să văd locurile pe care vreau să le văd.

Așa că, toamna trecută mi-am făcut primul cadou pentru ziua mea de anul ăsta: o excursie în Franța. Nu voiam Paris, așa c-am venit în Marsilia.

Și am nimerit într-o super vreme de primăvară – 16-17-19 grade. Am ajuns vineri, într-un vânt de zile mari care ne-a amețit mai rău ca rose-ul băut la cină, cu un cod cu aioli care nu pot să zic că mi-a plăcut.

Am petrecut prima seară plimbându-ne prin portul vechi, am văzut catedrala La Major, cartierul La Panier (unde și stăm zilele astea) și am apucat să facem și activitatea mea preferată când merg într-un oraș nou, anume, deplasarea cu metroul.

A doua zi

Am început-o cu un espresso și două croissante + un pretzel, că mi se pare aiurea să zici ‘nu’ unui pretzel, wtf. Apoi ne-am luat bilete pentru vaporaș, ca să mergem să vizităm Chateau d’If (fortăreața de pe insula If, unde a fost închis Contele de Monte Cristo) și insula Frioul. Am citit pe internet că ar trebui văzute la prima vizită în Marsilia.

Bun, biletul dus-întors pentru vaporaș, pentru vizitarea ambelor locuri, costă 16,70 euro. La Chateau d’If mai plătești și 6 euro vizita.

Deși Chateau D’If se vizitează repede și e interesantă mai ales datorită Contelui, zic că merită vizitat măcar o dată pentru poveste și atmosferă.

Asta am făcut și noi, am stat vreo oră aici, după care am luat iar vaporașul spre Frioul. Iar aici am găsit o insulă incredibil de faină, cu o apă curată și de un verde-albastru așa frumos, că-mi venea să plâng. Am urcat pe dealuri, am văzut ruine și cred că sute de pescăruși care și-au făcut case pe zidurile lor. Iar de la înălțime am stat și ne-am uitat la bărcile de pe mare și la doi băieți care se antrenau pentru ceva concurs într-un caiac portocaliu.

Am mâncat în portul insulei, la o cherhana numită Pub Marina, niște midii bune cu 10,50 euro și am băut un vin alb ok (se poate mai bine) cu 3 euro paharul.

Apoi ne-am îmbarcat iar ca să ne întoarcem în Marsilia, unde ne-am încheiat ziua cu un platouaș cu brânzeturi.

La finalul acestor prime două zile mai zic doar că mă bucur de norocul pe care-l am de multe ori, de șansele care-mi apar când mă aștept mai puțin și de oamenii care sunt suficient de drăguți și respectuoși ca să-mi zică “hai” chiar și atunci când zic prostii.

D68FBC82-B2B4-4D1E-9CCB-444B221F4ABD

81AFE1E9-22ED-443E-AFE6-E5ABA00ED1E9

EF3A98E2-D564-4B08-AF2C-4020DA5243AE

E056C733-1660-49F7-86AD-CA2E0D6A4452

23324841-65D7-4CA5-9E52-39F6676359DD

5643725F-C029-4B77-9814-8ACFEF34C8C6

296AE28E-5C43-44C8-B871-C3A26AD14D2C

CC0DA27A-95C5-483D-A36E-9DEDCB448616

Continue Reading

O banchetă dubioasă dintr-un restaurant din centrul orașului

În primul rând, dați play la asta și ascultați pe repeat. În al doilea rând, o să zic o poveste.

Acum mai mulți ani,  într-un oraș nici prea mare, nici prea mic, două fete stăteau pe bancheta acoperită cu o imitație dubioasă de piele a unui restaurant din centrul orașului. Vorbeau despre una și despre alta, despre chestii interesante și altele deloc interesante. Una dintre ele plângea, cealaltă vorbea prea mult. Erau prietene și colege într-o asociație de studenți, proaspăt numite în câte o funcție din board-ul asociației.

Fetele noastre își petrecuseră ultimele săptămâni făcând planuri, învățându-și noul rol, cunoscându-și mai bine colegii și încercând să mențină în picioare povestea asociației, o poveste foarte faină, de altfel. 

Continue Reading

Când viața îți dă lămâi, mănâncă-le

Titlul ăsta n-are absolut nici o legătură cu ce urmează să scriu. Sau poate are. O găsim la final, dacă e.

Ideea e următoarea: iar n-am scris de câteva zile, timp în care am făcut, găsit și regăsit câteva lucruri care îmi plac tare, tare mult. De la filme, la muzică sau diverse activități, am făcut o listă cu lucruri faine care mi-au bucurat ultima perioadă. Poate măcar o parte dintre ele o să bucure perioada următoare a altcuiva. Cine poate ști?

Astea-s:

  1. Am regăsit câteva piese pentru zile cu prea multe lămâi, în care e nevoie de niște badassness. Asta, asta, asta,
  2. Am văzut câteva filme absolut fenomenale. Am râs, am bocit, am rămas wtf. Dar le-aș mai vedea și vă super rog să le vedeți și voi măcar pe astea trei: Jojo Rabbit (fooooarte bun, m-a prins într-o zi în care nu mai știam nici de mine, nici de alți și m-a trezit), Parasite (la început ești un pic nedumerit, devii interesat după cam jumătate de oră, apoi îl închei cu un „dap” mare pe față; musai de văzut zilele astea), The Butterfly’s Dream (o frumusețe turcă – pentru că asta-i pasiunea mea arzătoare de câteva luni încoace – pe care mi-a recomandat-o un prieten; e un film superb, am bocit bine și mi-am notat multe replici în jurnalul de filme – da, am și din ăsta).
  3. Am citit câteva articole faine, două dintre ele: The 50 Best Podcasts in 2019, 8 Ways to be Kinder to Yourself in 2020 
  4. Să nu uităm de interviul ăsta cu Anthony Hopkins.
  5. Am vizitat Casa Memorială a lui Tudor Arghezi și aia a fost o zi perfectă.
  6. Am început iar să citesc aproape zilnic. Este unul dintre cele mai bune obiceiuri pe care le pot avea.
  7. Mi-am găsit, în sfârșit, o pereche de pantaloni care să-mi vină bine de la prima pereche probată!!! Stress no more, Ioana.
  8. Am început să fac sport – alt obicei bun, e de păstrat.
  9. Mi-am făcut câteva cadouri în ultimele săptămâni: o carte, o jachetă, un tricou și cafele dimineața, de mai multe ori pe săptămână. Eu, care în general nu-mi cumpăr lucruri și încercam să mă rezum la maximum 2 cafele pe săptămână, atunci când consideram că merit.
  10. Am râs în fiecare zi. Și ăsta, mai presus de toate cele de mai sus, e lucrul care mă bucură cel mai mult.

De asta, acum când citesc ce am scris și citesc iar titlul, poate că are, totuși, o legătură cu textul. Când viața-ți dă lămâi, mănâncă-le. Sau râzi de ele. E cel mai bine așa.

Continue Reading

Orice am fi facut de dimineata pana acum

Am fost beteagă weekendul ăsta (și încă sunt, mă mai ține câteva zile), drept pentru care n-am fost în stare să fac multe lucruri. Iar asta a fost super bine. Pentru că mi-am petrecut timpul făcând lucruri care-mi plac mult și pe care nu le fac pe cât de des mi-aș dori, din prea multe activități pe care țin din suflet să le fac în zilele în care mă pot mișca și vorbi ca un om.

Iar lucrurile astea sunt simple: cititul unei cărți, statul în pat și uitatul la filme cu o ciocolată caldă lângă, dormitul mai mult de câteva ore pe noapte, scrisul și învățatul unei limbi noi, de care, ca niciodată, încă nu m-am plictisit.

Cam așa au fost astea două zile. Cu o dietă strictă de supe și iaurturi (că altceva nu pot să mănânc), cu patru filme văzute și câteva episoade din You și cu încă niște pagini de traduceri și scriere în turcă. Cu cea din urmă nu mă grăbesc, fac lucrurile încet, încet, ba exerciții de gramatică și vocabular, ba traduceri pentru diverse texte (în special poezii și melodii). Încet și cu perseverență, o să termin anul capabilă să port măcar câteva dialoguri utile, zic eu.

În fine, ideea e că am văzut în agenda de anul trecut, în care am o listă cu teme despre care să mai scriu atunci când mă mănâncă mâna, una care sună cam așa: “ce înseamnă o zi productivă”.

Și, nefăcând mare lucru azi și ieri, mi-am dat seama că o zi productivă nu e doar aia în care tai 20 de lucruri de pe lista ta de 25. Ci, poate fi foarte bine și aia în care apuci să faci lucrurile pentru care n-ai suficient timp sau energie în zilele în care tai de pe listă.

Adică, o zi productivă poate fi chiar și ziua de azi. Orice am fi făcut fiecare dintre noi de dimineață până acum.

cover photo: pexels

Continue Reading

Chiar dacă celelalte s-ar putea supăra

Ieri s-au anunțat nominalizările la Oscar și ne aflăm, deci, în a treia mea perioadă preferată din an (după luna octombrie și Crăciun) – the American Awards season.

Nu a fost dintotdeauna o perioadă pe care s-o aștept cu interes și drag de discuții interminabile despre filme, cine o să câștige nu știu ce premiu, ce șanse are nu știu care etc. Se întâmplă să mă intereseze și să mă entuaziasmeze de vreo 10-11 ani încoace. Dintr-o vară în care m-am uitat la multe filme.

Continue Reading

M-am luat cu altele și n-am apucat să dau copy-paste la ce mi-am scris zilele trecute în Notes

Deschide ochii, că altfel nu vezi ce chestii faine poți să faci.

Dorește-ți să faci lucruri și fă-le, nu sta să le-aștepți, că ele nu vin așa, că vrei tu.

Dacă nu te miști și nu ieși din zona de confort, o să rămâi frustrat de prea mult confort.

Spune când cineva te rănește. Și dacă nu te ascultă și nu iau în serios ce ai zis, atunci e cu atât mai bine că le-ai zis.

Nimicurile ne supără, e normal, nu suntem singurii și nici nu suntem speciali dacă ni se pare că ne supărăm din nimicuri.

Nimeni n-are timp, așa e lumea în care trăim. Dar chiar și așa, timpul ți-l organizezi singur. Timpul nu mai e de mult o scuză.

Dacă ceva nu merge bine, yes, e foarte posibil să fie și vina noastră. E ok.

Continue Reading

Un pahar cu țuică fiartă, un cozonac și niște vin

De când eram mică, maică-mea își făcea iarna țuică fiartă. Și nu doar ea, mai toată familia mea are obiceiul de a bea țuică fiartă când e frig afară. Și nu doar fiartă, obișnuim să bem litri de țuică de-a lungul anului, că așa-i la noi. Se bea. Dacă mergi la noi la țară, la Sânmihaiul de Pădure în Mureș, nu pleci fără măcar 3-4 pahare de vinars, asta dacă ești începător, desigur.

În fine. De când eram mică am știut că dacă mergi la cineva în vizită primești sigur țuică. Dar mie nu-mi plăcea. Era prea multă, de aia am crescut și m-am lansat în ale vinului. Nu plec din nici o vizită fără câteva pahare cu vin de casă. Că așa am crescut, cu oameni care nu te lasă necinstit și se asigură că servești ceva, dacă tot te-ai dus pe la ei.

Dar ăsta nu e un text despre băutură. E despre mai multe.

Ar putea fi, de exemplu, despre ce înseamnă un pahar de țuică la timpul lui. Un pahar micuț, umplut cu tărie, cu un pahar micuț de apă lângă el (dacă-ți trebuie, că dacă ești viteaz și călit o duci și fără), niște oameni în jur care și ei ciocnesc o țuică într-o atmosferă așa faină, de zici că ești acasă. Așa am învățat eu – țuica înseamnă acasă.

Ar mai putea fi, de exemplu, un text despre întoarcerea la amintirile din copilărie sau tinerețe. Despre lucrurile care au dat naștere acelor amintiri, despre oamenii alături de care le-ai trăit, despre cum te-au făcut să te simți.

Sau ar putea fi un text despre bucuria de a trăi în prezent, despre șansa de a trăi noi amintiri alături de oamenii care îți sunt aproape. Că poate mâine n-or să mai fie atât de aproape.

Oricum ar fi, m-am gândit că nu există mod mai bun de a încheia vacanța decât cu un text scurt despre ce a însemnat ea. Oameni, mâncare, băutură, plimbări, poze, filme și lecții de turcă. O vacanță bună. Cu țuică, vin, tone de mâncare și amintirea unor oameni buni.

Acum gata, hai, să începem treaba. Că suntem pregătiți.

Continue Reading

2019

Salut!

Ăsta e ultimul text din 2019. Un rezumat al anului, așa cum mi-am rezumat fiecare an din 2012 încoace. Un an impar, așa cum îmi place mie.

Un an în care

Am scris mai puțin decât în toți anii de până acum.

Am văzut patru țări noi.

Am făcut din nou voluntariat.

Am început să învăț limba turcă.

Am cunoscut oameni noi și incredibili.

Nu am văzut decât 10 filme.

Am avut insomnii mai des decât de obicei.

M-am supărat din prea multe motive. Unele fără nici un sens.

Am mers într-o excursie cu familia în țară după foarte mult timp în care n-am prea mai fost pe nicăieri împreună.

Mi-am făcut multe planuri pe care o să le duc la bun sfârșit în anul care vine.

Am luat carnetul de șofer.

Mi-am pus aparat dentar.

Am trecut prin prima intervenție chirurgicală din viața mea.

Mi-am făcut șuvițe blonde.

Iar astea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut și trăit anul ăsta. Nici nu am mai multe de zis. Îl aștept pe 2020 pentru un plus de experiențe și povești de zis mai departe.

Continue Reading