Seara, de obicei, fac curat în sertar și arunc informațiile vechi

224283_430409637000093_1070928918_n

Mă mai trezesc uneori spunând că viața mea e plictisitoare și că nu am chestii interesante de zis sau de povestit. Și cred că mulți sunteți așa, credeți că sigur sunt alți oameni mai șmecheri decât voi, cu niște chestii super faine de zis la bere și cu experiențe la care voi poate doar visați.

Merg de multe ori pe stradă, mă uit la oameni și mă gândesc oare cum e o zi din viața lor. Oare ce fac ei când ajung acasă? Oare ce mănâncă? Ce muzică ascultă? Se uită la Game of Thrones? S-or fi certat cu cineva azi?

Chestii din astea.

Și continui să merg pe stradă și mă gândesc ce norocoasă sunt. Întotdeauna am zis că-s o persoană norocoasă și o s-o zic și de acum încolo. Normal, trebuie să și faci ceva ca să-ți meriți norocul, dar cred că norocul vine la cei care-și doresc ceva cu adevărat. Li se dă un gram de noroc acolo, ca să-l folosească cu înțelepciune.

Așa și eu. A trebuit să plec de acasă și să m-apuce seara cu ochii în lacrimi prin metrouri, doar ca să-mi sune într-o zi telefonul pe neașteptate și să apară ocazia să mă mut cu cea mai mișto colegă de apartament pe care o poate avea cineva.

A trebuit să o văd pe mama care stătea nopțile să scrie proiecte pentru examene și să-și facă disertația (mama și-a dat examenul de disertație când mi-am dat eu bacalaureatul), iar ziua lucra de dimineața până seara și stătea după fundurile copchiilor adolescenți, ca să învăț că timpul chiar există și important e doar cum reușim noi să ni-l organizăm. O să ne fie greu la un moment dat, o să vrem să renunțăm, să ne băgăm picioarele și să luăm calea ușoară. Dar dacă mama a terminat facultatea cu laude, cu doi copii și full-time job, pot și eu să scriu trei referate și o disertație despre hip hop și să termin cu o prezentare mișto cei 17 ani de școală. Să fie cu noroc.

Și nu în ultimul rând, am avut mereu un noroc chior în a mă înconjura de oameni buni. Dar, în același timp, am și îndepărtat oameni care nu mai erau pentru mine. Uneori mai trebuie să facem și de-astea. Iau tot ce pot de la oamenii pe care îi am lângă mine, învăț tot ce-mi spun și analizez tot ce aud. Apoi le salvez pe toate într-un sertăraș undeva în minte și le țin acolo până când am nevoie de ele.

Seara, de obicei, fac curat în sertar și arunc informațiile vechi. După ce adorm, mă ocup de sertarul alăturat, dedicat viselor. Și mă trezesc de multe ori că sertarul cu vise e mai plin decât sertarul cu informații. Nu-i ok. Mai am nevoie de niște informații până să fiu în stare să scot visele din sertar și să le întind pe sfoară.

Așa că fug rapid din casă, merg pe stradă și mă uit în jur. Mă întreb oare ce urmează să facă azi oamenii ăia care-și parchează mașina între stâlpii din fața blocului? Oare ce cafea beau? Oare ei numără seara orele pe care le mai au de dormit până a doua zi?

Mă întreb, oare de ce mă întreb așa mult?

Și continui să merg pe stradă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *