Timiditate și decizii luate la timp

blog 03

„A-nceput ca o greșeală.” 

Prima propoziție din prima carte a lui Bukowski, „Poșta”.

Când eram mică nu-mi plăcea să iau decizii. Mi se părea mai simplu să zic „nu-mi pasă, cum vrei tu”. Prost obicei, încă-l practic uneori. Nu faceți așa. Nu luam decizii fiindcă eram timidă, nu-mi plăcea să ies în evidență, mai ales prin vorbe sau decizii care puteau fi contestate de alte părți. Nu simțeam că-mi puteam asuma o decizie. Mereu când vorbeam mi se părea că sunt judecată. Așa că, inconștient, am luat decizia de a nu lua decizii.

Când am mai crescut, fire matură și independentă cum mă credeam la 14 ani, am luat pentru prima dată o decizie de una singură. Și e până azi cam cea bună decizie pe care am luat-o vreodată. 

În prima zi de liceu, în curtea de la Meșotă (cunoscută instituție din Brașov), am luat decizia de a vorbi fără teamă.

Țin minte haosul din curte, toate fețele necunoscute, câteva fețe care-mi păreau ceva mai cunoscute, elevii mai mari care arătau de 30 ani… Un nou început care merita o șansă și de la mine.

Mi-am căutat clasa (a 9-a A), mi-am analizat colegii și m-am dus direct la o fată pe care o știam din școala generală. Am fost colege de bancă în următorii 4 ani. (*Hola, Doody, dacă-ți ajung ochii pe aici! :-) )

Au urmat împrieteniri în autobuz, în drum spre școală, la ora de sport, la plăcinte, pe holuri, la geamul de la etajul 1. Așa că într-o zi am luat decizia de a continua să vorbesc. Cu colegii, profii, prietenii din fața casei, oamenii pasionați de punk pe care începusem să-i cunosc pe Hi5. Era minunat să vorbesc cu oamenii.

Astăzi fac asta în fiecare zi. Și uneori, fiindcă viața te duce unde ai chestii de făcut, mai iau și decizii.

Dar fiecare decizie pe care o iau mă duce înapoi în timp, într-o bancă dubioasă de lemn de la o școală generală cu număr impar din Brașov, unde am luat într-o dimineață, ca o greșeală, decizia de a nu lua decizii.

Și râd :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *