Tips pentru o stare buna dupa zile obositoare

28942144_1962942677080107_1670504987_o

Am mai făcut acum ceva timp o listă asemănătoare, dar am zis că nu mai strică una, mai ales că am tot găsit și eu câteva idei prin articole străine. Sunt momente în care ai nevoie să te detașezi de anumite lucruri și să faci câte ceva pentru tine. Aici e lista mea cu lucruri care mă ajută, listă care suferă destul de des modificări în funcție de zile și chef.

1. Lumânări parfumate – am citit de curând Hygge și vreau să fiu ca danezii. Lumânările parfumate sunt primul pas spre o liniște absolută.

2. Muzica – și cu această ocazie mi-am făcut primul playlist pe Spotify, perfect pentru seri de făcut nimic și denumit după unul dintre momentele mele preferate ever: Friday night

3. O carte ușoară – tocmai ce am început să citesc Povești de seară pentru fete rebele și sunt absolut fericită la fiecare pagină.

4. Podcast-uri – am ascultat câteva foarte bune despre femei neînfricate și de curând am început să „frunzăresc” The Heart Radio, plin de povești incredibile (mulțumesc, Monica!)

5. Mersul pe jos – ajută, chiar ajută. Sunt niște minute în care poți să te gândești dar în același timp ești distras(ă) de lumea din jur. Mai ales în weekend-uri cred că e o activitate perfectă de ‘thinking out’.

6. Curățenie prin toate colțurile casei – important e să ai activitate. Iar în minutele în care faci curățenie te gândești de cele mai multe ori la cum va arăta casa după ce termini. Mare obicei de făcut ceva util și lăsat deoparte alte preocupări.

7. Ceai – teoretic, e cel mai recomandat atunci când simți nevoia să te relaxezi. Dar eu nu prea beau ceai, așa că atunci când mă simt obosită, neliniștită sau supărată beau mereu apă. Nu e aromată și nici fierbinte, dar e hidratantă și de cele mai multe ori am nevoie fix de puțină hidratare ca să simt că trăiesc.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *