„Uite un om bun.”

12039580_1003252413049143_8610345278688996267_n

N-am mai scris de ceva timp, n-am avut nici vreme, nici inspirație. De fapt, vreme aș fi găsit și să zicem că aș fi găsit și inspirație. Dar nu am vrut să scriu, am luat o pauză. Uneori pauzele sunt bune.

Până azi.

Azi, când sunt entuziasmată că mâine fug până acasă la Brașov. M-a sunat bunica azi-dimineață să mă întrebe dacă să-mi facă supă de pui cu tăiței și ce fel de friptură vreau să-mi pregătească. Așa am simțit cu adevărat că merg până acasă. 

După două săptămâni cam pline, câteva griji proaspăt apărute, emoții cu examenul de disertație pe care o să-l susțin săptămâna viitoare, dovada că am niște prieteni extraordinari care, ca să-mi dea o mână de ajutor când sunt plecată din oraș, se dau peste cap și fug cu disertația mea de la xerox la facultate, ca să se asigure că mi-o semnează proful, după vești bune de la frate-miu, proaspăt absolvent și el, dar și după câteva nopți cu somn cam puțin, lucrul care mi-a adus cu adevărat un zâmbet pe față azi a venit de la colega și prietena mea bună Alexandra, pe care o știu de un an, dar se pare că într-o viață anterioară am fost surori. Mi-a zis cam așa:

-„Îmi amintesc când ne-am cunoscut în prima mea zi în agenție. Tu te duceai spre toaletă și eu stăteam acolo pe scaun. Când m-ai văzut, m-ai întrebat așa, zâmbitoare, dacă sunt internă.

-Serios? Nu-mi amintesc…

-Da, a fost prima mea zi, n-o să uit niciodată. Când te-am văzut, mi-am zis: uite un om bun.”

Se pare că am fost simpatică acum un an cu Alexandra și a hotărât că merit să-mi suporte poveștile și momentele de om sfătos. Am început prin a mânca împreună la muncă și am ajuns să vorbim despre fuste, melodii, concerte, rochițe, teme, hummus și na, chestii din astea de fete.

Încă un semn că prietenii faini există. Important e să te uiți cu atenție în jur, chiar și atunci când ești în drum spre muncă, spre școală, spre casă. Sau spre clubul de sâmbătă seara. Sau na, spre toaletă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *