Nopțile pe care le-am pierdut și nopțile pe care le-am primit cadou

  • Salut, aveți vreun loc liber săptămâna asta?
  • Sambâtă la 3 e ok?
  • Da, super. Sâmbătă la 3.

Republicii* a fost mereu plină în decembrie, dar acum e surprinzător de ok și chill de mers pe aici sâmbăta, în plină vacanță. Sunt ceva oameni, se duc dintr-o parte în alta, unii au câte o cafea în mână, alții își fac poze cu strada în spate. Arată ok zona, avem decorațiuni ok, nu-s exagerate sau ceva, mai e și câte o terasă pe ici, pe colo. „Eu locuiesc într-un oraș în care alții își fac vacanțele”, scria acum niște ani o doamnă din Brașov pe care o urmăresc și admir de nu mai pot. O mai citez uneori, mai ales în mintea mea, de fiecare dată când vin acasă. „Eu vin acasă într-un oraș în care alții își fac vacanțele.”

Mă uit în stânga și-n dreapta, e sâmbătă, 3 fără un sfert, evident că nu știu exact unde e locul în care trebuie să ajung. Ce număr era? Republicii cât? Habar n-am, ideea e să mă uit în sus și să văd când îmi sare-n ochi numele. Ha, gata, mi-a sărit în ochi. Unul dintre multele ganguri pe lângă care am trecut de atâtea ori în ultimii nu știu câți ani.

Bun, să intru în gang. E 3 fără 5 minute. Numai bine, am timp să mă mai obișnuiesc un pic.

  • Scuze, aici e intrarea?
  • Da, intri pe ușa de acolo.

Intru. Totu-i chill, parcă mă simt ca-n Subsol** acum 5 ani, muzica e cam de pe acolo, combinată cu ce mai auzeam pe la chefuri și ieșiri în vremurile în care astea chiar se întâmplau.

„Mai durează câteva minute până termină colegul meu, dar ia un loc”, îmi zice fata de la recepție, o tipă friendly, pare super ok.

3 și 5 minute. No, deci aștept un pic, aia e, mereu se întârzie lucrurile, și eu întârzii de multe ori. Deschid Facebookul, Instagramul, hai să dau swipe la câteva stories, ha, articolul ăsta pare ok, să-l salvăm. Să-mi pun căștile înapoi? Să ascult ceva piese? N-are sens, oricum aș asculta cam aceeași muzică pe care-o pun oamenii ăștia aici. În fine, oare ce face Alexandra? Ia să-i scriu.

3 și 20 de minute. Ce pisici?? Încă n-a terminat tipul ăsta? Ce Dumnezeu face? Așa o fi mereu? Oare așa o fi și cu mine? Cât stau aici? I-am zis lui Vlad că la 4:30 termin. Dar de unde să știu să estimez exact cât durează? Că n-am mai făcut asta. În fine, oi vedea. Oare ce face Diana? Ia să-i scriu.

3 și 30 de minute. Poate că totuși nu e o idee bună. Dar dacă mi-a venit așa brusc să fac asta, înseamnă că e o idee bună. Că altfel nu eram așa pornită… Dacă mă ridic acum oare ce se întâmplă? Eh, ce să se întâmple? Nimic, e treaba mea până la urmă.

[În încăpere intră Tupac cu Shortie wanna be a thug]

OMG. WTF. Piesa mea. Bun, ok, stau aici, aia e, nu există altă opțiune în acest moment.

  • Hey, deci rămâne asta? apare dintr-odată tipul întârziat.
  • Da.
  • O să dureze puțin dar facem fain.
  • Oki, dar mă mai gândeam acum… nu țin neapărat să fie așa…
  • Hm, ok. Hai să vedem.

3 și 50 de minute. Se face un second research, se discută și se analizează treburile. Se ia o decizie. „You only get three mistakes, and then it’s life, big baby.”***

  • Haide.
  • Haide.

4 fix, aproximativ.

  • Unde?
  • Aici.
  • Să se vadă?
  • Nu. Ba da. Ba nu chiar. Puțin.
  • Bine, hai să vedem.

4 și 20 de minute. Se testează, se analizează lucrurile în oglindă, se apreciază fiecare urmă de răbdare, se avertizează emoțiile, fricile, se pun toate întrebările care apar, se ia o decizie finală, se pregătește toată treaba. Ora 4 și 35 de minute.

Se face tatuajul.

5 fără 10. Pe Republicii e întuneric, iar am întârziat după ce i-am zis lui Vlad că termin la 4:30. Parcă sunt ceva mai mulți oameni decât acum două ore. În fine, mă duc acasă. Trebuie să le scriu fetelor. Să-l sun pe Vlad. S-o sun pe maică-mea. Să ajung să termin de împachetat cadourile. Să văd ce face Cristina. Să văd ce face Mihii. Oare găsesc rapid o mașină? Am stat două ore aici.

 „Nu prea ai vorbit, am vrut să mă asigur că ești ok”, m-a întrebat tipa de la recepție după ce am fost mega tăcută. Stările mele sunt la extreme. Ori vorbesc în exces, ori nu vorbesc mai deloc. Să sesizezi treaba asta după ce m-ai cunoscut de o oră. Tare, mai vin.

Pe strada de acasă e super întuneric, dar la geamurile noastre s-au aprins luminițele din sticlele de gin pe care cumnată-mea le-a transformat în obiecte decorative. Ce bine ar pica un gin acum. Că doar tocmai ce-am făcut ceva pentru prima dată. Să-mi amintesc anul ăsta pentru nopțile pe care mi le-a pierdut și pentru nopțile pe care mi le-a făcut cadou. Merit un pahar cu gin. Ia să mă ocup. „Is this how you thought it’d turn out?”****

*Republicii e strada pietonală din centrul Brașovului.

**Subsol era un club din Brașov, mic și înghesuit. S-a închis acum vreo 4 ani.

***Shortie wanna be a thug.

****De pe ultimul album al lui Matt Berninger.

Azi